Avem o firmă mică de producţie confecţii. O avem de ani buni şi ne-am descurcat bine până acum. Am primit cu strângeri din dinţi şi dat mărunt din buze fiecare modificare a politicii fiscale din ţara în care trăim. Dar acum cred că ne-a ajuns cuţitul la os. De ceva vreme comenzile au fost sporadice şi din ce în ce mai mici. Având cheltuieli de regie apropiate de zero (firma e în curtea noastră) nu se pune problema de închis sau chestii de gen, dar ne punem din ce în ce mai serios problema, ce ne facem cu taxele astea mari pe care urmează să le plătim?
TVA 24-25% şi impozit pe profit 20%. Cu alte cuvinte creştem preţurile către clienţii finali (datorită creşterii TVA), clienţi finali aproape inexistenţi şi în condiţiile de acum, apăi când s-or mări preţurile şi plătim impozit mai mare la bruma de profit. Ce gândesc ei, hai că se poate!
Condiţia de mamă îţi dă dreptul să n-ai habar la ce urmează să facă copilul tău în următoarea parte din zi, săptămână, lună, an…
Ieri eram cu maşina prin oraş, cu treabă. Multă treabă. Telefoanele sunau, clienţii cereau, furnizorii nu aveau, şoferii ceilalţi erau cel puţin la fel de grăbiţi ca mine.
De când mă ştiu, m-am mutat o singură dată mai serios aşa. Adică am plecat din apartamentul unde strânsesem câte şi mai câte şi am venit să stau o vreme (doar până termin facultatea 😉 ) la Sorin. Da, exact, despre soţul meu vorbesc.