Pentru că-i trecut de miezul nopții vă dau doar pozele, nu înainte de a mă lăuda că am deja cont pe zonga.ro, cel mai nou portal de muzica oficială, lansat aseară la #ziuaz printr-o numărătoare inversă strigată la unison de bloggerii prezenți la petrecere.
Pentru că nu v-am mai arătat de mult ce mai scriu eu prin alte părți vă trimit azi la următoarele posturi:
Îmi plac foarte mult cărțile adevărate. Nu-i de lepădat nici ficțiunea, atunci când e scrisă bine, dar nimic nu se compară cu o carte care reușește să-ți proiecteze trecutul în minte ca și cum el s-ar întâmpla azi sau ca și cum tu ai reuși să ajungi acolo, la secole distanță de lcd-ul negru din camera de zi.
Sânge regesc este o astfel de lectură, o carte document, dacă vreți, o lecție de istorie scrisă cu măiestrie de Vanora Bennett. Este povestea vieții unei femei care a scris istoria, e Catherine de Valois, fiica regelui Franței Carol al VI-lea, soția regelui Henric al V-lea al Angliei, mama lui Henric al VI-lea al Angliei și bunica regelui Henric al VII-lea al Angliei. Mai regesc sânge de atât nu cred că se poate.
Războaiele civile măcinau Franța la începutul secolului al XV-lea pe de o parte, viața la curtea regelui Carol pe de altă parte, împletite cu luptele duse de Henric la hotarele Franței și munca dusă de Christine de Pisan, o scriitoare a vremii care juca rolul de dădacă-mamă pentru copiii mai mici ai regelui Franței, fac din parcurgerea cărții o plăcere pe care rar o întâlnim în romanele de azi.
Cum nu putea trece prea mult timp fără a avea nevoie de nimic în casă, săptămâna trecută mașina noastră de spălat rufe a început să dea semne, nu de oboseală, ca am fi lăsat-o să se odihnească, ci de bătrânețe târzie, atenționându-ne că trebuie să-i găsim urgent o înlocuitoare, viața ei numărându-se de acum în zile. Puține.
Fără nici o idee despre tehnologiile apărute în ultimul deceniu în materie de mașini de spălat (ba mint, am văzut odată într-un supermarket o mașină de spălat transparentă care avea mlte rotații și nu se muta din loc când storcea rufele), am luat la picior magazinele de electrocasnice să-i găsim bătrânei o înlocuitoare pe măsură.
Am plecat de acasă cu gândul de-a lua o mașină ieftinuță, mergând pe principiul: dacă asta veche cu 600 de rotații și-a făcut treaba exemplar în ultimii 10-12 ani (la noi se spală zilnic cel puțin o dată), una de 800-1000 de rotații ar fi superbună, nu ne trebuie mașină de fițe pentru spălat rufe, mai ales că trebuie să-i înțeleagă și mama tabloul de bord. So, cât mai simplă.
Mentalismul este o categorie a iluzionismului care imită citirea gândurilor, predicția, controlul minții, telepatia, telechinezia, percepția extrasenzorială. Nu mai văzusem niciodată un asemenea spetacol din sală și am fost realmente impresionată. Atât de mult încât aș vrea să pot face lucrurile pe care le face Vlad Grigorescu, dar nu într-un spectacol, ci în viața de zi cu zi. Da, cred că majoritatea celor care au fost aseară în club Prometheus au plecat acasă cu gândul ăsta.
Pe o scenă mică pregătită pentru show și-a făcut apariția un băiat înalt, aș zic deșirat dacă n-aș fi sigură că el mi-a indus să scriu asta :D, cu ochelari, papion și sacou, cu vocea gravă, dar melodioasă care s-a prezentat simplu: numele meu este Vlad Grigorescu și vă invit la un spectacol de mentalism.
Vlad s-a jucat vreme de o oră și jumătate cu mințile noastre, ale publicului care a ales să-și petreacă o vineri seara altfel, ne-a făcut să ne minunăm, să ne îndoim, să fim încrezători și în cele din urmă sa ne crucim. Dar mai ales, ne-a făcut să rămânem în minte cu întrebarea “oare este real?”, pe care aproape nimeni nu și-o mai pune la spectacolele de magie, unde ne-am prins cu toții că undeva există un truc. Dar mentalismul nu-i magie.
Pentru cei care nu știu despre ce e vorba, dar vor să mă tragă de urechi vedeți aici începutul, săptămâna unu și săptămâna doi.
