Bună dimineaţa,
S-au adunat multe şi am draci. Bine, eu zic că-s toane, iar de data asta îs toane rele.
Toate mi se par pe dos şi mă dor rinichii. Încă mi-e somn, săptămâna nu se mai termină şi în weekend cică plouă iar. Grrr.
Author: Nina
O zi şi-o noapte
De alaltăieri începând cu ora 23.00 şi pana azi-noapte la 2.00 n-am avut curent eletric.
Nu-i bai, că oricum stăm într-un cătun depărtat de civilizaţie, în care oricum energia electrică ne ajută doar să urmărim telenovele şi să ne uitam la acces direct…
Nu frate!!! Stăm în Bucureşti, chiar într-o zonă oarecum industrială, unde lipsa energiei duce la pierderi de bani.
Acum, nici nu vreau să fiu absurdă şi să nu înteleg că “s-a împuşcat un cablu subteran”, dar să spui că se remediază până la 6.00, apoi pâna la 10.00, 13.00,17.00, 19.00, 23.00 şi aici nu mai ştiu că m-am dus la culcare, mi se pare o încercare disperată de a evita scandalul. Tactică greşită, eu zic că dacă ar fi spus direct “măi oameni buni, o zi şi-o noapte nu veţi avea curent, vedeţi şi voi cum vă descurcaţi”, ar fi fost mult mai bine, am fi mâncat toată mancarea din frigider sau şi mai bine, am fi dat-o unor amărâţi, nu le-am mai fi chemat ieri pe lucrătoare la atelier, cu speranţa deşartă că va veni curentul şi vor putea începe să lucreze, ar fi avut şi femeile alea o zi liberă, am fi refăcut stocul de baterii pentru lămpile de rezervă, Doru, cel cu magazinul mare de la colţ, şi-ar fi pus marfa din frigidere într-o maşină frigorifică, Sorin ar fi trimis mailul ăla, cu oferta de care depinde activitatea atelierului pe urmatorii doi ani, de undeva din oras, ehe, câte n-am fi făcut… Dar aşa…
Noi
Ieri am primit pe mail de la coana zoitzica un text care mi-a placut mult. Initial am avut impresia ca l-am mai citit, dar imediat mi-am dat seama ca nu, nu l-am mai citit, doar l-am trait, de la inceput pana a sfarsit. 🙂
Redau textul asa cum l-am primit, si cu scuze pentru autorul necunoscut, va spun ca oricare dintre cei care se regasesc in el, l-ar fi putut scrie fara doar si poate:
Noi, cei nascuti la inceputul anilor 50, 60 si cei nascuti in anii 70, vedem acum in anul 2010 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Avem amintiri despre primii pasi pe luna, despre razboaie sangeroase, avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o data.
Sumar de weekend in imagini
Am petrecut un weekend linistit, la tara la parinti. Desi in alti ani pe vremea asta totul era verde, acum abia daca se vedea iarba pe ici pe colo in curte. Dar ce sa va povestesc eu, mai bine va arat niste poze:
Atunci am ajuns:
Romanul
Cap. I (fragment)
În odaia mică din capătul culoarului, în fiecare zi se auzeau glasuri de copii, care se estompau spre seară, când la flacăra lumânării aceştia îşi făceau lecţiile. Curentul le fusese tăiat acum o lună pentru neplată şi de câteva zile nu mai aveau nici apă, din acelaşi motiv. Blocul în care locuiau era unul select, situat aproape de centrul oraşului. Culoarele erau bine luminate, şi uneori, bunica deschidea uşa de la intrare, pentru ca un fir de lumină să poată pătrunde în camera în care copiii citeau şi scriau.
Parinţii încercau să nu facă o tragedie din lipsurile pe care erau nevoiţi să le îndure, şi le spuneau copiilor în fiecare zi că ei, de fapt, fac un experiment: vor să le arate şi lor cum au copilărit bunicii.
Ţaţa Didina, bunica dinspre tată a copiilor, stătea chircită cât era ziua de lungă, pe un scăunel lângă geam, privea strada şi asista tăcută la minciunile pe care părinţii le îndrugau copiilor. Nu era de acord cu ceea ce făceau ei, dar nici nu se împorivea. La urma urmei sunt copiii lor şi ei şi-i vor creşte, de asta era sigură, cum vor crede ei de cuviinţă.
Portofoliu
Aseară am fost la şedinţă cu părinţii. 🙁
Printre altele am aflat că toţi copiii din clasă (ok, unu sau doi nu se încadrează aici) au probleme cu portofoliu. Acesta, pentru cei dintre voi care nu ştiu, înseamnă o mapă în care copilul îşi păstrează toate fişele lucrate la diverse materii, gen română, istorie, geografie, ştiinţe. Fişa, de exemplu pentru Ştefan cel Mare, e o foaie pe care copilul scrie câteva lucruri despre domnitor, lipeşte două fotografii legate de vremea respectivă, o biserică, un portret şi cam atât.
