Author: Nina

Bărbații și bermudele

Odată cu venirea verii mă bucur să văd pe stradă oameni tineri îmbrăcați cu gust și oameni din generația mea, adică supra-tineri, care nu mai știu să se îmbrace. De a doua parte a frazei nu mă bucur.

Nu că aș fi eu vreun critic de modă, dar am pretenția ca ceea ce văd să-mi placă sau cel puțin să mă lase indiferentă și în niciun caz să nu să-mi provoace greață . Dacă voi veți spune că n-am dreptate, mă voi retrage în carapace și nu voi mai deschide ochii spre lume decât atunci când imaginea din fața mea va arăta așa:

Continue reading Bărbații și bermudele

Paznicul

Am un client la care merg destul de des, o firmă de construcții cu un sediu mare și frumos, nu gigantic și urât. La intrarea în sediul acestei firmei este o gheretă din asta pentru paznic, numai că paznicul nu arată deloc ca aceia pe care-i știți voi. E un om în jur de 50 ani, care în loc de uniformă de paăa poartă o salopetă de lucru și în loc de tonfa paznicului el se sprijina de-o cârjă, care-l ajută să se deplaseze, să-și păstreze echilibrul. Omul are un singur picior și e demn de toată stima.

Vă spuneam că firma care-l are angajat e una de construcții, da? Ei bine, lângă baraca asta a lui, omul are amenajat un mic atelier unde  face  toată ziua câte ceva pentru a-și ajuta colegii. Ba șlefuiește o piesă, ba ascute niște burghie, cert e că omul stă toată ziua în picioare. Sau, mai bine zis, in picior Eu nu l-am urmarit și din păcate nici n-am avut tăria de a-l aborda, dar cred că o voi face cu prima ocazie, ideea e că de câte ori mă duc acolo el se miscă ca o furnicuță.

Dsigur, se poate ca omul să fi lucrat la firma respectivă de când era în putere, să fi suferit  un accident, de muncă sau nu, și pentru a nu sta legumă din cauza handicapului să fi ales să muncească așa cum poate, dar în cele mai multe cazuri de genul ăsta celor ca el ori nu li se acordă șansa asta de a se simți în continuare folositori, ori cei în cauză nu și-o doresc. El nu-i așa. Prima dată când l-am văzut, m-am gândit că probabil are familie de întreținut și a trebuit să muncească să câștige bani în continuare pentru că nu are încotro, dar apoi mi-am amintit de un alt om, un vecin de-al meu, tânăr, care-i la pensie (sau mă rog, încearcă s-o obțină) pentru că îl doare un picior. În loc să-si caute de sănătate să-și rezolve problema, el încearcă să se agațe de asta ca să iasă la pensie. Urât!

Continue reading Paznicul

Oare asta să fie prima ocazie?

Știu că e weekend și eu m-am găsit să  scriu despre credite și soluții de a le suporta mai ușor, dar mă simt bine atunci când le știu pe toate în termen. Creditele zic.

Era o vreme când cu toții ne-am luat tot ce-am visat încă din copilarie să avem, dar fie nu existau, fie nu aveam noi bani de ele. Din fericire dacă nu existau s-au inventat, dar din păcate vremea să avem bani de ele n-a mai venit. Ne-am trezit, în schimb, cu libertatea absolută de creditare. Într-un timp nici nu mai trebuia să fii angajat, pur și simplu cu o factură de utilități de la adresa pe care o aveai trecuta în buletin îți puteai lua cel mai tare aparat foto al momentului. Ăsta-i caz real, mi s-a întâmplat mie, era o solniță de Samsung. 😀

Nici nu  se termina bine un credit că făceam altul, și uite așa am ajuns să-mi fac un credit de nevoi personale ca să-mi iau mașina pe care o folosesc pe firmă. Maxim, am zis! Mai am de plătit la rata asta încă 5 ani, adica pana-mi ajung fetele aproape majore. Apoi va trebui să strang bani pentru nunți. 😀 Nu-i vorba că mașina își scoate banii de rată în fiecare lună, dar dacă s-ar putea să refinantez acest credit +un card de credit de care orice-aș face nu reușesc să nu mă ating, ar fi excelent.

Continue reading Oare asta să fie prima ocazie?

