Author: Nina

Am vrut să fiu…

LiaLia are chef de depănat amintiri  și plasează o leapșă care la ea a sunat foarte amuzant, așa că mă iertați dacă mie nu-mi iese. 🙂

“Ce vrei să te faci când vei fi mare, puișor?” era laitmotivul întâlnirilor cu mătușile și prietenii părinților. Răspundeam invariabil “milițiancă”. Aveam un spirit justițiar foarte dezvoltat, alimentat probabil de filmele chinezești , gen “ Biciul fermecat” sau “Sora 13”. Am ținut-o așa până l-am cunoscut pe adevăratul Garcea. Locuia la două blocuri de noi și avea un băiat în clasă cu mine. Copilul se amuza teribil pe spinarea tatălui și ne povestea tot felul de măscări în care era implicat bătrânul lui. Într-o zi ne-a spus că la o întrebare venită din partea copilului, de genul “Tată, Berlin este capitala Germaniei Federale sau Democrate?”, omul i-ar fi răspuns degajat: “Nu știu tată, că noi nu lucrăm cu nemții”. Respectul pentru tagma milițienească mi-a scăzut proporțional pe măsura ce tot aflam astfel de povești.

Colegul meu nici nu bănuia că din vina lui m-am reorientat pentru o vreme spre medicină. Apreciam maxim halatul alb de doctor, până într-o zi când am văzut la televizor un reportaj dintr-un abator și am văzut că și cei care tranșează porcii, tot halate albe poartă. Mi-a trecut repede și tare mă bucur că a fost așa, nu-mi place să văd oameni în suferință așa că am trecut mai departe.

Continue reading Am vrut să fiu…

Îmi cer scuze, doamnă

Mă simt foarte prost pentru că am făcut ceva ce urăsc foarte tare. Adica mi s-a întamplat și mie să fiu în postura victimei de vreo două ori în viață și l-am urât din toată inima pe conducătorul auto care mi-a făcut-o.

 Da, am trecut azi în viteză printr-o mare băltoacă în dreptul căreia era o femeie. Stătea. Deci am făcut-o de sus și până jos de comandă. Am văzut în retrovizare cum se scurgea apa de pe hainele ei și mi-am văzut de drum. Dacă aș fi putut, aș fi intrat în pământ, dar șoseaua nu s-a deschis. Iar de oprit nici nu putea fi vorba, nu știam cum să dispar mai repede, piciorul drept apăsa cu putere accelerația.

 Acum stând și gândind la rece, mă gândesc că ar fi trebuit să opresc, să o duc undeva pe femeie, să nu trebuiască să se plimbe așa prin oraș, să-i duc hainele la curățat sau măcar să-i las bani și să le duca ea. Dar eu n-am făcut nimic, ba am si fugit mâncând pământul. Ca cel mai laș dintre lași.

Continue reading Îmi cer scuze, doamnă

Povești de mărțișor

Eram în clasa a VIII-a și 1 Martie m-a găsit certată cu cel mai bun prieten. Nu-i spun iubit că nu știam ce-i aia. Îmi ceruse prietenia, eu nu i-am acordat-o pentru că-l consideram deja prieten. 😀 Cum auzise el că gelozia se obține plimbându-te cu altă fată prin fața celei ce ți-e dragă, se fâțâia mână în mână cu o prietenă buna de-a mea, ce învăța la altă clasă. N-am fost geloasă, dar n-am i-am mai vorbit. 😀 Pana la 1 Martie, când a venit la școală cu o cutie mare, plină cu mărțișoare pentru fete și o cutiuță mai mică, cu mărțișoare mai frumoase, pentru profesoare.

Stătea exact în banca din spatele meu, așa că eram practic cu cutiile la ceafă.  Le-a dat tuturor fetelor din clasă mărțișoare, ba a împărțit și pe la alte clase, numai pe mine m-a sărit. Până la ora de engleza, când m-a întrebat arătandu-mi cutia mică plină cu martisoare frumoase de tot: “Which of these you like better?” 🙂 Am vrut să fac pe inabordabila dar m-am abținut și i-am răspuns arătându-i unul cu o față de fată cu păr lung cu breton, făcut din mătase galbenă. Atât. Ora a continuat fară alte incidente legate de subiect. Ba îmi amintesc că în ora aia, deși am fost cu mâna pe sus, n-am răspuns la nimic, dar la sfârșitul lecției profesoara de engleză a spus: Azi nu am timp să vă pun note, dar Ninei tot îi dau un zece. Aveți cuvântul meu că nu scosesem o vorbuliță toata ora, dar aveam nevoie ca de aer de zecele ăla. 😀

Însă la sfârșitul orelor a venit la mine și mi-a dat mărțișorul pe care i-l arătasem, spunandu-mi: “Ia-l tu, că mi-a rămas.” N-am știut dacă să mă bucur sau să plâng, dar ăla a fost reînceputul unei lungi și frumoase prietenii. Prietenii am spus. 🙂

Continue reading Povești de mărțișor

Bună! Ce faci?

A fost cel mai frumos 1 Martie din câte au existat. Aș vrea să-i mulțumesc într-un fel Cristinei Bazavan, despre care știam că-i super-woman, dar când deja ai o impresie la superlativ despre cineva, mai departe de asta nu-ți găsești cuvinte, așa că-i spun simplu: Mulțumesc, Cristina!

