Author: Nina

Ce-am mai făcut-2

Tot joi pe seară am ajuns, la invitația Roxanei Precu, să fac cunoștință cu un o chestie absolut nouă pentru mine și anume FitCurves.  Bine, de 5 ani nu mai știu ce-i aia sală, așa că pentru mine totul e nou.  De când m-am operat acum 4 ani, știind că nu voi avea voie să mai fac abdomene ever, m-am resemnat și-am încercat să mă plimb mult cu bicicleta să mai fac din când în când câte-un baschet în curte și să mănânc mult. 🙁  Pesemne că mai ales ultima parte nu-mi priește deloc, pentru că mi-am măsurat indicele de greutate corporală și-i uriaș. Trebuie neapărat să fac ceva.

Deși am ajuns prea târziu ca să particip la zumba, fetele au dansat și s-au distrat de minune,  am aflat totuși cu ocazia asta că nici sala  nu mai e ce-a fost și există acum programe pe care chiar și eu le pot urma. Roxana ne-a garantat că antrenamentele dau rezultate, ea merge deja de două luni la FitCurves și e foarte încântată de rezultate. Am făcut și noi, eu si celelalte bloggerițe invitate, un tur de onoare al sălii, ca sa-i spun asa (ăsta parca se facea la sfârșit, asa-i?) și-am încercat aparatele. A fost foarte fain, totul se face pe muzică și nici n-ai timp să obosești la unul din aparate că muzica se întrerupe o clipa și ești anunțată că trebuie să schimbi aparatul. Adică să treci la urmatorul. Totul se desfășoară în cerc și o sedință dureaza fix 30 de minute.

Despre concept mai puteți citi pe site, eu vă las cu câteva poze de joi seara:

Continue reading Ce-am mai făcut-2

Ce-am mai făcut – 1

Astat cateva zile departe de net. Nu mi-am propus asta, nu-i niciun experiment ciudat, ci pur si simplu au fost zile pline de altceva.

Mai țineți minte când vă spuneam eu de nașa mea care are un boutique cu nume frumos (Purple chic) și lucruri faine? Ei bine, săptămâna trecută, mai exact joi, și-a mai deschis un magazin, la fel de chic, undeva în Piața Amzei. Sonia si Cristina au muncit pe rupte și-au reușit ca excat la ora stabilită pentru deschidere să-și primească prietenii cu prajituri, șampanie și-un magazin nou-nouț. 🙂 La mai multe!

Continue reading Ce-am mai făcut – 1

Copilul Sonia și nunțile

Pe vremea când fetele mele erau mai mici, iar mie îmi era frică să le las singure și la noi la poartă, pe una din străzile vecine a avut loc o nuntă la cort. Pentru cei mai tineri care nu-și amintesc, nunta la cort nu înseamnă numai instalarea unui cort cochet în mijlocul unei pajiști cu verdeață, pomi si eventual apă, gen:

Nu.Există (cel puțin la noi în cartier) o variantă a acestei nunți care constă în întinderea cortului pe stradă, în fața casei unuia dintre miri si implicit a câtorva vecini care n-au absolut nicio vină dar sunt siguri invitați la nunta. 😀 Și da, în ziua respectivă pe strada cu pricina nu mai circula mașini. Ca  să nu mai spun că există varianta asta și la bloc, adicăsă pui cortul în fața blocului și să iasă ceva de genul ăsta: Continue reading Copilul Sonia și nunțile

Cel mai mare pește

prins anul ăsta de noi la Blasova, cu poveste, desigur.

Atunci când în tabără erau numai fetele, copiii și Laurențiu, fratele meu, care nu-i așa mare tehnician în ale peștelui, dar știe, restul baieților își luaseră picioarele la spinare și plecaseră în sat să bea o bere rece. Cu mașina. Sigur șoferul n-ar fi băut decât o limonadă, dar nu despre asta discutăm. 😀

Nu cred că părăsiseră ei tabăra de 5 minute ca a și început să cânte sistemul ăla care te anunță că s-a prins ceva în cârlig, iar Laur a ridicat cu grijă bațul în aer sub îndrumarea a 4 femei isterice care strigau: trage, nu-l lăsa, tragi prea tare, ia minciogul, ai grija să nu-l scapi, să-i sune cineva pe băieți,  Laure poți să-l scoți, aoleu cât e de mare. În timpul ăsta lui îi tremura bățul de tare ce trăgea peștele. I-am sunat repede pe ceilalți bărbați și le-am spus să vină imediat că nu cred că are cine-l scoate din apă că-i mare și ne doboară. 😀

Continue reading Cel mai mare pește

Micile bucurii ale vieții

Fericirea nu cade din cer decât foarte rar și numai pentru cei mai norocoși, noi restul trebuie s-o construim muncitorește și să ne mulțumim cu micile bucurii pe care viata ni le oferă sau de care noi ne îngrijim să avem parte.

