Vremea a tinut cu noi. Soarta a tinut cu noi (fetele au ca diriginta un dascal excelent, pe care nici macar nu speram s-o prindem la clasa). S-au facut cunostinte, s-au legat prietenii si speram sa fie inceputul unei perioade excelente din viata lor, gimnaziul.
Author: Nina
La coafor
Ieri am fost cu fetele la coafor. Am vrut să-l luăm şi pe tati dar s-a fofilat bărbăteşte, aşa că s-a limitat la a ne ura succes. 😉
Pentru prima dată noi trei (eu, Sonia şi Iulia) am stat pe acelaşi scaun într-un salon de coafură. Pe rând. Pe vremuri fetele se tundeau ele singure, apoi o perioada le-am tuns eu, după care şi-au lăsat părul lung. 😀
Acum, pentru că începea şcoala am vrut să le tund eu, again, săptamâna trecută, numai că după ce am băgat foarfeca în părul Iuliei, Sonia a pus piciorul în prag şi a spus că ea nu se tunde decât la coafor. 🙁 În ciuda tuturor evidenţelor, eu cred că am un talent uriaş, neexploatat. Cred că într-o viaţă anterioară am inventat tunsul cu foarfeca, dacă nu chiar foarfeca. Însă copilul a decis, mergem la coafor. Nu mă întelegeţi greşit, n-am nimic împotriva saloanelor, eu mă duc regulat, dar părul fetelor mele părea făcut pentru mâinile mele magice. Părea.
Toate la timpul lor?
Merg adormită şi nu tresar la niciun stimul. Fac asta nu numai eu, ci noi cu toţii. E mai bine aşa. Să ne vedem de ale noastre. Aud asta des şi probabil că până la un punct e şi adevărat dar în niciun caz nu e mai bine.
Când eram mică ştiam sigur că atunci când voi creşte îmi voi putea îndeplini toate dorinţele. Exact aşa cum spune acum Sonia că ea îşi va lua maşină fără acoperiş peste 10 ani. 😀 Nu i se pare deloc irealizabilă dorinţa şi mă bucur că-i aşa. E foarte important să crezi în forţele tale. Nu neapărat fizice.
Pe masură ce anii au trecut, am devansat unele planuri. Din lene, sau hai să-i spunem delăsare, din lipsă de timp, din comoditate şi nu în ultimul rând din lipsă de bani. Dar niciodată n-am renunţat la ele. Pâna acum.
O zi cu 10 lei
Hai să vă spun cum se poate petrece o zi de concediu în Bucureşti cu 10 lei. Să vedeţi ce zi relaxată puteţi avea.
Se ia o dimineaţă de vară cu soare arzător încă de la prima oră. Trezirea se face lejer şi târziu, doar e concediu, iar după un duş scurt şi-o toaletă sumară se poate ieşi din casă cu 10 lei şi-o carte în poşetă.
La intrarea în parc e un chioşc unde se vinde cafea şi covrigi. Te lipseşti de 1.8 lei din buget şi îţi iei o cafea şi un covrig pe care le vei savura în parc, sub salcia pletoasă de lângă lac. Frimiturile de la covrig le vei arunca raţuştelor. Te vor considera un om bun. 😀 Nu uita ca la sfarşit să-ţi arunci paharul din care ai băut cafeaua într-un coş de gunoi. Dacă se poate la plastic. 🙂
17 zile
Atât au mai rămas. Pe 20 septembrie se încheie înscrierea voluntarilor pentru curăţenia din 25 septembrie. Dacă şi tu crezi că-i important să avem o ţară curată, poţi începe participând la strângerea gunoaielor din ţara noastră. Pentru că imaginile spun mai mult decât 1000 de cuvinte, vă las cu doua filmuleţe:
Ne pregătim
Deşi auzisem o vorbă, cum că nici 15 septembrie nu mai e ce-a fost odată, până aseară n-am înţeles exact că şcoala începe luni, adică pe 13.
Datorită acestui fapt şi luând în considerare faptul că nu terminasem cu dusul şi adusul actelor necesare mutării copiilor din dotare la şcoala nouă, am intrat în vrie şi uite cum, ce n-am rezolvat într-o vară întreagă am terminat azi în două ore. Nu-i rău.
Aseară am fost la cumpărături pentru şcoală şi n-am luat mai nimic pentru că aşteptăm să ne spună profesorii ce rechizite le sunt necesare copiilor. V-am spus că sunt în clasa a V-a? Le-am luat două caiete cu foaie velină, două stilouri, două seturi de echere, două seturi compas şi-un dicţionar. 125 lei. 🙁 Nici nu vreau să mă gândesc cât vom da pe ghiozdane (nu le-a plăcut nimic din supermarket), acuarele, creioane, gume, chestii trestii…
Am făcut mişcare – e rău
După un weekend petrecut în zona din fotografie ai zice că vii de drag la serviciu, dar nu-i cazul la mine, care n-am mai mers cu pingeaua mai mult de 1 km de ani buni.
