Tu ce ai făcut?

Citesc de doi ani bloguri şi mă uit la televizor de-o viaţă. Mai puţin în ultimul timp, e adevărat. Observ că ne place mult să vadem răul din jur, să-l disecăm şi să-l servim cititorilor sau telespectatorilor.

Am încercat să găsesc undeva în trecut originea acestei plăceri. Şi am găsit-o. Pe ea, data de început. Pentru mine a însemnat 22 decembrie 1989. Atunci am auzit pentru prima oară lucruri “de rău” spuse de cineva la televizor. După puţin timp au apărut ziarele şi au continuat să dezvăluie lucruri. Lucruri rele. Dupa mulţi ani, în care ne-au fost servite numai împliniri, numai realizări, auzeam pentru prima dată că se vorbea despre nereguli. Şi ne plăcea. Ne-a plăcut atât de tare, încât uitaţi-vă unde am ajuns. Nimic nu ne mai place. Suntem numai împotrivă. Orice ar încerca cineva să facă, nu va avea succes. Pesimismul a pus stăpânire pe noi şi nici măcar optimismul nu ne mai scapă. Ştiţi bancul cu pesimistul şi optimistul?

Discuţie între un optimist şi-un pesimist, pe timp de criză:

Continue reading Tu ce ai făcut?

Cardul de acces

Cum va spuneam, ieri am alternat plimbarile la aer curat, cu sala de jocuri, cu piscina, sauna si sala de forta. La jacuzzi inca n-am fost, da’ nu-i timpul trecut. 😀 Am si castigat am si pierdut la tenis de masa (imi iau eu azi revansa), copiii s-au balacit aproape toata ziua intr-o piscina foarte adanca pentru ei (nu pot sta in picioare in apa nicaieri).

Spre seara, eram toti 8 (azi mai astepta inca 8) la piscina, cu catel cu purcel cu jucarii si prosoape. Am hotarat sa lasam baietii cu copii si noi doamnele (trei, gen) sa mergem la sauna.

Usa de la piscina odata inchisa, nu mai poate fi deschisa de afara decat cu cardul de acces, asa ca am luat cu noi un card, ca atunci cand venim din sauna sa putem intra, fara sa trebuiasca ca cineva dinauntru sa ne deschida. 🙂

Continue reading Cardul de acces

Clabucetul e verde

Am facut fix  doua ore de la Aeroportul Baneasa pana la Brasov.

La aeroport l-am dus pe varul meu Georgian care pleca la sora lui Cristina, in Belgia. Initial am crezut ca vede el la Bruxelles inainte sa ajungem noi in Predeal. Din fericire drumul a fost mai mult decat liber si am ajuns fara se ne grabim deloc, in doua ore. Evident ca in lipsa cozilor infernale de la intrarea in Predeal, am ratat intrarea spre Clabucet si ne-am continuat drumul pana la Brasov. Era pacat sa venim la munte si sa nu vedem Brasovul. 🙂

Pana la urma dupa o ora petrecuta in orasul de sub Tampa ne-am intors si ne-am cazat. Undeva in dreapta se vad de pe terasa camerei crestele inzapezite. In mai putin de o luna va fi si plin de schiori drumul din fata complexului Le Chalet. Acum partia e verde. 🙁

As vrea sa mai scriu cate ceva, dar  am s-o fac mai tarziu, poate va arat si ceva poze, sa gasesc intai aparatul. Acum ma asteapata lumea la piscina. Deh, daca nu-i zapada, suferim ce sa facem. 😀

Azi

Astazi când toată lumea va fi ocupată să despice firul în patru, a fost sau nu trucaj, de ce au scos acum filmul și “cum ăla era Băsescu?”, eu o să am una dintre cele mai frumoase zile, aceea de dinaintea plecării într-o călătorie, mai lungă sau mai scurtă. Între noi fie vorba, călătoriile mele sunt în general scurte.

Sunt oameni cărora le place să afle acum, că pleacă într-o ora, nu știu unde. Doh, mie nu-mi place asta. Pentru că sigur uit ceva, pentru că eu am nevoie de timp să mă gândesc la cum va fi…. Probabil că asta e din cauză că nu plec prea des.

Atunci când viața ta e un continuu dute vino, e oarecum normal să te obișnuiești și să fii tot timpul pregătit de plecare. La mine nu. Eu am rădăcini adânci, adică atunci când îmi fac bagajul tre’ a intru prin 5 camere, să caut în tot felul de locuri, să-mi pregătesc nu știu ce chestii și apoi să înghesui totul într-o geantă mică, că de, nu stau mult plecată. 😀

Continue reading Azi

Haos

De azi dimineata, adica ce zic eu dimineata, de ieri dupa amiaza, avem o conferinta pe e-mail de toata frumusetea. Daca m-ar lasa domnii as publica-o aici,  insa nu am consimtamantul dumnealor asa ca punem franturi. 😀

Discutia este intre subsemnata (ca sa fie tacamul complet imi vin mail-urile pe doua adrese, adica le citesc si in reluare), Good girl, Coana zoitzica, Nicu, Sabina si Cristian cu tot cu Tanti Jeni.

