Eu: Iulia, ce ați făcut azi la mandolină?
Copilul: Am cântat coardami.
Eu: Aaa, ce frumos! E melodia aia Guarda mi Sueno, guarda…. (fredonam trăind melodia)
Author: Nina
De la peruci la cărți într-o oră
Sâmbătă seara am fost la petrecerea unei prietene de-a copilelor. Pentru că fetei îi plăcea o jucarie anume, ne-am străduit să i-o facem cadou, dar cum noi tre’ să luăm cadou la dublu, a doua alegere a fost o perucă. De fapt era doar o coadă pe care o puteai atașa părului tău printr-o clemă, ceva banal oricum. Da, dacă ar fi totul așa simplu…
Sonia și Iulia au coalizat și mi-au reproșat că lor nu le iau niciodata așa jucării frumoase, iar de fiecare dată când merg la ziua altor copii acestora le luăm numai lucruri cool ( fie vorba între noi, din peruca aia curgea o grămadă de păr, am văzut în timpul petrecerii și mi-a părut rău că i-am luat copilei asta, dar răul era deja făcut). 😀
Măi, li s-a pus pata pe coada aia și neapărat au vrut să aibă și ele. Inițial le-am zis că eu nu dau banii pe așa ceva. Sonia mi-a replicat: Mami, tocmai ce-ai făcut-o! 🙁 Oricum au înțeles ideea și s-au dus la tataie, l-au pupat pe amândoi obrajii și-au făcut rost de bani.
Scurte…din fugă
- Aseară în loc să merg la o întâlnire cu prietenii, am ajuns la film. Am văzut I am number four într-o companie selectă, mulțumesc chinezu pentru invitație. Nu știu cum o fo la tine, dar la mine fetele s-au bătut pe cartea aia. A câștigat Sonia, care a citit din ea, cred că toată noaptea, după cum se codeste acum să-și scrie la mate. 🙁 Eu o să-mi spun părerea despre film abia după ce citesc cartea. 😀
- Mâine mă duc cu fetele la un atelier de creație. Cum ce creație? Mărtișoare. Nu v-ați fi așteptat să vină martie așa repede, ha? Vor face mărțișoare pentru doamne și uite așa scap eu de alergătura dupa ele, plus că ni s-a promis că-n timp ce copiii lucrează, mamele stau la un ceai sau o cafea. Nice.
- Azi avem de terminat o comandă importantă (exact vineri, cum ne-am obișnuit) pe care am facut-o cu drag pentru niste copii. Cercetași. Da, există.
- Acum câteva zile am văzut pe cheiul Damboviței, cam pe lângă parcul Izvor cum dintr-o casă iese trunchiul unui copac. Mă gândesc că-i de mult caolo. Voi l-ați văzut sau numai mie mi se pare ceva ciudat. Îs curioasă cum arata casa pe dinăuntru.
- Vreau să vină primăvara mai repede, să pot sta la masa din curte cu prietenii și familia, să uităm de criză și să bem un vin bun.
Cu copiii la meci
Mie îmi place sportul și aș vrea mult de tot ca și copiii mei să-l îndrăgească, cel puțin la fel de mult. În copilărie am și încercat să practic câteva, iar baschetul a fost cel pe care l-am îndrăgit în mod deosebit.
Am vrut de multe ori să-mi duc fetele într-o sala de sport, să vadă pe viu o competiție, că la televizor nu-i tot una. Ieri am aflat pe twitter de la nebuloasa ca joaca BC Timisoara cu Steaua, returul meciului din Cupa Romaniei la baschet masculin. În tur scorul fusese 82-75 pentru Steaua, iar deținătoarea Cupei în sezonul trecut e Elba, aka BC Timișoara.
Deși aveam un program criminal, ne-am strecurat printre dentist, școală, lecții și am reușit să ajungem la meci. E drept, un pic mai tarziu, dar suficient de devreme cât sa vedem spectacolul, atat cel de pe teren si cel din tribune.
Atenție…
Stăm toate trei și ne încălzim în zgârcenia soarelui de iarna. Avem după noi trei genți și așteptăm un microbuz din acela care te duce din oraș în satele din împrejurimi. Da, există.
Chiar înainte de a ne transforma cu totul în stane de piatră, apare și el, marele alb. Oprește în dreptul nostru și șoferul ne invită să urcăm și ne spune că biletele se plătesc mai târziu.
