Author: Nina

Trei ani de blogăreală

În 3 august 2008 scriam primul post pe blog. Au trecut de atunci 3 ani frumoși în care am crescut (vedeți, nu zic am îmbătrânit) odată cu blogosfera, am văzut și uneori făcut lucruri faine, am cunoscut oameni și cel mai important: am scris. Nu mult și bine, nu mult și prost, ci așa cum am crezut eu de cuviință, așa cum am putut și așa cum s-au întâmplat lucrurile.

Pentru cei care nu știu, eu am început blogul ăsta pentru că începea să mă lase memoria, și cu toate că criserb îmi amintea în fiecare zi la 11 să iau pastila de Memoplus, am zis că-i bine să rămână undeva, într-un colțișor de net, cele mai faine lucruri care mi se întâmplă, că poate eu nu voi mai fi în stare să le povestesc nepoților. Pentru că timpul trece (uite cum au trecut ăștia 3 ani) și ne trezim că vine vremea să stingem lumina și că toată averea noastră sunt amintirile.

S-au întâmplat multe în anii ăștia, iar eu am învățat că netul nu-i plin numai cu prostii cum spun babele de la mine de pe stradă, că oamenii nu sunt toți răi,dar și că apele nu sunt toate limpezi, iar cărările șerpuite sunt multe.

Continue reading Trei ani de blogăreală

Cu iPad-ul în poșetă- III

Hei, dragii mei, uite că a venit și momentul în care Costin și Raluca vor pleca împreună la o plimbare romantică prin parcul IOR, nu înainte, însă, de faza în care Costin sună la ușa fetei și în prag apare tatăl acesteia. 😀

Raluca îi spusese că sigur taică-său nu va fi acasă, așa că în momentul în care-l vede, băiatului i se pune un cârcel la baza limbii, ochii i se încețosează, simte  iPad-ul ca pe o bucată de carne congelată ce începe a se dezgheța în buzunar, iar HTC-ul din palma transpirată începe să sune. N-am eu cuvinte acum să vă explic fața fostului boxer când îl vede pe acest Casanova al zilelor noastre, stând pierdut în fața lui. Însă omul s-a pus imediat în pielea băiatului și în secunda doi l-a cuprins o mila teribilă față de Costin, mai ales că urma să iasă în oraș cu mândrețea lui de fată, pe care o iubea din toată inima, însă știa prea bine ce-i poate pielea. L-a invitat pe bravul cavaler în casă, i-a făcut discret semn să răspundă la telefon și s-a dus să-și cheme fata.

Rămas singur în hol Costin își regăsi vocea, răspunse la telefon și îl liniști pe Vali (știți voi, prietenul cu telefonul), care voia să știe cum decurge întâlnirea. Îi spuse acestuia că practic nici nu începuse, dar teoretic aproape se consumase, pentru că ce-a fost mai greu a trecut. O vazu apoi pe Raluca ieșind din camera ei și înțelese de la ce erau emoțiile pe care le avusese înainte de întalnire, fata era într-adevăr frumoasă. Acum nu trebuia decât să-i spună  ceva inteligent, nu banalul “Bună” și o va face a lui pentru cel puțin o lună. Se gândi o clipă și o întâmpină pe fată cu un gutural: Hello gorgeous, la care fata i-a răspuns cu cel mai frumos zâmbet din lume, care i-a dat încredere cât pentru 10 întâlniri viitoare.

Continue reading Cu iPad-ul în poșetă- III

Scurte de miercuri

Pentru că suntem în mare viteză cu niște comenzi în atelier și e nevoie ca eu să gândesc muncesc cot la cot cu ceilalți, ba, dacă mă întrebați pe mine, eu fac treaba cea mai grea, n-am avut timp de blog așa cum ar merita el, dar mă revanșez mâine-poimâine cu sfârșitul întâlnirii dintre Costin și Raluca și cu ceva povestioare haioase (știu, asta-i doar impresia mea) din parc. Apropo de asta, aplicatia aia pentru android care cică îndepărtează țânțarii cred ca are un bug grav că pe ăștia din parcul Pantelimon îi atrage în draci.

Până reușesc eu să scap din atelier, vă las să-mi admirați bicicleta (e tot aia veche, doar ca are straie noi de care eu îs foarte mândră și fundul meu foarte multumit). 🙂

Mergem în Deltă

Împreună cu niște prieteni care-au mai fost, dar n-au nici ei o experiență vastă,  ne-am hotărât că e timpul ca fetele noastre să înțeleagă la fața locului ce înseamnă Delta Dunării. Nu că eu aș ști, spre rusinea mea n-am fost niciodata în locul unde Dunărea se întâlnește cu Marea. Dar recuperez. Adică vrem să mergem anul ăsta câteva zile și să ne cazăm la cort. Cort pe care de când l-am cumpărat, l-am montat o singură dată și atunci de probă, în grădina unui prieten, ca să fim siguri că știm cum se face. 😀

Bun, cort avem (unul din ala de cred că vom plăti pentru campare cât pe o cameră de cinci stele), voință avem, ce ne mai trebuie?

