Acum, dacă fetele sunt acasă, şi-au reluat, cu mare bucurie, joaca cu prietenii de pe stradă. Mă refer la ăştia mai de vârsta lor +/- 2 ani, care sunt exact 13 copii. Nu, nu i-am numărat, dar fac ei petreceri pe stradă, aduc fiecare câte 1 leu şi strâng întotdeauna 13 lei, q.e.d. Petrecerile astea sunt ceva normal, strâng banii ăştia, cumpără două sticle de suc şi nişte grisine, apoi se adună la unul din copii în poartă şi stau la palavre. Paharele de plastic le şparlesc din bucătăriile lor, pe rând. Mai trec câteva zile, mai dispar 13 pahare, şi tot aşa.
Sâmbătă seara au venit fetele acasă după o petrecere din asta şi foarte entuziasmate, m-au informat că pentru a doua zi, au pus ei la cale o ieşire. Pesemne, nu le mai sunt de ajuns petrecerile şi vor acum să se şi plimbe. Singuri. La pizza. În oraş. Cu tramvaiul şi gaşca lor de copii, în care cei mai mari sunt Dragoş şi Andreea si au 13 ani.
Au mai avut ei ieşiri din astea la suc şi pizza, dar de fiecare dată îi însoţea cel puţin un părinte. Acum vroiau să se ducă singuri.
Atat dureaza in medie sa citesti un post (eventual si comentariile) de pe blog. Orice blog.
Declar în cunoştinţă de cauză că atunci când prestezi muncă fizică n-ai chef de scris. Am încheiat declaraţia.
Cea mai proastă idee posibilă e să vină urâta zi de luni după frumoasa zi de duminică. Nu putea să urmeze măcar o prietenoasă zi de joi, ca sa nu spun vineri?
Vreau să merg iar desculţă prin iarbă.
Cine mă cunoaşte şi s-a plimbat cu mine cu maşina, fie şi numai câteva sute de metri, ştie că am în portbagaj un mini-stingător din ăla de maşina. Nu, n-am deschis portbagajul de fiecare dată să-l arăt. Se aude. Puternic. Da, stingatorul.