Ziua 22, 65,6
Azi sunt foarte tristă (de rezultate, nu de altceva). După cum vedeți n-am scăzut niciun gram săptămâna asta, așa că acum ați înțeles și motivul tristeții. Am stat și m-am gândit la cauze și uite ce-am descoperit: Continue reading Săptămâna 3
Curat nepotrivire, asta ca să fiu finuță și să nu mă fac în toate felurile. Eu, care vorba aia, am atelierul de croitorie în curte, am un nasture și-un ac în haderul blogului, am sute de foarfeci și de valuri de materiale în sala de croit și cu toate astea nu știu să cos. La mașină vorbesc, ca la mână… să fiți voi sănătoși câți nasturi am cusut eu.
Și la mașină știu să cos nasturi, dar cam la asta se rezuma cunoștințele mele în domeniu. Mi-a cumpărat Sorin odată, mai demult, și-o carte de croitorie, cică m-ar face să înțeleg mai bine cu ce se mănâncă meseria asta, dar m-a ajutat fix cât v-ar ajuta pe voi o carte de social media. 😀
Anyway, de azi m-am hotărât să învăț practic cum se face treaba și am deja de gând să fac ceva frumos de la un capăt la altul, doar eu singură-singurică. Mai pe seară vă arăt ce-a ieșit, vă spun doar atât, dacă-mi reușește, nu mă va mai opri nimeni din lucru.
Nu credeam niciodată ca la distanță de un singur post o să spun ca mi-a cam ajuns zăpada. 😀
Ieri dimineață pe la 7.00 am dat cu mare bucurie zăpada din curte și de la poartă, descoperind cu necaz că mașina n-a fost băgată în garaj așa că era și ea albă-albă. Evident am curățat-o și pe ea. Am intrat apoi în casă, am luat o gură de cafea, mi-am făcut cele 15 minute de bicicletă și când mă uit pe geam…curtea era din nou albă. Cum fetele veneau la lucru în mai puțin d 10 minute și singurul om din casă care era treaz eram eu, m-am îmbrăcat și-am luat treaba de la capăt.
După ce-a de-a doua rundă (recunosc n-am mai curățat mașina) am intrat in casăși m-am victimizat oricui se trezise și avea chef să aplice urechea la văicărerile mele, cum că e grea lopata, e viscolită zapada etc. Bineînțeles că peste câteva minute am auzit pe afară hârjâitul lopeții de zăpadă pe gresia din curte. De data asta domnul Costea se lupta cu zăpada, la un mod mai serios, eu făcusem doar o poteuță îngustă de tot.
Ei bine, ca să nu vă plictisesc, vă spun că din oră în oră cineva a dat zăpada toată ziua și chiar dacă eu nu mă cred cineva uneori am împins și eu lopata.
Eram ieri prin casa tomatei cu scufiță și admiram felul în care și-a luat inima în dinți și bucătăria în primire, punându-și toate lucrurile la locul lor și cât mai la îndemână, transformând astfel locul acela într-o bucătărie organizată. Aproape că-mi părea rău când mă gndeam că bucătăria mea este deja pusă la punct până la cel mai mic detaliu și n-am ce alte amenajări să fac pentru moment.
Numai că Andreea a fost darnică și ne-a dat câteva link-uri catre site-urile care au motivat-o și pe ea să se apuce de treabă și uite așa am ajuns eu să găsesc soluția perfecta pentru haosul care e tot timpul la noi la încălțăminte. Motivele pentru care e așa, nu-s puține, dar cele mai importante sunt:
-avem un dulap prea mic și nu e loc de unul mai mare;
Nu-mi vine să cred că weekendul acesta a nins și eu n-am văzut fulgii decât printr-o perdea cafenie, în graba pregătirii unei plăcinte. Nu, nu pentru mine era plăcinta, dovadă și faptul că am uitat-o în cuptor, un cuptor deștept care se oprește singur dacă cineva îl programează să facă asta. N-a avut cine.
Să revenim, nu-mi vine să cred că a trecut prima zăpadă pe lângă mine și n-am simțit-o deloc, asta dacă nu punem la socoteală ieșirea de ieri până la magazinul din colț în papucii de plastic și geaca de zile bune, ieșire care m-a prins total nepregătită, astfel încât am mers tot drumul cu ochii închiși și am ajuns acasă cu urechile roșii și cumpărăturile în sân.
Norocul meu că în dimineața asta am observat terasa albă, plină de zăpadă pufoasă. Vedeți dumneavoastră, zăpada asta pe care eu am ignorat-o, a găsit de cuviință să mă răsplătească pentru dragostea ce i-o port necondiționat și a rămas nealterată pe terasa casei noastre. E musai să fac azi un om de nea, altfel sunt sigură că anul ăsta nu mai ninge. Și-i atât de fain când ninge…oare de ce n-am fost atentă?