E luni şi toate reintră pe făgaşul normal.
E luni şi sediul firmei la care lucrez e tot acolo, cu tot cu personal. Asta-i de bine. E luni şi campania electorală încă nu s-a terminat. E luni şi noi suntem mai optimişti ca altă dată. E luni şi avem încă rate la bancă. E luni şi muncitorii mei au plecat acasă, şi-au terminat treaba. E luni şi eu sunt mai bogată cu o floare, de fapt cu mai multe flori. Flori frumoase.
E luni şi frigul e mai aprig decât vineri, e luni şi sunt mai odihnită decât eram joi, e luni şi am mai puţine lucruri de pus la punct decât aveam miercuri, e luni şi nu-mi mai aduc aminte ce-am facut marţi. E luni.
E un nou început, e luni, e toamnă.
Dacă mă întrebaţi pe mine, zilele ca cea de ieri sau cea de azi sunt cu adevărat de toamnă. Aşa, călcând pe frunze arămii, gândindu-mă doar la prezent, aş vrea să-mi petrec măcar o zi în fiecare toamnă. Să mă opresc, când obosesc, la o terasă, atrasă de muzică şi miros de cafea cu lapte. Să pot rămâne atât cât vreau, să-mi beau cafeaua fară grabă, să mi se alăture câţiva prieteni şi să pornim apoi, călcând pe frunze şi amintiri, gândindu-ne doar la prezent, către următoarea cafea cu lapte, băută în următoarea cafenea cu muzică şi miros de….