Poveste de Crăciun

BradutulNiciodata nu avuseseră un brad al lor. O singură dată, la câteva zile după Crăciun, le adusese tata un brad luat de pe stradă, cu crengile cam chele, dar încă verzi. Probabil niște oameni mai bogați l-au ținut doar pentru a avea unde să-și pună cadourile în seara de Crăciun. Sărmanul brăduț!  Noroc că tata s-a gândit la copilașii săi, care s-ar bucura de brad până târziu în ianuarie… Bineînțeles că n-au avut globulețe sau beteală, însă l-au împodobit cu cârpe și cartoane. Din cârpe au făcut niște păpușele mici pe care le-au prins în pom cu  ață și din cartoane au decupat steluțe,  le-au colorat cu creioanele de școală și au ieșit foarte, foarte frumoase. Brăduțul l-au pus în sufragerie și multe seri au stat în iarna aia lângă el, spunând povești închipuite de ei, nu citite dintr-o carte. Dar asta a fost demult, pe vremea când tata încă trăia.

Anul acesta mama le promisese nu numai brad, ci și ceva cadouri sub el. Era primul an, dupa mult timp, când mama avea servici. Se angajase în vară la o firma de croitorie iar lor le mergea acum mai bine. Fiecare bănuț era drămuit și cheltuit cu grijă, însă mama le-a promis daruri pentru fiecare de Crăciun.  Copiii știau că Moș Crăciun e mama și poate șefa și colegele ei de serviciu, așa că nu i-au scris scrisoare, ci i-au spus pe rând mamei dorințele lor.

Monica, cea mai mica dintre ei, i-a cerut moșului un ghiozdănel de gradiniță ca cel al Mirunei, prietena ei. Robert, baiat mare de acum, ajuns deja în clasa a doua își dorește un hanorac cu glugă, iar Ramona, cea mai mare dintre frați, o copilă în clasa a cincea abia, vroia ceva cu adevarat măreț: o mașină de făcut pâine ca cea pe care a văzut-o la televizor într-o reclamă. Mama le-a spus întotdeauna că dacă au pâine pe masă și sunt sănătoși, restul se rezolvă toate. Sănătoși erau dar se mai întâmpla ca uneori să nu le ajungă pâinea. Copila văzuse mașina minune și credea sincer că aia va rezolva pentru ei  problema pâinii.

Continue reading Poveste de Crăciun

Buna dimineata la Mos Ajun!

Buna dimineata la Mos Ajun si maine cu bine, la Mos Craciun!

Vine Craciunul. Atat am vorbit despre el, ca nu-mi vine sa cred ca-i aproape gata sosit si va trece mai repede decat vom avea noi timp sa mancam sarmalele din oala mare, toba si piftia.

Nimic nu se compara insa cu asteptatrea copiilor. Il asteapta pe Mos, parca pe masura ce trec anii, cu asteptari mai mari. Ma intreaba la ce ora vine Mosul, vor sa doarma sub brad, isi fac planuri inchipuindu-si cum s-ar juca daca primesc nu stiu ce jucarie… 😀 Ieri le-am prins cu ultima gaselnita in materie de asteptare. Au gasit un site care le spune cat mai e exact pana vine Mos Craciun si ce face el in momentul asta. Vreau sa va zic ca verifica din  zece in zece minute starea lucrurilor, accesand site-ul cu pricina. Daca nu ma credeti, verificati.  

Pana si eu astept cu mare drag sa le vad fețele in momentul in care vor gasi cadourile sub brad. Nici nu mai contreaza de unde a pornit obiceiul asta si cat va tine, important este ca noi il traim cu intensitate, cu bugete mai mici sau mai mari de la un an la altul.

Continue reading Buna dimineata la Mos Ajun!

Vreau şorici

sorici1Dacă acum douăzeci de ani, pe vremea asta tăiam porcul (de fapt eram pe strazi la revolutie), acum nici vorba de animal in familie. Da’ nu-i nimic, că mergem la supermarket şi ne luăm di tăti. Numai că trebuie să fiţi de acord cu mine că soriciul cumpărat nu-i la fel ca ăla pârlit de tata. Şi mie imi place şoriciul.