După o drumeţie pe un traseu de munte foarte uşor, 4 ore dus/intors, parcurs în nişte bascheţi de bulevard bucureştean, m-am gândit că ar fi indicat să iau o aspirină, să previn astfel febra musculară. 😀 Mi-a ieşit. A doua zi n-am avut nimic. Nu tu durere, nu tu muşchi contractaţi, nimic.
Aseară (adică peste încă o zi ) când am ajuns acasă, dupa 3,5 ore parcurse în maşină, n-am mai putut coborî. Din automobil. Atunci când am încercat să-mi mişc picioarele, am simţit cum toţi muşchii lor s-au aliat împotriva mea şi, sub privirele uluite ale vecinelor ieşite la porţi să mai schimbe o vorbă una cu alta duminică seară, m-am târât cu demnitate până în curte. Nu-mi venea să cred. Cum, tocmai eu, care mai ieri ( a se citi acum 20 de ani) treceam gardurile de 2 m cu săritura hoţului şi urcam Jepii mari de doua ori într-o zi, să anghilozez acum de la mers? Nu-i a bună.
L-am luat pe nu în braţe
Am nişte draci de numa-numa şi nu-s de la lipsa de shopping. Sunt de la nişte oameni care pâna mai ieri îmi erau icoană. Şi supărarea nu-i pe ei ci pe mine, pentru că nu-i vina lor că sunt aşa cum sunt ci-i vina mea că n-am înţeles la timp nişte chestii.
În starea în care sunt acum cred că-i numai bine să-i răspund lui Dragoş la leapşă şi vă spun 6 lucruri despre mine, numai că-s lucruri care încep cu nu:
– Nu suport oamenii duplicitari. Care în faţă îţi spun una şi pe la spate alta. Pe acelaşi subiect. Pe vremuri îmi era ruşine de ruşinea lor, dar cu timpul mi-a mai trecut şi acum mă pregătesc de perioada în care le voi spune verde-n faţa nişte chestii.
Visul
Luni mi-am pus telefonul să sune la ora 6 (aveam o treabă de rezolvat) şi bineînţeles că nu a mai resetat nimeni alarma aia aşa ca, deşi ieri nu l-am auzit, azi dimineaţă a sunat a nesimţire. M-am ridicat fără de deschid ochii, am oprit sunetul de fanfara răguşită care venea din telefon şi se oprea undeva departe în ungherele casei, dupa care m-am aşezat în pat să mai dorm vreo oră. Asa a început…
Măi fraţilor, se făcea că locuiam într-un apartament de bloc, cu două camere. Sufrageria era dată cu fundul în sus pentru că venise fratele meu şi-mi adusese un obiect de mobilier lăsat moştenire de-ai mei, un obiect care nu se mai potrivea nicăieri la el acasă şi acum stătea în mijlocul sufrageriei mele. În sufrageria asta, înainte de apariţia obiectului care nu era nici masă nici dulap, dar şi masă şi dulap, exista o masă. Masa dispăruse.
V-am pierdut? E, aşa mă simţeam şi eu, pierdută în casa asta necunoscută care era totuşi a mea, în momentul în care aud o voce ce mă strigă din bucătărie. Era Hădean. Adi Hădean. Gătea. La mine în bucătăria din vis, care nici măcar nu era o bucătărie de vis. 🙁
Războinicii lui Hitler
În vacanţă fiind, am reuşit să citesc şi Războinicii lui Hitler, o carte document despre oamenii-cheie din jurul Führer-ului: Erwin Rommel, Wilhelm Keitel, Erich von Manstein, Freidrich Paulus, Ernst Udet şi Wilhelm Canaris.
Şase personalităţi puternice ( mai puţin Keitel, care sincer, nu cred că-şi avea locul între cei enumeraţi mai sus), şase cariere militare dintre cele mai diferite au jonglat cu constiinta si, dând dovadă de multa obedienţă, l-au ajutat pe Hitler să-şi câştige pe merit titlul de “Criminalul secolului XX”.
Toţi reprezentanţi ai elitei militare germane, deşi nu au aderat la ideile naţional socialismului, au fost mânaţi de dorinţa de a-şi face meseria exemplar şi-au devenit astfel instrumentele lui Hitler în războiul său nimicitor.