Author: Nina

Lecţiile şi aparatele dentare

În urmă cu o săptămână Iulia şi Sonia (mândrele mele) au intrat în posesia aparatelor dentare, menite să le alinieze dinţii şi să-i facă numai buni de arătat în reclamele la pasta de dinţi. 😀
Pe vremea mea era o ruşine să porţi aparat dentar, asta se datora, evident, lipsei de educaţie în domeniu, pe care o aveam nu numai noi copiii, ci şi părinţii noştri. Acum s-au mai schimbat treburile, cel puţin aşa gândeam eu zilele trecute când le vedeam pe fete insistând să-şi poarte aparatele la şcoală.
Regula este să le ţină în gură minim 12 ore zilnic, iar ideal ar fi ca intervalul acesta să fie acoperit noaptea. Nu domnule, ele o şineau una şi bună că vor să le poarte ziua. Din când în când mă întrebau dacă vorbesc cumva scâlcit, dacă înteleg eu când citesc ele cu voce tare şi aparatul pe dantură. Adevărul e că fiind la început nu-s prea obişnuite şi cam stâlcesc cuvintele.
Sonia mi-a zis că o colega i-a spus într-o zi: “Îţi spun ceva, dar te rog să nu te superi pe mine, cu aparatul asta în gură arăţi ca o tocilară.”  Bineînţeles că copilului i-a crescut inima, pentru că ea nu-i nici pe departe tocilară. 😀
Azi aşa, mâine aşa, a trecut timpul şi mie chestia asta cu aparatul purtat la şcoala nu-mi convine. Ele n-au cum să-şi mănânce sendvişul, nici apa nu prea pot să bea, aşa că trebuia să le conving că nu-i ok ce fac.
Aseară încercam să le ţin polemica despre subiect şi la un moment dat îmi dau seama de situaţie: vor să ţină aparatele pe dinţi la şcoală pentru că, de când le poartă în clasă, doamna învăţătoare nu prea întelege ce spun ele şi evita să le întrebe la lecţii. 😀

Oare de ce copiilor le merge mintea numai la prostii?

Şcoala Waldorf

Mi-a intrat în cap să înscriu fetele de anul viitor la Liceul Waldorf. M-am interesat cât am putut despre programă, profesori şi condiţii de învăţare. Pentru cei care nu ştiu, este vorba de o şcoală în care copiii nu primesc note şi teme pentru acasă obligatorii. Bineînţeles ca este mai mult de atât, dar pe copii asta-i interesează. 🙂

Se studiază pe lângă materiile tradiţionale (care sunt predate pe epoci şi cu accent pe personalităţile care au marcat epoca respectivă) teatrul, un instrument muzical şi doua limbi straine. Cel mai important mi se pare faptul că la sfârşitul  clasei a patra, copiii sunt la nivelul celor de-o vârstă cu ei  din învăţământul tradiţional, în a opta şi a doisprezecea la fel. Rămâne să mă şi conving de treaba asta, că aşa sună totul frumos.

Gura lumii spune că nu-i chiar aşa, că nu se compară nivelul copiilor care au învăţat la Waldorf cu cel al copiilor din învăţământul tradiţional, însă tind să cred că în ambele cazuri, copiii sunt atat de pregătiţi cât le permite gradul lor de inteligenţă. Nu pot fi toţi premianţi, cum nu pot fi toţi total nepregătiţi, oriunde ar învăţa.

Continue reading Şcoala Waldorf

O fapta buna

Vineri dupa amiaza ma intorceam acasa de la job, conducand pe repede inainte. Nu prea eram atenta la ce se intampla in jur, insa la intersectie la Diham nu am avut cum sa nu observ un om cu un carucior pliabil (da, nici nu stiam ca exista asa ceva) pe care cara o magaoaie de cutie de frigider. Vroia probabil sa o duca la fier vechi. Acolo in intersectie, caruciorul ala de jucarie, practic, a cedat si ii cazuse omului frigiderul in mijlocul intersectiei.

L-am ocolit cu stil si am oprit la banca. Am trecut apoi pe la  Mega Image si am pierdut ceva timp acolo. Cand, in sfarsit, mi-am continuat drumul spre casa, l-am intalnit din nou pe nenea cu fierul vechi. Reusise sa inainteze cam 500m si caruciorul cedase din nou. citeste mai departe

Sisi ştie…

Am un pisic frumos. Îl cheamă Sisi şi e la noi de câţiva ani. Deşi e un motan de rasă, se poartă ca unul vagabond şi îi place plimbarea. Nu e niciodată hotărât dacă înnoptează în casă sau afară şi când ţi-e somnul mai dulce, te miaună să-i deschizi uşa.

