Jurnal de consilier local – săptămâna 120

Vă spuneam săptămâna trecută că am pierdut tot ce am publicat pe blog în ultimii 3 ani. Din fericire săptămâna asta am putut recupera mare parte din pierdere și în dimineața asta am completat manual ce mai lipsea. Eu zic că am ajuns la zi, dar n-aș mai vrea să trec din nou prin asta.  Deși nu-mi pare rău că am trecut, cel puțin la nivel vizual, peste zeci de jurnale. O să-mi fac un obicei din a reciti postările mai vechi. E motivațional. De exemplu am trecut printr-un jurnal din octombrie anul trecut în care spuneam cuantumurile burselor din Sectorul 3 și apoi mi-am amintit cum ele au crescut în ianuarie anul acesta. Lucrurile se schimbă, chiar dacă uneori ne luăm cu altele și uităm să privim în trecut.

Luni – Am avut ședință de CA la o școală. Am discutat toată ordinea de zi, dar am avut și-un punct de discuții legat de comportamentul unui profesor, care era acuzat de mai mulți elevi că a lovit un copil în timpul unei ore. Cum clasele în școală au camere de luat vederi și înregistrarea orei a putut fi vizionată, s-a dovedit că profesorul nu a lovit pe nimeni. Ce faci în situații din astea? Că școala e obligată să facă o comisie care să cerceteze cazul, să vorbească cu toate părțile implicate și să ia o decizie, dacă sancționează profesorul, elevul sau elevii care au mințit. Ce se întâmpla dacă nu erau camere? Pe cine am fi crezut?

Marți – Am primit convocator la o ședință de Consiliu Local extraordinară de îndată pentru mâine. Avem de votat constituirea Consorțiului pentru Învățământ Dual Smart Agrifood Campus” o asociere între Sectorul 3, Facultatea de Științe Agronimice, Liceele Elie Radu și Mihai Bravu din Sectorul 3, Comuna Brănești, un liceu din Brănești și încă 3 parteneri. Am avut pe wapp ședința de buget. 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 120

Jurnal de consilier local- săptămâna 119

Ascult în fiecare zi un podcast în română și unul în engleză. Citesc în aceeași perioadă cel puțin o carte în română și una în engleză. Astea sunt momentele mele de respiro, chiar dacă podcasturile le ascult în vreme ce fac alte activități care nu necesită cine știe ce concentrare. Nu știu cât de mult mă ajută, dar fără a continua să învăț/aflu conștient chestii cred că n-aș putea trăi.

Jurnal de consilier local – săptămâna 118

Pur și simplu zăpada de afară nu mă lasă să scriu. Mă simt ca un copil care are teme de făcut, dar el s-ar duce la joacă, afară, la zăpadă.
Numai că, așa cum atunci când eram copil îmi făceam întotdeauna temele înainte de a merge la joacă, să știu că nu mă va opri nimic, așa și azi am să vă scriu despre cum a fost săptămâna asta și apoi ies să strâng zăpada din curte și din fața casei. Tot un fel de joacă.
S-a încheiat o săptămână bună. De data asta n-am să mai povestesc cum a fost fiecare zi, pentru că vreau să scriu mai mult despre două subiecte care cred eu că sunt de interes.
1. Au crescut bursele în Sectorul 3
Povestea acestei creșteri este următoarea:
Până săptămâna asta, bursele elevilor din Sectorul 3 erau la nivelul minim, cel garantat de banii care ne vin de la bugetul de stat. Peste sumele acestea, autoritățile locale pot suplimenta din bugetul local dacă au bani. Ai noștri, la Sectorul 3 n-au avut.
La începutul lui noiembrie 2022, Mihaela Văcaru a trimis la primărie un proiect de HCL din partea grupului nostru de consilieri prin care bursele erau mărite la niște sume relativ ușor de susținut de către bugetul Primăriei S3.
Proiectul nostru pentru majorarea burselor a intrat abia pe Ordinea de zi a ședinței de săptămâna asta, doar că surpriză, în fața lui pe ordinea de zi era un alt proiect de majorare a burselor inițiat de primar de data asta. Partea bună la acest proiect a fost că bursele propuse erau ușor mai mari decât cele propuse de noi.
Long story short, au crescut bursele , noile sume de care elevii vor beneficia sunt:


Mai vreu să vă las aici, să fie scris și criteriile de acordare a acestor burse, să le putem găsi ușor când vom avea nevoie:
Bursele de performanță se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul dintre cazurile următoare:
a) au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației;
b) s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației pentru competițiile internaționale;
c) au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, organizate de Ministerul Educației;
d) au obținut locurile I, II sau III la competițiile sportive internaționale la care participă loturile naționale ale României.
Bursele de merit se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul dintre cazurile următoare:
a) au obținut media anuală generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate/an în anul școlar anterior, cu excepția elevilor din clasa a IX-a;
b) au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a IX-a;
c) au obținut locurile I, II sau III la etapele județene/zonale în cazul învățământului vocațional de artă ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației;
d) au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației.
Bursele de studiu se acordă elevilor care provin din familii cu un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 3 luni anterioare cererii, cel mult egal cu salariul minim net pe economie și care se încadrează în cel puțin unul dintre cazurile următoare:
a) au obținut media anuală generală de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior, cu excepția elevilor din clasele a V-a și a IX-a;
b) au obținut, în clasa a IV-a, calificativul „foarte bine“ la toate disciplinele de studiu și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a V-a;
c) au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a IX-a.
Bursele de ajutor social se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat, înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în școala de spital, care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele situații:
a) elevi proveniți din familii care nu realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie. Se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
b) elevi orfani, elevi aflați în întreținerea unui singur părinte (copil pentru care instanța de tutelă a hotărât exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, nefiind stabilit modul de îndeplinire a obligației de întreținere a celuilalt părinte – pensie de întreținere; copil cu tată declarat necunoscut; copil adoptat de o singură persoană) și elevi abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență, acordarea bursei nefiind condiționată de venitul net lunar al familiei;
c) elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, structurate tipologic conform Ordinului ministrului sănătății și al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare, astfel:
I. boli și tulburări ale sistemului nervos și ale funcțiilor mentale globale;
II. boli ale structurilor și funcțiilor senzoriale;
III. boli ale structurii laringelui și funcțiilor sale;
IV. boli ale structurii sistemului cardiovascular și ale funcțiilor sale;
V. boli ale structurii aparatului respirator și ale funcțiilor sale;
VI. boli ale structurii sistemului imunitar și ale funcțiilor sale;
VII. boli ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv, metabolic și endocrin;
VIII. boli ale structurii funcțiilor aparatului urinar cu sau fără insuficiență renală cronică (IRC), indiferent de cauză;
IX. boli ale structurii și funcțiilor aparatului locomotor și corespunzătoare mișcării;
X. boli ale structurii pielii, anexelor și funcțiilor tegumentului;
XI. boala canceroasă (indiferent de localizare, inclusiv recidivele și metastazele);
XII. boli genetice;
XIII. transplantul de organe, țesuturi și celule, stările post transplant;
XIV. orice altă boală, tulburare sau afecțiune, de exemplu, cronică/genetică/care necesită tratament îndelungat pentru cel puțin 6 luni sau servicii de abilitare și reabilitare pentru cel puțin 6 luni sau îngrijiri paliative și care se înscrie în vreuna dintre categoriile enumerate la pct. I-XIII este luată în considerare;
d) elevii din învățământul primar și gimnazial din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, acordarea bursei nefiind condiționată de venitul net lunar al familiei; prin localitate de domiciliu se înțelege comuna/orașul cu subdiviziunile sale administrative.
Bursa de ajutor social se poate acorda ocazional, o dată pe an, și elevilor de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depășesc 75% din salariul minim net pe economie.