Am văzut alături de alte 49 de bloggerite (aveți poze mai jos) un film românesc despre care se va vorbi mult. O comedie romantică extrem de reușită, în care actorii se poartă natural.

Dar suprizele au fost departe de a se fi terminat. Imediat dupa film în fața noastră și-au facut apariția în carne și oase, două dintre actrițele pe care tocmai le admirasem pe ecran. Dana Voicu si Ana Popescu. Frumoase și talentate, ne-au povestit cum au decurs filmarile, cât de greu (sau nu) le-a fost să-și joace rolurile perfect, cum se recunoaște o camașă de barbat însurat, cât de ușor au trecut de la relația profesor (Dana)- elev (Ana), la cea de șefă (Dana) și subaltern (Ana), și multe, multe lucruri interesante de la filmari.

Continue reading Bună! Ce faci?

Cum să nu le iubești?

Cu toate că m-am trezit la prima oră (adică la 6.30), n-am uitat să-mi pun mărțișorul în formă de potcoavă în piept.  L-am primit de la fete aseară când au făcut împărțirea mărțișoarelor și le-a rămas unul în plus. 😀

Nu vreți să știți ce ceartă au tras azi dimineață pe marțișoarele venite din trei surse ( unele le-au facut ele la curs, le-a mai făcut câteva bunica, am cumparat și eu).  Numai că mărțișoarele nu arătau la fel și de aici a început discuția:

– Mami, Sonia mi-a ascuns mărțișoarele.

Continue reading Cum să nu le iubești?

Amestecate

N-am mai scris de mult un text pe care să-l încep fără să știu ce va urma. Să n-am nicio idee de subiect, să las cuvintele să vină așa cum gândurile mi le dictează. Acum câteva minute am deschis pagina alba de articol și-am început sa scriu. Nici titlu nu i-am dat. Așa făceam pe vremuri și n-au ieșit niște postări tocmai rele. Le recitesc uimită câteodată și-mi pare rău ca în ultimul timp știu exact despre ce vreau să scriu când încep un articol. Nu și de data asta.

La radio a început o melodie lentă. Sunt zile în care am chef să ascult melodii lente. Azi e o astfel de zi.

Mâine fetele primesc mărțișoare. Îmi amintesc cu mare drag de zilele când alergam prin curtea școlii cu pieptul plin. De mărțișoare. Eu am primit azi un card. Suficient de plin. Oare să-l leg cu șnur?

Continue reading Amestecate

Dacă n-ai nimic, n-ai nimic

L-am invitat pe Cristian să ne povestească odiseea prin care a trecut de curând, datorită unei pietre năstrușnice apărută din senin la glanda salivară. Și-a făcut treaba cum nu se poate mai bine (și el și piatra), vă rog să citiți și să trageți învățăminte din povestirea următoare.  Atenție text lung!

În primele zile ale acestui an, m-am procopsit cu piatră la glanda salivară dreaptă. 

Știu, mulți dintre voi se miră cum poate apărea piatră tocmai acolo, dar vă spun eu: se poate.  Nu mă întrebați de la ce, că nu știu să vă zic, dar am auzit diverse păreri: unii spun că de la apa minerală băută în exces, alții ( prieteni buni) mi-au zis că așa-mi trebuie dacă salivez prea mult la bunătățile lui tanti Jeni. În fine, eu aș miza mai mult pe prima variantă, deși cea de a doua ar fi mai evidentă, ținând cont  de îndeletnicirile mele din ultima vreme.

Continue reading Dacă n-ai nimic, n-ai nimic

Carnavalul

Până la urmă venit și ziua Carnavalului. Da, azi a fost, însă pregătirile au început cu o lună înainte. Fiecare clasă a pregătit un mini-spectacol legat de costumele pe care le purtau și de epoca pe care a încheiat-o azi. Ale noastre au terminat istoria. Ieri aveau în cap numai Grecia și Egipt, pentru că au dat testul de sfârșit de epocă. Scăpați de grija testului s-au concentrat pe carnaval și azi era clasa plină de măști, costume și copii.

Clasa a V-a au fost zei și regi din antichitate, Iulia a fost Cleopatra și Sonia Afrodita. Cei din clasa a VI-a erau costumați în  personaje din Alice în țara minunilor, clasa a VII-a ceva cu marchize și conți… Foarte frumoși erau copiii și minunată admosfera de pe holurile liceului. Nici cei mai mici nu s-au lăsat mai prejos, am auzit că au făcut scenetă cu Mama lui Ștefan Cel Mare, n-am reușit să văd tot, dar vă spun, a fost frumos.

După carnaval copiii au plecat la patinoar cu diriga. Nu vreau să știu.

Continue reading Carnavalul

Dimineți de femeie

La bărbați e simplu, se trezeste el apoi se trezește și domnul iar după asta fiecare cum se descurcă. La femei e mult mai complicat și e pe faze.

Faza I (înainte de căsătorie)

Femeia se trezeste de dimineață, îl sărută tandru pe el și pe domnul, intră în baie și după o toaletă lungă (n-ar vrea ca el s-o vadă nemachiată) merge în bucătărie și constată ca el o așteaptă cu cafeaua aburindă și micul dejun pregătit. Ziua începe minunat.

Continue reading Dimineți de femeie