Azi noapte povestea se repetă. Sisi mieuna de zor şi spre deosebire de alte nopţi, râcâia cu lăbuţa la uşa mea. M-am ridicat să-i deschid, oarecum deranjată de mişcarea asta în miez de noapte. Când dau să cobor scările ca să-l conduc pe miorlăilă afară, văd lumină în camera fetelor. M-am uitat la pisic care se ducea şi el tot întra-colo, în loc să vrea să coboare, cum îi era obiceiul.

Intru şi  văd copilul Iulia stând în fund în pat, galbenă toată la faţă. Îi era  rău dar nu mă trezise. Zicea că stătea aşa liniştită şi aştepta.  Ea ştia că trebuie să ia un medicament ca să-i treacă răul. Mâncase seara doua iaurturi cu fructe fără să spună nimănui, deşi ştia că n-or să-i faca bine. Din cauza asta nu mă trezea.  De fiecare data cand mănâncă iaurt  seara, noaptea îi e rău. Dacă nu-şi ia medicamentul, vomită. Azi noapte, pentru că nu-şi găsise doctoria,  aştepta să vomite.  Abia apoi avea de gând să mă trezească.

Continue reading Sisi ştie…

Restul e rutină

Un mijloc de săptămână normal. Citeam aseară în “Noaptea de sânziene” a lui Eliade, că:  “Trăim câteva ore de viaţă adevărată la fiecare zece-cincisprezece ani. Restul e rutină.”.

Majoritatea dintre noi ne mulţumim cu asta. E ok aşa. Ne e greu să ne ieşim din rutină, ba câteodată, când ni se dă o şansă, facem noi în aşa fel încât s-o ocolim. Şi suntem mulţumiţi. Nu ne legăm la cap dacă nu ne doare, nu ne pasă de suferinţele din jur şi invidiem reuşitele celorlalţi. Da, da, le invidiem. De cate ori aţi felicitat sincer pe cineva, fără ca undeva în sufletul vostru să speraţi ca reuşita lui să fie efemeră?

Continue reading Restul e rutină

Eu, accidentele şi Dumnezeu

Maşina mea nu-i cea mai bună de pe şosele, ba chiar e aproape cea mai naşpa şi dacă adăugăm aici şi un şofer uşor distrat, atunci avem o combinaţie de care tu, ca şofer de maşină bună, ar fi bine să te fereşti.

Acum, faptul că am făcut deja două pene şi un accident de la începutul anului, în condiţiile în care jumatate din perioada asta am lăsat maşina în garaj, mă duce cu gândul la ceva ghinion care mă cam urmăreşte, că vorba aia, conduc de aproape 10 ani zi de zi în Bucureşti fără incidente.  Eh, vorbe, gânduri…

Ieri dimineaţă, ştiţi, era oarecum îngheţat pe jos, mai ales pe strazile lăturalnice. Duceam, elegant, cu sparkul fetele la şcoală. Când să intru pe staduţa şcolii, care este îngustă cât o stradă cu sens unic dar pe care  circulaţia e permisă  în ambele sensuri, maşina din faţa mea frânează brusc, frânez şi eu, îmi dau seama că maşina aluneca ca pe patinuar, mai frânez odată, schimb viteza, trag şi frâna de mâna şi îl lovesc pe ăla din faţă. Elegant.

Continue reading Eu, accidentele şi Dumnezeu

Cum mi-am petrecut Sf. Valentin

Soarele care m-a trezit, anunţa o zi specială. Era valăntains dei.

Am început usor, cu două guri de cafea în timp ce spălam trei pahare rămase de cu seară pe masă. Am pregătit apoi micul dejun pentru toată familia şi înainte de a apuca să iau a treia gura din cafeaua încă aburindă şi îmbietoare de duminică, am început să pregătesc prânzul. Cu ajutoare desigur. Eu eram doar sărmanul salahor, cel care curăţa robotul şi spăla vasele, şterge pe jos şi aprinde cuptorul, pune  rahatul pe cornuleţe şi pregăteşte tava pentru friptură.

Când în sfârşit prânzul a fost gata, am luat a patra gură de cafea.

Continue reading Cum mi-am petrecut Sf. Valentin