Ieri am plecat, ca o mamă responsabilă ce sunt, cu fetele la școală în întârziere. Astea mici, eu le zic în continuare așa deși nu mai sunt chiar mici, aveau fiecare câte 2 lei pe care cu maturitatea specifică vârstei voiau să-i investească în câte-o merdenea.
În apropiere de școală e o patiserie și cu toată întârzierea am zis că nu-i bai să ne abatem un minut, două la patiserie. Am tras mașina lângă bordura din fața coșmeliei cu pateuri și fetele au zbughit-o la coadă. Cred că-i singurul loc la care încă e coadă în țara asta, dacă nu punem la socoteală supermarketurile în perioada sărbătorilor. În timp ce ele se ocupau de achiziție, eu în mașină citeam e-mail-urile și încercam chiar să răspund unora dintre ele.
La un moment dat ușa din spate se deschide și aud voci: “Hai că mi-am luat.” “E prima dată când îmi iau merdenea la pachet.”, chestii din astea, dupa care aud din nou ușa închizându-se. Pun telefonul deoparte, îmi leg centura, pornesc motorul, dau semnal, mă asigur și plec. Ca să ajung la școală trebuia să fac și o manevră de întoarcere. Când eram pe mijlocul stărzii încercând să întorc cât se poate de regulamentar într-un loc unde manevra asta e interzisă, o aud pe Iulia din spate zicând:
Măcar o dată.