Tema discutiei: “Cand naiba mai apucam si noi sa ne vedem?”

Continue reading Haos

Casa spiritelor

casa spiritelorUna din cartile pe care le-am primit de la cineva foarte drag, de ziua mea este Casa spiriteor scrisa de Isabel Allende (n.1942), nepoata fostului presedinte chilian  Salvador Allende.

Am terminat-o zilele trecute si mi-a placut mult. E genul de carte care impleteste intamplarile banale de zi de zi cu schimbari dramatice de regimuri politice si cu delicioase  manifestari ale puterilor supranaturale limitate.

Ia nastere astfel  saga familiei Truea iar personajele sunt urmarite  pe parcursul a trei generatii cu bune cu si cu rele, cu perioade infloritoare alternand cu decadenta unei lumi devenita istorie.

Continue reading Casa spiritelor

Visul

Azi am nevoie de un tălmăcitor de vise. Acum să vă văd!

Se făcea că am plecat în Scoţia, să ne petrecem o vacanţă, într-un vechi castel transformat în hotel de lux. Eram cu Sorin şi fetele plus prietena mea Carmen, datorită căreia ne hotărâsem noi să mergem acolo. Ea aplicase pentru un job de administrator de hotel şi după o perioadă lungă de interviuri şi teste, primise jobul.

Am ajuns acolo şi am fost întâmpinaţi de proprietarul locului, un tânăr foarte frumos şi atât de manierat încât de noi fetele ne uitam la el ca la soare, pentru că prea fuseseră ursitoarele darnice cu dumnealui.  El a recunoscu-o pe Carmen din prima şi i-a spus că este exact aşa cum şi-a imaginat şi că văzâd-o şi-a confirmat că făcuse alegerea cea mai bună hotărându-se la ea. Singurul lucru care îl făcuse să stea puţin în cumpănă înainte  de a se hotărî sa-i dea eu jobul, a fost faptul că i s-a părut un pic timidă, dar probabil că vor depăşi ei timiditatea asta împreună. 😀

Am fost apoi cazaţi. Dacă la intrarea în castel nu am văzut nimic care să ni se pară extraordinar în afara  dimensiunilor impresionante ale hotelului, înauntru am rămas toţi cu gurile căscate. Era absolut copleşitor totul, iar ce mi-a rămas mie mai clar în minte au fost drumurile pe care trebuia să le parcurgem pâna în camere. Nu erau simple culoare sau scări ci trebuia să parcurgi întâi un labirint, să mergi apoi pe un buştean placat cu ceva aderent, să te strecori printr-o intrare mică şi să alegi una din uşile care iţi apăreau în faţa la un moment dat. Orice uşă alegeai, ajungeai de fiecare dată în camera în care te-ai cazat iniţial. Camerele erau mobilate exact ca în vechile castele, numai că totul părea nou şi foarte, foarte frumos. Geamurile dădeau spre o grădină suspendată sau cam aşa ceva, grădină din care venea sprea noi cântecul păsărelelor şi mirosuri demenţiale, de trandafiri, santal şi ambră.

Continue reading Visul

M-am trezit cu faţa la cearceaf da’ mi-a trecut

  • alegerile mi-au lăsat un gust amar (cât de tâmpit sa fii să-l susţii încă pe Băsescu văzând cum ţara se duce de râpă?);
  • fetele mele dimineaţă vroiau să nu se mai ducă la şcoală pentru că stau amândouă în bancă şi nu-i ok pentru ele;
  • cafeaua mi se pare mai fără gust ca niciodată, mă duc să-i mai pun zahăr;
  • ţin, pentru prima dată în viata mea, post şi mă simt fizic excelent;
  • mai sunt 4 zile şi jumătate până vine weekendul 🙂
  • săptămâna viitoare plec la munte 4 zile şi stau într-un hotel-vilă de fitze la buza Clăbucetului. 😀
  • eu tot n-am aparatul foto pe care mi-l doresc. 🙁
  • vremea e absolut superbă dar totuşi eu aş vrea să ningă…

Să aveţi o săptămână excelentă!

Alegeri

E clar am îmbătrânit rău. Ştiu sigur că am votat în 20 mai 1990. Ştiu cum am stat la coadă, una din cele pe mai multe rânduri ca să alegem. Îmi amintesc cum vorbeam cu părinţii, colegii, vecinii şi evident cu toţi necunoscuţii care se nimeriseră pe lângă noi. Eram foarte entuziasmaţi şi cei mai în vârstă spuneau că e prima dată când nu-i vor tăia pe toţi cei care candidează.  😀

După votare am fost la cofetărie cu colegii, deh nu prea erau paburi pe vremea aia, apoi la cinema. Cam astea erau distracţiile admise pentru noi, elevii de liceu.

Aseară mi-am adus aminte de prima mea votare (nu ştiu de ce nu-s sigură, parcă mai votasem odata înainte, parcă facuse Ceauşescu un referendum la care au avut drept de vot toţi cei care împliniseră 16 ani la vremea aia).

Continue reading Alegeri