B’estfest, 2pi și un război ce poate fi reluat

Azi, când ai impresia că nu te mai poate mira nimic și nu se mai poate inventa ceva care să te uimească, vin eu și-ți spun că se poate. Exista un lucru, nu de azi de ieri, ci de prin anul 2000, care o să te mire de numa. Bine, o să spuneți că voi știați deja de existenta lui și sunt eu habarnistă. 🙁

Să vă povestesc…

Bunica mea avea mulți vișini, dar unul dintre ei, exact acela care are legătură cu articolul de față, era preferatul meu. Era situat ușor după colțul casei și acolo mă duceam eu, copil fiind, să fac pipi la rapid, adică atunci când nu mai aveam timp să ajung la toaleta amenajată cochet în fundul grădinii. 😀

Continue reading B’estfest, 2pi și un război ce poate fi reluat

Mitocănia a atins punctul maxim

Și mă trezisem așa bine dispusă…

Asta până am ajuns la computer și am văzut ce-a mai debitat primul om din stat. De la noi. S-a găsit el, tocmai el, să-l atace pe Regele Mihai: slugă la ruşi

Nu mă înțelegeți greșit, nu cred  că R. Mihai a jucat corect carțile istoriei românilor, probabil că era prea tânăr, poate că a fost prea blajin, dar a luat întotdeauna deciziile pe care le-a crezut benefice la momentul acela pentru poporul român. Abia după încheierea razboiului și după ce inițial a fost de acord cu guvernul comunist,  și-a dat seama că făcuse greșeli majore și a încercat să se opună. Era însă prea târziu și el ajunsese să nu mai aibă nicio putere pe scena politica românească. Orice s-ar spune despre Regele Mihai, ca n-a avut curaj, ca n-a avut maturitate, ca n-a fost un bun strateg, orice s-ar spune, repet, nu-l vom putea acuza niciodată că n-a iubit Romania și poporul român.

Continue reading Mitocănia a atins punctul maxim

Semne de bună purtare

În prima zi de vacanță a fetelor, pe seară, copilul Sonia a căzut cu rolele. Explicația ei este că a uitat să pună frână și s-a oprit într-o mașină staționată dupa care a căzut, ca un mic bolovan, jos.  A venit acasă supărată, arătându-mi o julitură superficiala pe antebraț și spunandu-mi că o doare mâma dreapta, cea pe care s-a sprijinit când a căzut. 🙁 Am doftoricit-o cum am știut mai bine, am bozgorodit-o că i-am spus de atâtea ori să fie atentă și tot nu mă ascultă, după care mi-a spus că i-a mai trecut. Mâna nu umflase. Deșteaptă și înțeleaptă ca un om mare, am luat hotărârea că nu-i de mers la medic.

Ieri dimineață am întrebat-o ce-i face mâna, și când mi-a spus că încă o mai doare, am hotărât că-i cazul să mergem la doctor. După ce am dat o tură pe la Spitalul Pantelimon, unde după 15 minute de așteptare un nene, asistent cred, ne-a spus că aștia mici sunt primiți doar la N. Grigorescu sau Budimex, am luat calea Grigorescului că-l cunoșteam mai bine. Deși aici la camera de gardă, la ora zece dimineața erau circa 50 de copii, am avut noroc că la ortopedie nu erau decât 4, așa ca am așteptat doar o oră, într-un vacarm de nedescris. Noroc că era aer condiționat înăuntru că altfel cred că mureau copiii acolo. După o oră, fac aici o paranteză și vă întreb dacă nu vi se pare ciudat că de fiecare dată când așteptați la o ușă, la medic, la stomatolog, la orice,  cei de dinaintea dumneavoastră stau foarte mult înăuntru, iar când vouă vă vine rândul terminați extrem de repede? Nu mi se întâmplă asta numai mie, nu?

Revenind, după o oră zic, intrăm înăuntru, stăm un minut, apoi cu o trimitere mergem să facem o radiografie, dar doctorul ne și spusese că mâna-i ruptă. 🙁 La radiografie am fost primii așa că am scăpat în 10 minute cu tot cu filmul luat, care film n-a trebuit plătit cum am pățit altă dată, apoi ne-am întors la cabinetul doctorului ortoped să vadă radiografia. Am așteptat din nou, că mai veniseră vreo cinci persoane, noroc că după vreo doi, când a deschis ușa să cheme pe cineva, medicul ne-a văzut și ne-a chemat în cabinet. Nici el n-a costat nimic, btw. Din păcate avusese dreptate, era acolo o fractură prin tasare și mâna a trebuit pusă în atelă gipsată, ceea ce înseamnă că domnișoara Sonia (doamne, acum îmi dau seama că am început să le spun domnișoare fetelor) a spus adio pentru două săptămâni și la bălăceala din piscină și la mersul cu rolele (ăstuia cred că i-a spus adio pe termen mai lung), dar și excursiei la țară, planificată pentru sfârșitul de săptămână.