Mapa asta copiii trebuie să o aibă la ei de fiecare dată când au materiile respective, adică în fiecare zi. Ia ghiciţi! Nu prea se întâmplă asta. Cel puţin caprele mele uită tot timpul portofoliul acasă. Şi ce se mai chinuie la fişelea astea pentru că-s dese, sunt zile în care au de făcut şi câte două. Pentru ca mai apoi să le uite acasă. 🙁
Scopul tuturor actiunilor noastre este in general placerea
Acum cateva zile va spuneam aici ca am facut o simulare de shopping si ca acum am cod, ce-mi va deschide cine stie ce usi prin magazinul virtual al @5minutedeplacere. Mai ziceam eu si ca-mi golesc mintea de el pana la lansare, respectiv maine, 19 martie, dar n-a fost chip, am intrat zilnic pe acolo, am tag-uit intruna produse. Sunt acum peste 60 si e aglomeratie, nu guma.
Iubitoare de fotografii cum ma stiti am pus ochii din prima pe rama foto carusel care mi-e foarte draga si care ar mai rezolva din problemele mele cu spatiul destinat expunerii pozelor. Tot la capitolul asta mi-a mers la suflet si suportul asta pentru bijuterii care ar merge excelent langa papusile mele de portelan si cei mai important, ar face ordine in margele, lanturi, amulete si alte bijuterii lungi si greu de tinut in frau. Numai de le-as gasi si pe adevaratul magazin de shopping nu doar in simulare.
Deh, nu-i usor sa pastrezi doar pentru tine ceea ce place multora, asa ca va spun, mai e timp doar pana maine sa faci si tu rost de cod (pentru asta doar adaugi ca prieten @5minutedeplacere , iti alegi ce articol iti place si-l tag-uiesti) iar atunci cand se va deschide cu adevarat magazinul de shopping 5minutedeplacere.ro incearca sa fii pe faza.
Continue reading Scopul tuturor actiunilor noastre este in general placerea
Viaţa bate telenovela
Mihai şi Oana au fost prieteni înainte de căsătorie cam 8 ani. Cred că v-am mai spus de ei dar, cum îs bătrână şi uit repede, reiau.
Sfârşitul şcolii generale, liceul şi apoi căsătoria. Doi copii buni, prea îndrăgostţi unul de celălălt ca să urmeze fiecare facultatea pe care şi-ar fi dorit-o şi care după mintea lor i-ar fi putut despărţi, hotărăsc să se căsătorească la 20 de ani. Nimic nu i-a putut convinge că pasul pe care vor să-l faca, l-ar putea amâna cu câţiva ani, timp în care şi-ar fi terminat fiecare studiile şi ar fi avut mai multă minte poate apoi. Nimic. Degeaba părinţii s-au rugat de ei să se mai gândească, degeaba prietenii i-au îndemnat să mearga la studii în continuare, n-a reuşit nimeni să le strămute gândul căsătoriei ce a urmat.
Nu mă înţelegeţi greştit, dupa 8 ani de prietenie nu s-a gândit nimeni ca nu se vor căsători la un moment, dar toti se aşteptau ca pasul ăsta, ei să-l faca atunci cand vor fi terminat facultatea.
Azi am fost la scoala
Am fost la scoala ca pe vremuri. Am asistat la lectii, am luat pauza, tot ca pe vremuri. Acum, ca lucrurile nu mai sunt ce-au fost odata o stim cu totii, nu intru acum in amanunte.
Ideea este ca-s la fel de obosita ca atunci cand veneam de la scoala intr-un suflet, ii povesteam mamei dintr-o suflare cum a fost ziua si cadeam rupta de somn cel putin o ora doua. Ehe ce timpuri dom’le.
Acum ma doare capul si vreau sa fiu din nou copil. Vreau sa merg la scoala pe care am vazut-o azi si sa invat dupa metodele alea. Poate asa, cand voi avea din nou varsta de acum, voi fi mai inteleapta. 😀
Am găsit…
Pentru că avem doua fete, de fiecare dată când a fost vorba să le luăm cadouri, ma uitam la jucării pentru fete, logic. Soţul meu mai scăpa de lângă mine şi-l găseam la raionul cu roboţi şi maşinuţe, dar n-a fost chip să ia vreodată ceva de acolo pentru copiii noştri.
Pentru că iepuraşul trebuie să vină şi anul acesta în dublu exemplar, mă uit de câteva zile pe net în căutare de jucării educative (daca e să fie pe placul meu) şi frumoase (daca e să fie pe placul fetelor). 🙂
Din pagină în pagină ajung la acest fel de jucarii unde mă blochez pur şi simplu într-o descriere de genul “cardran” “anvelope durabile off-road cu crampoane”. Măi nene, astea-s jucarii? Şi atunci mi-am dat seama că anul asta, Sorin va primi de ziua lui, cel mai mişto cadou pe care i l-am luat eu în ultimii 5 ani: un elicopter cu telecomanda 😀 Evident că mă gândesc să-l manevrez şi eu, sper doar să nu rămân numai cu gândul.