Într-o iarnă am mancat cred ca jumătate de porc. Doar şoriciul, evident. Aud chestii cum că ţi se apleacă, că îţi vine rău, că nu-i bine să mănânci mult. Vorbe. Sunt chestii care-mi fac si mie rău (de exemplu munca 😀 ), dar şoriciul niciodată.

Cel mai mult îmi place să-l tai feliuţe subţiri, să-l curăţ de grăsime şi să-l dau cu sare, iar apoi să-l mănânc tacticos în timp ce citesc, mă uit la un film sau desenez. Ah, ce poftă mi s-a făcut….

Continue reading Vreau şorici

Azi sunt trista

Nu ma intrebati de ce. Sper doar sa-mi treaca, sau mai bine zis sa uit macar in perioada sarbatorilor, pentru ca apoi sa vad in fiecare zi urmarea trista a intamplarilor din zilele astea.

Am aflat doua vesti rele. Daca de una ma pot detasa mai usor, pe cealalta nu o pot trece cu vederea. Nu pot. Am ceva pe suflet.

Nu, nu mi s-a intamplat nimic mie sau alor mei, dar nu-i bine deloc. Lucruri vechi pe care le stiai acolo, dispar acum. Adica, se intampla chestii la care nu m-as fi asteptat sub nicio forma. E ca atunci cand afli ca cei mai buni prieteni ai tai (un cluplu) se despart. Aia despre care credeai ca-s cuplul perfect, ca toate le merg din plin si catre care ne uitam uneori cu invidie, ca prea le-a fost dat lor totul, dar pe care ii iubim si ne dorim ce-i mai bine pentru ei.  Acum nu-i cazul, dar cam asa ma simt. Si daca afli asta in prag de sarbatori e si mai rau.

Continue reading Azi sunt trista

Omul de zăpadă

Dupa cum mă lăudam ieri, pe lânga faptul că am încercat să facem pârtie, ne-am pus mâinile la treabă suplimentar şi am făcut un om de zăpadă mare. Nu ştiu voi când aţi făcut ultima dată aşa ceva, dar noi am fost foarte încântaţi să-l ridicăm şi să-i dăm forme. Am vrut chiar să-l vopsim cu spray, însă ne-am răzgândit. 😀

 

DSC_0757

Continue reading Omul de zăpadă

ziua in care facem partie

In urmatoarele zece minute părăsesc casa cu destinaţia zăpada. Curtea e plina de nea, la fel si drumul care ne scoate la sosea. Nu, nu locuim într-un depărtat sat de munte ci in Bucuresti. Ok, mai la margine de capitala dar totusi in oras.

Ce pretentii sa mai aibă mama si tata, care stau la 30 Km de Braila si in sat la ei n-a mai ajuns nici masina de paine de marti de dimineată? Niciuna, stiu!

Intr-un fel imi pare foarte bine ca la noi e inca zapada pe strada, mie imi place tare mult sa fac partie. Am plecat.

Continue reading ziua in care facem partie

Scurte

  • aseara am fost la Casa Latina,  a gatit delicios pentru noi Adi Hadean, venit tocmai de la Cluj pentru asta. Ne-am intalnit cu Ionut si Mihaela, draguti si plini de viata ca intotdeauna, am mancat am baut si ne-am simtit excelent.  Eu va arat azi o poza, mai multe maine la Hadean pe blog. coaste cu gutui la cuptorAdi e mai frumos in realitate decat in poze sau la televizor.  Zice Sorin: “Hm, bucatar care arata bine, mai rar.” El stie ca le face haine. 😀
  • dimineata mi-am luat o bataie cu zapada de la niste colegi draguti, de mi-a ajuns  zapada in locuri numai de mine stiute. Am urlat ca un lup ranit, da’ nu scapa ei asa usor, le-o coc. 😀
  • azi avem petrecere la firma. Nu cu fite si restaurante de lux, ci romaneste, cu gratar in curte si vin rosu. Abia astept!