Urc fetele aproape pe sus, Sonia insistă să ducă ea geanta cea mai mare, așa că-s nevoită ca pe ea s-o ridic cu tot cu bagaj. Coridorul strâmt al mașinii nu ne permite prea multe manevre, așa că bag bagajul mare la picioarele noastre, sub a doua bancă (n-am ocupat prima bancă deși am fost primii călători, am zis că acolo stau pilele șoferului, sau dupa caz, niște babe), iar rucsacii îi pun sus, în locul special amenajat pentru bagaje de genul ăsta. Adica, mai mici. Sincer, așa am crezut.
Pentru că putem și-a venit vremea
Trec zilele astea prin incredibilele emoții, ca să nu le zic griji, legate de plecarea copiilor de acasă. Căci da, au plecat. Singure.
N-a spus nimeni că-i uşor să fii părinte, dar nici să ne martirizăm nu avem dreptul. Că vrei să-ţi protejezi copilul cât mai mult, să-i oferi tot ce-i mai bun, să-l fereşti pe cât posibil de greutăţi, e în firea nostră de părinţi să ne dorim asta, dar trebuie să ştim că nu întotdeauna îi ajutăm pe cei mici purtându-ne prea protector.
Soluţia nu-i să interzicem ci să oferim libertate. Nu toată odată, căci va fi în exces, şi excesele nu-s indicate nici de medici. Ah, dacă ar exista măsura asta care să se aplice tuturor copiilor…
Întâlniri reale și virtuale de Valentine’s day
Știu că Valentine”s day nu-i sărbătoare românească, dar când ești îndrăgostit, orice motiv în plus de-a celebra iubirea e un prilej de bucurie. Să stai în brațele puternice ale iubitului sau să te sprijini pe umărul firav și alb al fetei ce ți-a furat inima și ți-a pus stăpânire pe gânduri, sunt lucruri după care orice îndrăgostit tânjește.
Desigur, de Valentine”s day, dacă iubita sau iubitul ți-e alături, ai putea face o excepție și în loc clasica și khicioasa inimă roșie pe care altcineva a scris “te iubesc”, ai putea să-i oferi o seară de neuitat la Residence Hotel, ceva în genul ăsta:
Continue reading Întâlniri reale și virtuale de Valentine’s day
Sărac și curat
Nu știu alții cum sunt, dar în copilăria mea exista sintagma asta, iar eu înțelegeam că-i adevarată în sensul propriu al cuvintelor. Ei bine, azi nu mai e valabilă nicicum.
Saptămâna asta am exersat mersul cu tramvaiul și mi-am amintit mirosul pur si nealterat al jegului. Oribil, atât de oribil, încât acum când scriu, îmi vine să vărs. Mai oameni buni, se vede treaba că în ziua de azi fabricile de săpun s-au închis. În tramvai cu cât ești îmbrăcat mai prost, cu atât puți mai tare. Eu nu înțeleg cum vine asta.
Omul sarac, care nu mai are nimic, care mai e și pe la jumătatea vieții, adică cu educația oarecum încheiată, atunci când nu mai are încotro s-o apuce, ar trebui să aibă cel puțin o direcție singură, să-și păstreze puterea de a fi curat. Ai noștri nu o folosesc. Vin și pleacă, mănâncă , beau, vorbesc, râd, plâng…probabil că fac toate astea, dar nu se spală.
Ținută de blogger
Ok, pentru ținuta asta ne trebuie un blogger care cîștigă ceva bani, și nu neapărat din scris. Și da, poate să fie fată. 😀
Să zicem că ți-ai început activitatea pe blog de ceva vreme, iar acum a venit timpul să-ți întâlnești partenerii de blogăeală și altfel decât virtual. Fie că te vei întâlni cu ei la un celebru twittmeet, fie că mergeți la o conferință pe teme de online, tu te simți ca înainte de prima întâlnire cu băiatul acela care-ți plăcea în liceu, chit că de data asta nu ți s-au aprins călcâiele.
Ei bine, dacă te vei afla în situația asta, ar trebui să-ți pui problema așa: “Tu, dar ar trebui să arăt bine, prima impresie contează și nu se știe ce prostii voi spune pe acolo de emoție, măcar să fiu îmbrăcată mișto”.
O pâine cum nu s-a mai văzut
Să vă povestesc azi ceva din categoria avem mașină de făcut pâine, acum ce facem cu ea.
Ne luarăm aseară o mașinărie din asta șmecheră de făcut pâinea în casă. Maxim am zis. Adică cea mai mare, mai frumoasă și mai rapidă. Cea mai renumită. La oferta. 😀
Am ajuns acasă într-un suflet, că ne era foame și cum dădusem banii de pâine pentru următorul an pe mașinărie, aveam de gând să mâncăm tot aseară ceva copt de ea. Gând nesănătos, ce să zic.