Exista multe, mult prea multe, lucruri pe care le facem pentru ca așa trebuie și puține, mult prea puține, sunt cele care ne fac viața frumoasă, ne bucură de fiecare dată când avem timp de ele (timpul ăsta îmi mănâncă mie zilele). Așadar, care-s pentru voi momentele de maxima satisfacție sufletească, acelea pe care le așteptați mult și dureaza de obicei prea puțin? M-am gândit, evident, și care-s ale mele și avem așa:

Cafeaua de dimineață

Continue reading Micile bucurii ale vieții

Pe locuri, fiți gata, start!

Avem trei zile în care facem înscrieri. Adică pâna luni seara. Maxim!

Dacă nu știți despre ce vorbesc, citiți în continuare înainte de a zice: da, vin, mă bag, ce mișto, vreau și eu, luați-mă și pe mine, mai ai un loc, etc.

Ideea e următoarea: anul trecut am făcut parte dintr-o echipă foarte, foarte faina de oameni, cu care am participat la Let’s Do It, Romania, echipa care anul asta nu mai poate fi în aceeași formă din cauză de diverse aniversări, nunți, botezuri, cumetrii la care unii dintre noi musai să fie prezenți, așa că avem vreo 10 locuri libere pentru cei care doresc să facă parte din echipa noastră, adică a mea și-a Sabinei, mai mult a ei că ea e șefa, n-a avut încotro. 😀

Vrem să facem parte din cei care înteleg că Romania are nevoie de oameni care să pună mâna să facă ceva,  știți voi, de undeva trebuie să începem, pentru că nu putem rămâne la infinit păreriști care încearcă de pe margine să spună cât de mult greșesc cei care chiar fac ceva. Ne-ar plăcea să avem cu noi o echipă de oameni sufletiști, harnici, fete și băieți cu care in 24 septembrie să ne vedem dimineață de tot, să ne strângem mâinile prietenește și să curățăm România de gunoaie. Deocamdată!

Continue reading Pe locuri, fiți gata, start!

Se poartă galben de Bourjois

Adina de la Hotcity și-a făcut un obicei din a-mi trimite din când în când cele mai noi produse de make-up, uneori înainte de lansarea lor pe piață, pentru a le folosi și a-mi spune părerea sinceră, și ea insistă pe faza asta cu sinceră, despre ele. Așa s-a întâmplat și cu câteva zile înainte de a pleca în concediu, când m-a anunțat că-mi trimite ceva și am primit astea:

Dap, o oja galbenă, ultima fiță de anul ăsta, și un luciu de buze incredibil, care înainte de a-ți face gura ca mura îți albește dinții. Exact, ați înțeles bine, asta-i treaba lui să-i albească și prevăd că  nu vom mai avea nevoie de dentist atunci când Bourjois se va hotărî să facă luciul care pune plombe. 😀

Continue reading Se poartă galben de Bourjois

Prima amintire

Sau de când îmi amintesc eu că exist. 🙂 Mă însărcinează chinezu cu o leapșă faină la care răspund cu mare plăcere, deși vechii cititori de toane știu că eu le-am spus deja cum stau lucrurile cu primele filme care-mi vin în minte legate de viața mea.

Prima amintire vine de undeva de foarte departe. Fie că-ți amintești ceva de la 2-3 ani, fie că prima ta amintire datează de la 5-6 ani, aceasta te-a marcat profund ca și copil. Ți-a rămas în minte pentru că a însemnat pentru tine ceva major. A declanșat un clic, pe care în alte imprejurări nu l-ai fi sesizat, însă așa……

Viziunea poate fi legată de vocea mamei spunând o poveste. Liiceanu spune că amintirea lui cea dintâi este momentul în care, mama îi citește pe la 3 ani  povestea Puiul. Îl marchează, îl face să plângă și înțelege că spre deosebire de poveștile cu balauri, pățania Puiului este foarte reală și apropiată de lumea lui.

Continue reading Prima amintire

Anul ăsta a fost Blasova

În primul rând, legat de concediul ăsta în Deltă trebuie să vă spun că n-am mai ajuns acolo, pentru că soții noștri (al meu mai puțin, abia acum prinde microbul) au hotărât în ultimul moment că pescuitul e cel mai important aspect al sejurului și cum peștele ne aștepta cu mic cu mare, am poposit marți spre seară în Insula Mare a Brăilei (care-i tot o Deltă, dar mai mică), mai exact la Blasova:

Continue reading Anul ăsta a fost Blasova