De ceva vreme, la teleshoping prezintă ăştia un set de stilouri, pixuri, creion….etc., care scriu singure şi arată frumos.
Cum tata socru stă mare parte din zi şi se uită la televizor, a hotărât de la el putere, că având două nepoate eleve, una mai silitoare decât cealaltă, să le faca cadou câte un set din ăsta. Acum nu-i puteam strica plăcerea bunicului, aşa că el a dat comanda şi acum trei zile am primit acasă seturile minune.
Azi am vrut să vin pe jos. Nu mi-a ieşit că n-am cizme de cauciuc. Am luat maşina şi bine am făcut. Şoselele erau pline de apă dar asta n-ar fi aşa rău, dacă excludem găurile din asfalt care acum, acoperite cu apă nu se mai văd şi devin adevarate capcane pentru oamenii şoselelor. mai rău am văzut că a fost azi pentru pietoni.
Trotuare pline de apă, treceri de pietoni care nu se văd şi staţii de tramvai super-aglomerate. Eu, de obicei, nu prea dau atenţie pietonilor decât atunci când sunt pe trecere dar azi, îmi era aşa milă de oameneii pe care îi vedeam cu cizmele (altfel îmblănite bine) din care se scurgea apa… Cum să ajungi la lucru deja murat?
Ferice de domnişoarele pe care le-am văzut azi cu cizmele alea de cauciuc cu floricele. Dacă aveau în geantă şi o pereche de pantofi “pentru la birou” ele chiar au fost cele mai câştigate.
Azi dimineaţă am facut trei poze. Toate color. 😀
Am ajuns la birou şi m-am uitat la ele. Apoi am verificat setările aparatului, apoi m-am uitat din nou la poze şi tot aşa.
Concluzia pe care am tras-o, a fost că natura azi nu avea culoare.
Noroc că vine primăvara. 🙂
Că am un laptop mic, nu mai e niciun secret.
Ca mai toate fetele pe care le ştiu, de obicei îmi găsesc o poziţie comodă de lucru cu laptopul în braţe şi picioarele îndoite, în fotoliu sau în pat. Ei bine, azi am aflat că poziţia în care stau e chiar cea mai corectă. Bineinteles că şi aşa înţepeneşti la un moment dat, dacă stai ore în sir, fără pauză, în faţa calculatorului dar cel puţin ştii că stai comod.
Cum de unde am aflat?! Să vă spun: Sorin Rusi a lansat de curând (să fie cam o lună?) site-ul laptopnews, unde împreună cu câţiva colegi încearcă să vină în întâmpinarea celor care au nevoie de ştiri proaspete, review-uri şi sfaturi, pe înţelesul tuturor, despre portabile.
Dimineaţă pe strada noastră lumea ieşise să dea zăpada. Nici mai mult nici mai puţin de 5 femei, nu tocmai dintre cele mai tinerele, ieşiseră înarmate cu lopeţi şi se luptau cu nămeţii mai ceva ca bărbaţii.
Indiferent dacă au ieşit pentru că nu au barbaţi în familie sau pentru că aceştia erau deja la muncă, eu nu vreau decât să le felicit.
A, mai există şi cazuri în care bărbaţii familiei dorm şi femeile dau zăpada, dar cred că astea le poţi număra pe degete. 😀
Nu vreau sa vorbesc despre zapada, pentru ca mie imi place si ma bucur de vremea asta. 😀 Daca ma gandesc mai bine, cred ca eu am chemat iarna asta grea, asa ca puteti da vina pe mine pentru ce se intampla afara.
Intamplarea face ca, oricat de tare mi-ar placea, nu pot sa stau acasa zilele astea, asa ca am lasat masina sa se odihneasca in garaj si am purces prin nameti cu picioarele din dotare. In afara ca am mers o perioada cu vantul si zapada in fata, totul a fost minunat. 🙂
Tramvaiul a venit imediat si intrucat il iau de la capat, am avut si loc, cum altfel. Eu, de obicei, ofer locul din mijloacele de transport in comun, persoanelor in varsta si femeilor cu copii in brate sau in burta. Asa am crezut ca fac si azi, cand langa mine s-a oprit o doamna in varsta, plina de zapada si ingropata toata intr-o caciula. Fara sa ridic privirea o intreb: “Doriti sa stati jos?” Ea raspunde fara ezitare: “Da, sigur, as vrea!” Ma ridic si ii ofer locul in tramvai, care nici nu era prea aglomerat…
Azi ma duc la nunta unor prieteni vechi. Atat de vechi, incat ma mir ca abia acum ma duc la nunta lor. Ei imi sunt foarte dragi si chiar daca nu ma dau in vant dupa nunti, la asta ma duc cu placere. 🙂
Ca orice dama care se respecta, am vrut sa am o rochie noua la nunta asta. Cum originalul era mult peste bugetul meu si croitoria e la mine in curte, am zis ca-i normal sa fac rochia la noi la atelier. Ehe, credeti ca-i asa de simplu? No.
Nu m-am gandit din timp la varianta asta, abia sambata trecuta mi-am luat materialul si ce mai trebuia pentru rochie si am zis ca e timp in saptamana asta sa mi-o fac. Ei bine n-a fost. S-a nimerit o saptamana foarte aglomerata, cu mult de munca peste program si comenzi gramada, iar rochia mea este in momentul asta pe jumatate croita, pe sfert facuta. Nunta e azi, da…
Be an all inclusive VIP for one night s-a dovedit a fi o seară excelentă, cu multă voie buna, cunoştinţe noi şi fete frumoase. 🙂
Mie mi-a plăcut în mod deosebit dar am să las imaginile să vorbescă de data asta. Recunoaşteţi personajele? 😀
Să vopseşti cămăşi nu-i treabă uşoară, mai ales când nu-s ale tale şi orice greşeală te costă. De fapt am vopsit doar părţi din cămăşi, bucăţi de material care lipite, pardon cusute, între ele, vor forma o cămaşă. O cămaşă vopsită personalizată.
Am făcut asta de multe ori, deşi nu-i asta meseria mea, da-i afacere de familie. 😀
Spre deosebire de statul zilnic la birou, cu sau făra treabă, spre deosebire de încheierea tranzacţiilor cu mărfuri făcute de alţii, treaba asta cu vopsitul şi cusutul bucăţilor de material îţi ofera alte satisfacţii. Mie cel putin aşa mi se întamplă.
Acum 5-6 ani aveam una sau două prietene. 😀
Le ştiam ca pe buzunarul meu, mă comportam cu ele cum se cuvine s-o faci cu cineva de care-ţi pasă. Le vizitam din când în când, poate mai des decât mi-aş fi dorit, dar ce să faci, aşa se întreţin prieteniile. Uneori zăboveam mai mult, alteori intram doar pentru o clipă.
Câteodată îmi ieşeau în cale, exact când nu mă aşteptam, deşi ştiam că am şanse reale să le întâlnesc.