Poveşti de pe stradă

Ninge. De două zile vin la serviciu fără maşină. Dacă ieri am avut noroc şi mi-au venit şi autobuzul şi tramvaiul la fix, ca să spun aşa, nu acelaşi lucru îl pot spune despre ziua de azi. Şi ca totul să fie perfect, azi mi-am luat şi pantaloni trei-sferturi cu vedere la dres. 😀 A, am avut însă grijă de cap şi mi-am tras căciula în formă de prezervativ peste urechi. Nu, nu m-am costumat în nimic. 😀

În altă ordine de idei, în tramvai afli o grămadă de lucruri noi, abia acum îmi dau eu seama ce-am pierdut în toţi anii în care am făcut drumul asta, servici-acasă, singură în maşina.

Aseară, două doamne în vârstă, una cam la 75 de ani şi cealaltă mult mai tânără,  cca. 55, stăteau de vorbă. Nu mă acuzaţi că am tras cu urechea, erau în faţa mea şi vorbeau tare.

Continue reading Poveşti de pe stradă

Moşul a ajuns după gratii…

Copiii vor plânge suparati, parintii nu vor fi nici ei mai veseli. Mosul s-ar putea sa nu ajunga la noi in iarna asta, oricat de mult si-ar dori. Nu poate, pentru ca e inchis si nu se stie daca va scapa curand.
santa-claus

Roxana l-a văzut şi vrea să îl ajute. Treaba voastră nu este să-l scăpaţi pe Moş Crăciun de la închisoare. Voi trebuie doar să spuneţi varianta voastră, despre faptele care au dus la un aşa deznodământ tragic. Află amănunte despre povestea asta aici, sau dând clik pe bannerul cu Santa-Claus din dreapta.

Voi trimite şi varianta mea. Sper să am dreptate, măcar de data asta. 😀

Continue reading Moşul a ajuns după gratii…

Ninsoarea atunci şi acum

Mama ne luase la fiecare câte o pereche de izmenuţe şi câte-o bluză de piele călduroasa. Ne îmbrăcasem cu ele şi stăteam în căldura artificială a bucătăriei de bloc, privind  lung pe fereastră. Ningea. Ningea cum nu mai văzusem niciodată până atunci. Ne ţineam nasurile lipite de geamul aburit şi priveam afară la natura dezlănţuită. Şi-am fi rămas în poziţia aia mult timp, daca n-ar fi apărut din albul zăpezii, căciula roşie. Era jos, în faţa noastră. Acoperea un cap cu păr negru, drept si venea în completarea unui paltonaş gri. Apreschiurile albe şi blugii aduşi din Germania completau ţinuta. Nu mi-a fost greu s-o recunosc, era prietena mea, Corina. Era oarecum straniu pentru mine, ce căuta acolo?

 Ea nu a stat ca noi la fereastra să priveasca ninsoarea, ea a ieşit afară să dea piept cu ea. Avea în mână un bulgăre cu care ne făcea semn să coborâm şi noi. “Haideţi afară! Se vede totul mai frumos de aici. Veniţi să ne jucăm cu zăpadă!”   Ne-am întors feţele către mama, care trebăluia prin bucătărie şi i-am cerut voie să ieşim la joacă.  A încercat să ne oprească, ne-a spus că-i vreme rea, că e mai bine în casă, însă n-a fost chip. S-a înduplecat mai ales când a văzut fesul roşu. Ne-a îmbrăcat bine şi ne-a spus să fim cuminţi. “Când veţi simţi că vă e frig să veniţi în casă.” a mai apucat să strige în urma noastră. Nu, nu era la modă ca parinţii să iasă cu copiii afara la joacă. 😀

Odată ajunşi în stradă, am realizat că zăpada e mult mai reală de cealaltă parte a geamului. Ne-am jucat până s-a înserat, fără să simţim o clipă frigul. Am făcut oameni de zăpadă, canapele din zăpadă, derdeluşuri şi gheţuşuri, bătăi cu bulgări şi în tot timpul ăsta, a continuat să ningă. Aveam 9 ani. A fost cea mai frumoasă zi petrecută în zăpadă, pe care mi-o amintesc.  O urmează la mică distanţă, ziua în care am învăţat să schiez, dar asta e altă poveste. 😀

Continue reading Ninsoarea atunci şi acum