Acum că am terminat cu punctul 1 (da, știu că n-ați citit tot, e ok) putem trece la punctul doi și anume:
2. A picat Planul Urbanistic de Detaliu care i-ar fi permis lui ParkLake construirea unui bloc în buza Parcului IOR
Acest proiect a venit în CL pentru a șasea oară, după ce a fost respins de fiecare dată.
A picat iar și sperăm că acum au înțeles și ei că nu-i ok ce vor să facă acolo.
Ce a fost special de data asta, a fost VOCEA CETĂȚENILOR. Au venit în ședința publică de Consiliu Local oameni din sector preocupați de ce se întâmplă în locul în care trăiesc. Au vorbit extraordinar de frumos, au argumentat punctul lor de vedere și nu le-au dat de ales consilierilor care poate ar fi dat un vot pozitiv la construirea unui bloc cu 11 nivele (știu că se spune niveluri și mai știu și că blocul ar fi avut 4 niveluri în subsol + parter + 6 etaje). Exemplari, vă spun, au fost oamenii și eu una am simțit de data asta că nu-s acolo fără sprijin, că-s mulți oameni care gândesc ca noi și ce încercăm noi să facem acolo e și ce-și doresc cetățenii. Le mulțumesc din suflet tuturor!

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 118

Jurnal de consilier local – săptămâna 117

Lângă mine discută, în format fizic, tata cu mama soacră. 🙂 Deapănă amintiri din tinerețea lor, ce obiceiuri erau la unul în sat, ce tradiții erau la altul. Ambii sunt trecuți de 70 ani și sunt excelenți povestitori. Mă bucur să-i aud și să-mi dau seama că eu cunosc deja majoritatea poveștilor, pentru că ei și-au făcut timp de-a lungul timpului să ni le spună. Și noi am fost curioși să le auzim. În camerele lor, fetele se pregătesc pentru examenul de mâine. Etnografie și folclor. Un subiect de examen este importanta transmiterii pe cale orală a tradițiilor și obiceiurilor populare. Zâmbesc!

Luni – am început săptămâna la evenimentul lunar de donare de sânge de la ParkLake. Nu am stat mult, aproape niciodată nu reușesc să stau mai mult de o oră, dar am stat suficient cât să-mi dau seama că vor veni mulți donatori (am văzut listele de programări care erau arhi-pline și am văzut că într-o oră au fost mai mulți donatori veniți fără programare). Felicitări colegilor care au pornit și continuat asta, am văzut apoi în timpul săptămânii mai multe campanii organizate în orașe din țară de diverse televiziuni, radiouri și alte entități, m-am bucurat să văd că fenomenul ia amploare și mi-aș dori să trăiesc într-o țară în care nu ți se spune în ziua operației că aceasta ar putea fi amânată din lipsă de sânge. Știu exact cum e, eram pe un pat de spital, viața mea depindea de o operație destul de grea, iar seara a venit doctorul să mă încurajeze: Doamna Costea, hai că e bine, dacă avem sânge, vă operăm mâine!

Marți – Azi am participat la Facultatea de Sociologie și Asistență socială la evenimentul ”Vocea cetățenilor fără adăpost” organizat de Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe), în parteneriat cu Asociația Carusel. Ei își propun ca interesele și nevoile persoanelor care trăiesc pe stradă să fie mai întâi inventariate, apoi mai bine reprezentate în spațiul public și pe agenda instituțiilor publice responsabile. Eu, chiar dacă știam povestea și din partea cealaltă, am vrut ca dincolo de eveniment, care a fost unul foarte bun, cumva si-au dat mana autoritățile cu oamenii străzii (care de data asta au fost pe scenă) și au aflat lucruri noi unii despre ceilalți și mai ales cum să se ajute reciproc, am vrut ziceam, să stau de vorbă de la egal la egal (pentru că am mai vorbit pe stradă sau în adăposturi cu oameni ai străzii, dar ei acolo te văd ca pe o autoritate) cu oamenii care locuiesc, la propriu, pe stradă. Nu voi avea niciodată certitudinea că-i înțeleg, dar cumva, dacă îi asculți fără să-i judeci, găsești puterea de a empatiza cu ei și chiar dacă tu ai proceda altfel, ei au dreptul de a proceda cum vor ei.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 117

Jurnal de consilier local – săptămâna 116

Săptămâna asta în Consiliul Local s-a întâmplat ceva ce trece dincolo de capacitatea mea de înțelegere morală a contextului. Trei formațiuni politice, PSD, PNL și PMP au blocat discuțiile pe un subiect care ne privește pe noi, toți cetățenii Sectorului 3, respectiv declanșarea procedurilor de contractare a unui operator pentru sortarea deșeurilor reciclabile.

