Andreea a fost prima prietenă a feteor mele, chiar dacă ele erau cu 5 ani mai mici. În prima ei zi de școală, mi-a promis ca va fi o școlăriță silitoare. Era de o frumusețe îngerească, o fată blonda cu ochii albaștri și păr lung, mătăsos. Avea un surâs cu care-ți pătrundea direct la inimă și toată viața înainte.
Timpul a trecut, la un moment dat diferența de vârstă s-a făcut simțită și Andreea (nu-i numele ei real, n-as vrea s-o fac sa sufere mai mult decât o face deja) și-a făcut alți prieteni. O vedeam din când în când pe stradă, o salutam, ea mă întreba de fete, eu îi răspundeam și nu puteam să nu mă gândesc la cât de repede trec anii.
Apoi, o vreme, n-am mai știut nimic de ea. Părinții îi pleaseră la muncă pe afară, ea rămăsese aici cu bunica, apoi am înțeles că a plecat și ea la ei. Dacă mă gândesc bine, n-am mai văzut-o de câteva luni bune. Nu mi-am făcut nicio problemă. Familia lor, deciziile lor.
Ieri am aflat că Andreea a născut un băiețel de-o frumusețe ieșită din comun. Să-i trăiască! Nu pot să nu spun însă că-s șocată. Ea nici măcar nu știe cine-i tatăl. Ce se alege acum de ea?
Evident că-i invinovățesc pe părinții care au lăsat-o exact atunci când avea, poate, cea mai mare nevoie de supraveghere și sfaturi, dar nu pot să nu mă gândsc că o mare parte din vină o poartă și ea. Avea 18 ani și toata tehnologia posibila la dispoziție pentru informare. Cum poți să trăiești în zilele noastre, în București și totuși să nu fi auzit de contracepție. Ce-i în capul copiilor ăstora? Cum au fost ei crescuți? Cum să-ți ratezi în felul ăsta toata viața?
Evident că spun lucrurile astea la supărare. Evident că ma gândesc la fetele mele. Evident că mă bucur sincer că cel mic e sănatos și stiu sigur că va fi crescut cu drag, atat de către mamă (nici nu pot să mă gândesc la ea ca la o mamă) cât și de către bunici, dar cum să nu iei tu, părinte, și tu, copil, nicio măsură înainte de a fi prea târziu?
Doamne, dă-mi putere că vreau să ma gandesc la ce mă așteaptă!
Am avut o colega in generala, la o clasa vecina, care a facut copil la 14 ani. Atunci era de inteles, ca nici femeilor mature nu le era usor sa scape de copiii veniti pe nepregatite, dar acum… Sunt de plans aceste copile… Pacat!
Fiecare generatie are cate o poveste de genul asta. Si la noi la scoala s-a intamplat la fel. A nascut in clasa a VIII una dintre cele mai frumoase si mai destepte!!!! fata din scoala.
A urmat totusi liceul (chiar daca vorbim de epoca Ceausescu) si apoi nu mai stiu ce s-a intamplat ca am plecat din oras, dar macar aia stia cu cine l-a facut. 🙁
off,temeri de acest gen au toti parintii,mai ales cei de fete
acum,sincer ..cred ca tine si de familie,de educatie,de gandire….dar cand “iubirea” le ia mintile….e greu sa-si mai aduca aminte de toate cele 🙁
@antoaneta- da, asa e, numai ca si noi parintii trebuie sa fim vigilenti si sa le fim prieteni, sa-i incurajam sa ne vorbeasca, ca sa aflam din timp ce-i in mintile lor. Insa de la teorie la practica e cale lunga. 🙂
tatăl fetei mele s-a înarmat corespunzător 😀 să fie sigur că nu-i atinge nimeni fiica.
Pe măsură ce creşte, grija e din ce în ce mai mare. Îmi vine s-o îmbrac cu pantaloni lungi şi mânecă lungă, aş ţine-o-n casă, mi-e teamă.
Şi ce dacă ? Indiferent ce am face, povestea cu frumoasa adormită înţepată în fuior în ciuda grijii părinţilor este o poveste care stă în picioare.
Şi când văd fete de vârsta ei ce apucături au… mi-e groază!
@mixy- si tatal fetelor mele a facut demersuri in sensul acesta. A zis ca-si ia mitraliera. 😀
Oricum un copil e o bucurie. Partea mai proasta este ca se va bucura singura si ca ii va fi destul de greu. Si in timp copilul va resimti lipsa celuilalt parinte.
Foarte adevarat ce ai scris! Foarte realist, dar trist. 🙁
P.S.: Trebuie sa recunosc ca de curand ti-am descoperit blogul, dar sunt incantata. Te citesc, esti la loc sigur de acum inainte. Spor la scris, multa inspiratie si multe articole la fel de frumoase!
@Georgiana- Multumesc mult si bine ai venit!