O educație costisitoare

Nu, nu vă povestesc cât a costat educația mea, ci vă vorbesc despre o carte citită recent, o carte al cărui titlu sună chiar așa: O educație costisitoare și este scrisă de Nick McDonell, un tip de 28 ani cu ceva romane la activ, primul dintre ele scris la 17 ani, când tinerii de vârsta lui au de obicei cu totul alte preocupări.

Revenind la roman, acțiunea se desfășoară pe două planuri: de o parte Africa cu problemele ei, cu liderul controversat al refugiaților ce luptă împotriva sistemului și un tanar si carismatic agent CIA ajuns acolo cu o misiune, iar de cealaltă parte viața la Harvard, unde o profesoară cu influență primește premiul Pulitzer pentru o carte scrisă despre liderul refugiaților Africani, în care acesta din urmă este prezentat într-o lumină mai mult decât favorabilă lui, și câțiva dintre studenții acesteia.

Intriga ia amploare când satul Somanlez, in care se află agentul CIA, e ras de pe fața pământului și acțiunea este pusă pe umerii mult lăudatului lider african. Dacă acesta a comis atacul, vă las pe voi să descoperiți, eu n-am înțeles până la sfârșit.

Vă mai spun că romanul abundă în personaje, unele foarte interesante și unele care, după părerea mea, ar fi putut să nu existe. Cel mai mult mi-a plăcut Hatashil – liderul rebelilor africani ce luptă pentru eliberarea Africii, cel puțin asta se știa despre el în lume. Personajul nu apare deloc fizic în carte, el este doar pomenit de toți ceilalți, născând în mințile acestora tot felul de controverse. Mie mi s-a părut a fi personajul principal, pentru că fără acesta povestea n-ar avea intrigă.

Dacă e așa sau nu, aveți și voi șansa să aflați, editura Allfa pune la bătaie două cărți pentru aceia dintre voi care mă conving că le doresc, lăsând un comentariu la această postare. Luni, 3 septembrie, anunț câștigătorii, succes tuturor!

Și câștigătoarele sunt…. (am tras la sorti)…..Corina și Marmotzel.

 

(Visited 65 times, 1 visits today)
Marmotica

Pot incerca sa vad daca inteleg sfarsitul si apoi ne intalnim la un cappucino delicios sa iti explic si daca nu reusesc sa inteleg, macar ramanem cu amintirea unor clipe relaxante la o terasa 😛 Eu tot nu inteleg cand ai tu timp sa citesti atat, te admir!

vienela

Am scris de curand un articol despre faimoasa fotografie facuta de Kevin Carter, cel care a primit premiul Pulitzer si tot in acel an s-a sinucis. Citisem un articol interesant si am fost impresionata de dramele din Africa, desi concret nu stiu mare lucru din ceea ce se intampla acolo.
Dar sunt mereu deschisa la nou si la provocari, iar cartea asta chiar imi face cu ochiul.

nina

@Marmotica- asa facem si daca tot nu intelegem finalul sau nu suntem multumite de el, dam drumul la o petitie si cerem continuarea povestii. :))

@Vienela- e interesant ce se intampla acolo. Pana la urma fiecare loc din lumea asta are o poveste de spus, numai ca cele din Africa parca-s mai triste. 🙂

Corina

waaa!!! nu stiam de cartea asta, insa ma bucur ca am descoperit-o! ma fascineaza tot ce inseamna Africa, in special viata oamenilor de acolo, dramele acestora dar si fata ei frumoasa, poate nevazuta de prea multa lume… O carte prin care mi-ai starnit curiozitatea si pe care o voi citi cu siguranta! Bineinteles, imi doresc foarte tare sa o castig! 🙂 O zi minunata!

Alexandra.

Cartea aceasta chiar pare o lectura pe cinste! Actiunea pare foarte interesanta si chiar sunt intrigata ca nu ne spui cine a comis atacul. Mi-ar placea mult sa o citesc, ar fi cu siguranta o evadare din cotidian! Intra sigur in wishlist, sper doar sa ajunga si in mainile mele!

Monica

Buna,
nu stiu cum as putea sa te conving ca merit sa citesc cartea, insa iti pot spune doar ca imi doresc sa o citesc si daca nu voi fi eu norocoasa, sigur voi lua legatura cu prietenii de la ALLFA, sa o comand 😀

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.