Dar nu numai că au încercat o blocare a discuțiilor pe subiect (vă rog să ascultați ședința de vineri, că a fost scurtă, video are cu totul 54 minute, discuțiile încep la minutul 10:30 și vedeți voi cât rezistați să urmăriți), dar colegii noștri consilieri s-au comportat grobian. Nu a fost prima dată când ne vorbesc așa, dar acum parcă m-a afectat pe mine mai mult, prin prisma faptului că lor nu le păsa deloc că Sectorul 3 nu are unde duce fracția uscată de deșeuri până nu se semnează un contract. Mi se pare incredibil. Adică, dacă nu ești de acord cu un proiect, spui ce nu îți convine, pui întrebări, faci propuneri, nu votezi abținere și nu comentezi nimic, ba mai mult, propui ca nici ceilalți să nu discute.

Dar hai să o luăm pe rând că m-am dus direct la vineri și săptămâna a fost mai mult de atât.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 116

Jurnal de consilier local – săptămâna 115

Anul a început deja de o săptămână și noi ne-am întors la lucru gata să răspundem provocărilor ce vor urma. Fraza asta a sunat un pic forțat, în realitate am mai fi vrut să fie vacanță măcar câteva zile. Oricum, după prima jumătate de zi, uitasem că au fost sărbători și schimbări majore în calendar, eram ca și cum nu ne oprisem deloc. Sper că voi mai aveți ceva energie din vacanță!

Luni – vremea ne-a chemat afară și am ieșit. Din păcate orașul e gri, e plin de praf oriunde de uiți. De câte ori mă plimb pe jos prin sector mă gândesc că ar trebui să avem un an, măcar, în care prioritatea noastră să fie spălatul străzilor. Să vedem ce se întâmplă. Sunt murdare străzile, pline de pământ și praf și asta se vede cu ochiul liber atât pe jos cât și pe mașini, clădiri și se simte sigur în plămânii noștri. Cred că dacă am avea un plan pus la punct de spălare a străzilor pe care să-l cunoască și populația, echipamentele potrivite și oamenii potriviți am putea face asta. Îmi dau seama că s-ar consuma multă resursă de apă daca am spăla toate-toate străzile, dar aerul ne-ar mulțumi și oamenii ar merge mai rar la medic sau măcar la spălătorie. 🙂  De-a lungul mandatului de consilier am întrebat de câteva ori cum facem cu spălatul străzilor, că-s murdare și e primul lucru care ne impactează atunci când ieșim din casă, am primit mereu răspuns că se face, urmează, sigur…

Marți – Nu știu când a început și unde s-a sfârșit ziua asta, am plecat dimineață la serviciu și deși aveam în plan să strâng decorațiunile de la birou, n-am avut timp pentru asta. A fost o zi, exact cum vă spuneam la început, plină, plină, de parcă nu ne oprisem nicio clipă, nu venisem din niciun concediu, nimic. Doar pauza de prânz, în care toți aveam pe masă bucate de sărbătoare, mi-a dat câteva clipe de răgaz să-mi trăiesc începutul de an la serviciu.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 115

Jurnal de consilier local – săptămâna 114

Desigur, aș putea să vă povestesc în prima zi din an despre ultima săptămână și felul în care s-au desfășurat lucrurile la ultima ședința de Consiliu Local din 2022, dar poate nu e acum momentul de a ne aminti de cât de jos a ajuns nivelul de lucru în aceste ședințe patronate de PSDNL.

E cazul să ne începem anul altfel și să trecem în revistă niște lucruri bune făcute de colegii noștri parlamentari, cărora de asemenea nu le e ușor. Ce veți citi mai jos, este un bilanț primit de la colegii noștri acum la început de an, cu lucruri despre care tare mi-aș dori să audă cât mai mulți români.

