Înițial am vrut o carte călătoare (cartea este trimisă de Editura All unui om care după ce o citește o trimite altuia, făcând astfel cartea să călătorească, scopul nefiind altul decât acela de a face cartea să ajungă la cât mai mulți cititori). S-a întâmplat să fie o carte de istorie. Am avut norocul să fie o carte despre istoria României. Am avut șansa să-l cunosc pe Regele Mihai. Prin carte, evident, dar să-l cunosc. E incredibil cum ți se poate schimba viziunea asupra istoriei României doar cunoscând pe cineva care a fost direct implicat în scrierea ei. A istoriei.
Am citit Mihai I al României- Regele și țara. Am intrat într-o lume despre care aveam idee, dar căreia nu-i cunoșteam intimitatea. L-am cunoscut pe Rege copil, l-am cunoscut pe Rege adolescent și am avut șansa de a prinde trecerea lui de la adolescență la maturitate. Unii spun c-a fost forțată, alții că a fost grea, eu spun doar că Majestatea Sa a fost născut să fie Rege.
Ți se deschid, citind astfel de cărți, noi perspective. Vezi cu alți ochi evenimente despre care credeai că știi totul. Faptele capătă alt sens pentru ca la sfârșit totul să se reașeze, dar într-o cu totul altă ordine.
Dacă mi-a părut vreodată rău că mă despart de o carte, acum e momentul culminant. Nu vreau să dau această Carte Călătoare. Înțeleg că trebuie s-o fac, dar voi face tot posibilul ca Mihai I al Romaniei să ajungă cumva în biblioteca mea, s-o poată citi copiii mei, când va fi vremea și nepoții mei și poate, dacă vor simți nevoia, o vor citi și părinții mei.
Până atunci însă, cartea va pleca la sfârșitul acestei săptămâni către unul din voi. Condițiile pentru a fi chiar tu cel care o primește este să ai cont de twitter sau de facebook (trebuie să postezi acolo faptul că ai primit-o și orașul din care ești). Regula spune că după ce o citești și tu va trebui s-o trimiți mai departe, așa că aș vrea să se bage doar cei care știu că pot face asta (ok, eu știu că voi cei care citiți acest blog sunteți mormane de seriozitate, dar trebuia s-o spun).
So, de ce vrei să citești cartea asta? Convinge-mă să ți-o trimit ție!
Later edit: Cami, ne vedem la o cafea să-ți dau cartea?
Poti sa mi-o dai mie. Din doua motive 🙂 Pentru ca tare mi-ar placea sa mi-o inmanezi la o cafea, timp in care sa schimb doua vorbe cu tine si pentru ca-s o tuta de proportii in ceea ce priveste istoria si m-as mai destepta si eu un pic cu ocazia cartii 🙂
Am plecat din Romania exact cand totul se facea public.
Nu are importanta ce…. vip, istorie si asa mai departe.
De ce asi vrea cartea? Pentru ca tare sunt curioasa ce anume face pumblic din viata personala Mihai, daca este rege al Romaniei, mai ramane de vazut.
Problema e ca eu nu sunt “sclav” twitter sau facebook.
O zi buna
Pentru ca imi doresc sa citesc. Pentru ca as vrea sa stiu mai multe despre regi. Si pentru ca nu imi fac timp niciodata sa pun mana sa citesc istorie. Ar fi o ocazie excelenta acum!