Continue reading Semne de bună purtare

E genial

Aud din ce în ce mai des cuvântul genial folosit în situații dintre cele mai banale, ajungând până într-acolo ca ieri pe twitter să-l aud alăturat cuvântului club. Club genial. Sunt eu nebună sau un club nu poate fi, sub nicio formă, genial? Hai să ne amintim ce însemnă geniu și de unde vine genialul ăsta:

géniu (génii), s. n. – 1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare a omului…

GENIÁL, -Ă, geniali, -e, adj. înzestrat cu geniu; de geniu, care dovedește genialitate. [Pr.: -ni-al] – Din fr. génial.

Continue reading E genial

A venit vacanța

A venit vacanța cu trenul de Franța! Nu, nu plecăm în Franța. Cel puțin nu anul acesta. Și nici n-a venit vacanța pentru noi, ăștia mari (deși eu cam sunt în vacanță tot timpul 😀 ). Ca toți elevii din Romania, de azi fetele au intrat oficial în vacanță.

Ah, vacanța de vară, ce dor îmi e de lunile alea trei de altădată,  în care fiecare zi era o bucurie, începea la ce ora voiam noi și se sfârșea la ce oră ne striga tata de pe balcon la noi să venim acasa, cu o ușoara urmă de reproș că nu-l ascultam niciodată când ne spunea ca la 20.30 să fim în casă. Ieri la ora aia Iulia mea abia mă întreba dacă poate ieși pe stradă cu bicicleta. 🙁 Cum nu prea mergeam în vacanță cu cortul, ne încropeam noi unul care să ne ferească de soare, în gradinița din spatele blocului, și ne petreceam acolo toată ziulica jucând cărti sau făcând îmbrăcăminte pentru păpuși. Asta când nu ne duceau ai mei la țară la bunici, unde era pentrunoi raiul pe pământ. Aveam Buzaul (râul) la două case de bunica și fix când era soarele mai arzător noi ajungeam pe malul apei la scăldat. Nu plecam de acolo decât atunci când ni se lipeau burțile de spate de foame și parcă și atunci plecam c-o părere de rău alinată doar de faptul că dupa ce aveam să ne potolim foamea, ne vom întoarce pe mal, fie la pescuit, fie la prins fluturi. Da, eram niște mici ucigași, aveam o plăcere nebună să prindem fluturi, alergam mai ales după cei mai frumos colorați. Azi nu înțeleg aceasta îndeletnicire, nici măcar nu-i puneam într-un insectar ceva, pur și simplu îi aruncam, dupa ce-i întorceam pe toate părțile și vedeam cum culorile lor se curăță în palmele noastre. Culmea e că nici bunicii nu ne opreau din activitatea asta, nu tocmai creștinească.

Cum și fetele mele vor să le duc la bunici, la  țară, le-am promis că vom merge săptămâna viitoare, iar până atunci abia reușesc să le țin departe de bălăceală între orele 11 și 16. Au o mini-piscină în care apa le ajunge până la brâu și sunt ca niște pești, vor numai în apă, numai în apă. Norocul lor e că nu prea răcesc și chiar dacă părul le e ud aproape toată ziua, n-am avut probleme până acum.

Continue reading A venit vacanța

Women on web 2011

Am vrut să scriu ieri despre cum a fost la Women on web 2011, să vă spun impresii la cald, dar uitandu-mă pe notițele luate în timpul prezentărilor, am zis că vă pot da, de fapt, impresii la fierbinte, publicaând pur și simplu paginile pe care mă uitam. Sper să înțelegeți ceva, dacă nu, sunt aici și vă pot lămuri. 😀

Continue reading Women on web 2011

Dacă e vineri e zi specială pentru fete

A mai trecut o săptămână, am mai îmbătrânit un pic, ne-am mai deșteptat o țâră, acum e timpul pentu Women On Web sau pe scurt WOW.

Știu că nu toate fetele au reușit să prindă un loc în sală, așa că ar fi  fain dacă stând pe scaunul tău de la birou ai fi alăturii de noi, urmărind transmisia live a evenimentului chiar de aici de pe toane, iar sala te-ar simți doar la un click distanță:

Așa vă putem vedea reacțiile în timp real pe twitter, unde vă rog să folosiți hastagul #wow11 dacă vreți ca părerile voastre să poată fi văzut și de către participanții din sală.  Conferința are startul la 14,00, dar fetele încep să se adune de pe la 13,00.

Continue reading Dacă e vineri e zi specială pentru fete