În ultimul an, deputații și senatorii USR pe care i-ai ales să te reprezinte au depus aproape 200 de proiecte de lege pentru oprirea corupției, pentru transparentizarea și digitalizarea statului, pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili dintre români, pentru a reforma Curtea Constituțională și pentru a-i sprijini pe antreprenori. Multe dintre ele se află în dezbaterea comisiilor din Parlament și sperăm că vor fi adoptate în 2023.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 114

Jurnal de consilier local – săptămâna 113

M-am trezit pe mood complet Crăciun, am mâncat o felie de cozonac și am început să scriu jurnalul acesta în versuri. După ce erau gata primele două strofe, unde vă îndemnam să nu fiți triști că nu-i zăpadă și să ne bucurăm că cel puțin nu plouă, practic versurile s-au scris singure și nu m-am mai putut opri decât la cuvântul ”Baiazid”. Atunci mi-am dat seama că am luat-o pe câmpii și am șters totul. Serios vorbind, asta n-a fost deloc o săptămână ușoară.

Luni – Am primit un nou convocator, anunță o altă ședință extraordinară de îndată pentru mâine dimineață, un singur proiect, rectificare de buget. Primarul ia din buget banii alocați pentru Scoala Viitorului (10 milioane) și îi dă capital social pentru societățile de casă. Anul acesta 76,5 milioane din buget au plecat capital social către societăți. Pe lângă acești bani, societațile primesc de la primărie plăți pentru contractele alocate, care contracte se actualizează și cresc permanent.

Marți – Ziua ședinței, Mihaela Văcaru a făcut un amendament la rectificare, propunând diminuarea cu 20 milioane de lei a sumei destinate pentru capital social, pentru a rămâne un excedent bugetar care în anul 2023 să fie utilizat la pre-finanțarea proiectelor prin PNRR și menținerea de disponibilități pentru majorarea burselor pentru elevi. Amendamentul a fost respins.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 113

Jurnal de consilier local – săptămâna 112

Știu că vă stă gândul la finala CM, și mie îmi plac meciurile importante , chiar dacă sportul în care se desfășoară nu-i unul din preferatele mele, așa că voi încerca să avem azi un jurnal scurt și la obiect. 

Luni – Am fost la conferința de presă de la semnarea memorandumului de înțelegere între Primăria Capitalei și Reprezentanța UNICEF în România privind participarea la Inițiativa Localități Prietene ale Copiilor. Urmează acum să parcurgem împreună cu UNICEF pașii necesari atingerii acestui deziderat, pentru că trebuie să fim sinceri, deocamdată suntem departe de ”București – oraș prieten al copiilor”. 

Marți – Am avut ședință de buget pentru ședința de joi și am primit suplimentarea ordinii de zi, unde, pe lângă un proiect necesar a fi votat de urgență, și anume anularea datoriilor mai mici de 40 lei pentru persoanele fizice și juridice care au restante la taxe și impozite, ne-a fost trimis și proiectul de aprobare a începerii procedurii de insolvență a societății Smart City. Adică ce strigăm noi de ani de zile, fără ecou, bă chiar colegii noștri consilieri au direcționat contracte de milioane de lei către firma Smart City, primăria le-a virat capital social pe care nu-mi aduc aminte să-l fi aprobat consiliul, și chiar în ședința de joi avem de aprobat creșterea indicatorilor și a devizului la un contract pe care îl avem cu Smart City. Care vrea să între în insolvență. Acum. 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 112

Jurnal de consilier local – săptămâna 111

Am scris titlul jurnalului cu 111 și mi-am amintit de o prietenă care atunci când și-a înscris mașina și  a fost vorba de număr i-a spus soțului că ea e ok cu orice, doar să nu fie 666. Omul cred că a fost un pic pus în încurcătură de cerința asta, dar s-a descurcat. A ales 555.

Revenind la treburile noastre, pe de o parte încerc să intru în atmosfera sărbătorilor, pe de altă parte simt că mai e mult până acolo, pentru că avem de lucru extrem de mult (pe toate planurile) și parcă nu mă pot împărți în mai multe.

Luni – Azi am participat împreună cu colegii consilieri din București și Ilfov la o întâlnire cu câțiva parlamentari USR. Din cauza anilor de pandemie probabil, astfel de întâlniri au fost puține și cumva, acum, când îmi dau seama că fiecare sector are probleme care sunt de multe ori comune, ne-ar fi ajutat mult să ne/le cunoaștem, să lucrăm împreună la rezolvarea lor, fără să consumăm energiile separat. Sper ca măcar acum să ne legăm mai mult și să luăm exemplele de bune practici unii de la alții mai des.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 111