Aș avea nevoie de sfaturi de la cei care au fost, eventual și cu copiii prin Deltă și s-au cazat la cort. Nu mă întrebați unde mergem pentru că tot ce știu este că vom lăsa mașina pe o parte a Dunarii, vom trece cu ceva bărci pe malul celălalt că bacul nu mai circulă în zonă și cam atât. Băieții ne-au spus asta ca să ne descurajeze la făcutul bagajelor, să facem în așa fel încât acestea să nu fie voluminoase. Deloc. De restul cică se ocupa ei, dar știți cum e, eu vreau să am toți așii la mine și dacă se încurcă vreunul în chestii să vin eu ca un cavaler (ma rog, amazoana) pe un cal alb și să salvez situația. De exemplu am auzit că-ți trebuie permis. Se poate lua acolo direct, la orice oră, că nici când ajungem nu știu? Sau n-am înțeles eu bine și mă preocupă niște chestii care n-ar trebui?

Continue reading Mergem în Deltă

Prețuri la piață sâmbătă dimineața

Pentru că am numai fițe în cap, am uitat de unde am plecat și pentru că n-am o piață în apropiere de casă, de când au apărut supermarketurile cumpar tot ce se poate de acolo, iar mărunțișurile care-mi lipsesc din casă când gătesc, le iau de la magazinul din colț, unde-s mai scumpe, dar le consider urgențe și mă consolez cu asta.

Sâmbătă dimineața însă, pentru că simțeam că n-am un buget de supermarket (la noi trebuie să fie ~ 400 lei) mi s-a făcut brusc dor de piața tradițională și-am mers la Delfinului.

Am luat așa: Continue reading Prețuri la piață sâmbătă dimineața

Cu iPad-ul în poșetă – II

Partea I o puteți citi  aici, deși nu cred că există cineva care nu-l cunoaște deja pe Costin. 😀

Raluca era genul de fată care se știe frumoasă dar se dorește și deșteaptă. Și cum în școală n-a prea avut timp de lecții pentru că era copleșită de admirația băieților, fata îi mulțumește in fiecare zi Domnului că trăiește în vremurile astea, când tehnologia te ajută, dacă nu să devii, atunci măcar să pari mai inteligent. Citește cărțile pe net că-i mai comod, tot aici își caută informațiile despre tot ce-o interesează, folosește mult rețelele sociale și acumulează repede informația. Avea acum net și pe telefon ca orice PR-istă în devenire.

Primul ei telefon cu net fusese un Blackberry 9105 pearl 3G black , auzise că oamenii serioși folosesc așa ceva iar ea voia să fie luată în serios. Măcar până își găsea un job bun în șoușăl midia. În câteva luni însă, invidioasă pe colegele ei care își făceau poze mult mai frumoase sprijinind cele mai frumoase mașini care opreau în fața liceului, și-a rugat tatăl (un om pâinea lui Dumnezeu, chiar daca fusese boxer la viața lui) să-i înlocuiască blackberry-ul cu un Samsung I9000 Galaxy S black 8GB. Omul, care avea un pic mai multă minte față de copilă, i-a luat un telefon nou, mai de liceeancă așa, adică un Samsung S5570 Galaxy mini white. Deși nu era ce-și dorise ea, Raluca l-a îndrăgit pe micutul Mini numaidecât, mai ales că în mintea ei  alb înseamna aproape iPhone, deci ajunsese acolo unde ea nici nu sperase. Fata avea acum timp să se concentreze pe învățătură că nu voia să ajungă bătaia de joc a A-listerilor. 😀

Continue reading Cu iPad-ul în poșetă – II

Când ați început să beți cafea?

Sau ce fac cu copilul de 12 ani care mă întreabă de când va avea voie să soarbă și ea o gură de cafea. Mai exact, copilul Sonia m-a căpiat cu întrebarea asta.

Inițial m-a lăsat mască, apoi i-am spus că-i prea mică să-și pună întrebarea asta de acum, după care  m-a luat cu chestii de genul “tu de când bei cafea” , numai că spre nenorocul ei eu m-am apucat de cafele pe la 24 ani. Bine până atunci băgam ness-uri, dar nu trebuie să știe ea că-i cam tot aia, ba-i chiar un pic mai rău.

So, ce răspuns îi dau copilului care citește deja toate etichetele cutiilor de cafea și tuturor pliculețelor de jacobs, știe care are 8% cofeina și care mai mult, știe că există cafea decofeinizată și mă întreabă dacă măcar din aia o să-i cumpar, îmi promite că-și scrie toată tema pentru vacanță la mate dacă o las să bea cafea, chestii din astea.

Continue reading Când ați început să beți cafea?

Piticul de grădină

Acum câțiva ani mergeam pe drumul ce duce de la Slobozia la Autostrada Soarelui cu intentia de a ajunge în București. Pesemne că viteza noastră era ușor peste limita legală, din moment ce n-am mai făcut stânga să intrăm pe autostradă și am ținut drumul înainte până în primul sat care ne-a ieșit în cale, unde ne-am sesizat că ceva nu-i în regulă când am văzut că trecem pe lângă o curte cu multe figurine din ipsos, frumos colorate, de care fetele noastre erau fascinate la vremea aia.

Bine, fetele nu erau atunci cu noi în mașină, dar asta nu ne-a împiedicat să oprim și să cumpărăm doi pitici de grădină. Ba unul dintre ei mai căra și o mare roabă, deci abia ne-a încăput cu totul în mașina. Apoi am întors și am ajuns cu bine și noi și piticii la București.

Anii au trecut iar moșuleții de ipsos au avut în curtea noastra o viață liniștită, numai că ea, viața, nu-i întotdeauna dreaptă, și în vreme ce unul dintre ei a stat tot timpul la umbră, celălalt și-a petrecut anii ăstia în soare și hai să zicem că a făcut insolație, în sensul că s-a scorojit, s-a decolorat și nu mai arăta deloc a pitic.

Continue reading Piticul de grădină

Cu iPad-ul în poșetă – I

Cea mai râvnită fată din blogosferă cartier fusese de acord să iasă cu Costin. Era atât de emoționat încât aproape că-și dorea să n-o fi invitat pe tipă. Ce i-a trebuit lui să se lege la cap cu cea mai tare? Normal ar fi fost să n-aibă așa mari pretenții, că el nu-i cine știe ce baiat de bani gata, și fetele astea se țin aproape cu cheltuială multă, știa el. Pentru început  nici n-o invitase în club, ci alese s-o plimbe pe fată câteva ore prin parc, să-i arate  rațele și broaștele țestoase de pe lac, să asculte greierii pe înserat și să înțeleagă și el de ce toți băieții o doreau pe ea, ca doar frumoase mai erau primprejur.

Lui nici măcar nu i se aprinserseră călcâiele după domnișoară , era doar curios. Atunci de ce naiba era așa emoționat? De unde gheara asta care-l strângea de suflet? Apoi a înțeles: dacă nu s-ar fi ridicat la standardele fetei, cariera lui de Don Juan al blogosferei cartierului s-ar fi incheiat brusc aici.

Așadar, trebuia să ia măsuri:

Continue reading Cu iPad-ul în poșetă – I

Pe net cât e ziua de lungă

Pentru că măcar primul articol după schimbarea temei blogului am zis să fie unul mai serios, m-am gândit (știu, prima dată e mai greu) să vă povestesc cum îmi petrec eu o zi pe internet. Pe ce site-uri/blog-uri mă plimb, cât stau aici la mine (am obiceiul să mă citesc singură, să fiu, astfel, sigură că am măcar un cititor fidel), de pe ce calculatoare fac asta (da, chiar dacă nu plec de acasă, intru pe net de pe 4-5 device-uri), și-om mai vedea ce vă mai spun.

6-6.30 Trezirea. După ce-mi fac cafeaua și spăl aragazul (invariabil o dau în foc pentru ăa o las la făcut și intru în baie), îmi pun o litră de lapte peste ea și îmi fac triumfatoare intrarea în birou, de cele mai multe ori în camașă de noapte. 😀

6.30-8.30 Spun “bună dimineața” pe twitter, și deschid înca 6 taburi (toane, gmail, zoso, arhi, DailyCotcodac, goo.gl și din nou toane). Citesc ultimele doua articole de la fiecare (chiar și de la mine :))  ) scriu un comentariu, două,  dacă am ceva de zis (de obicei am, că nu mă pot abține) și mă întorc la toane. Scriu ceva pentru blog, de obicei ce visez noaptea, asta dacă n-am scris seara târziu și e deja publicat ceva în ziua respectivă. Când nu scriu visele de noapte, se cheamă că am inspirație sau s-a întâmplat deunăzi ceva notabil, de care aș vrea să-mi amintesc peste ani, și cum nu mă mai ajută ținerea de minte, am zis că-i bine să rămână aici scris. Asta a fost cred una dintre cele mai înțelepte decizii din viața mea (deocamdată au fost doar trei), pentru că deja, uneori când citesc ce-am scris acum 2-3 ani, stau și mă întreb dacă eu chiar am trăit chestiile alea. Și le-am trait, credeți-mă, pentru că am o regulă creată chiar pentru situațiile astea de incertitudine: “Nina, nu inventa lucruri despre tine, dacă nu vrei să ai false amintiri”.

Continue reading Pe net cât e ziua de lungă