De vreo lună de zile fac liste. Ați ghicit, pentru excursie. Mai pun ceva, mai tai ceva, îmi mai aduc aminte de ceva, dar nu-s deloc sigură că am pus tot.
Cine zice că-i ușor să pleci cu cortul prin toată Europa cu copiii după tine, ori n-a fost niciodată, ori a fost deja de prea multe ori. Abia aștept să pot spune și eu că am fost de prea multe ori. Deocamdată experiența mea e limitată, și cum datorită programului Activia nu aflăm numai sfaturi legate de nutriție, sport și suflet, ci și în ceea ce privește felul în care ne îmbrăcăm, și mai mult decât atât, putem pune întrebări specialiștilor, am ales să-mi ușurez un pic munca și s-o rog pe Ailin Ibraim, specialista în probleme de stil din cadrul programului să-mi recomande cinci piese vestimentare pe care e musai să le am la mine în vacanța asta cu cortul. Redau în întregime răspunsul ei, pentru că mie mi-a plăcut mult și cred că vă poate folosi și vouă:
O vacanță cu cortul presupune o selecție inteligentă și o organizare eficientă a pieselor vestimentare din rucsac. Evident toate item-urile trebuie să fie confortabile și funcționale, dar îți propun să nu neglijezi nici aspectul estetic.
OCHELARII DE SOARE
Alege o pereche de ochelari cu protecție UV. Pentru camping ideali sunt ochelarii aviator cu lentile din sticlă sau poliuretan. De exemplu, clasicii Ray-Ban se vor dovedi a fi o investiție excelentă pentru că sunt mereu la modă și se potrivesc pe multe forme de față.
BOCANCI
O pereche de bocanci din piele sau piele întoarsă te vor ajuta să faci față provocărilor, alege unii cu talpa antiderapantă, ușor rigizi pentru mai multă susținere și nu foarte grei. Ghetele speciale pentru camping pot fi inestetice și dacă vacanțele la cort nu au o frecvență măcar anuală, nu merită investiția. Alege, mai degrabă, o pereche de ghete sau bocanci din magazinele de high street fashion, gen Zara, Mango sau Aldo. Astfel vei avea garanția că încălțămintea achiziționată va fi purtată și la întoarcerea din vacanță. O alta alternativă o reprezintă o pereche de cizme din cauciuc, de exemplu, clasicele cizme Hunter se vor dovedi atât practice, cât și foarte fashionable.
PARKA
O parka din material impermeabil este ideală pentru o vacanță la cort. Va fi extrem de utilă, mai ales seara. Alege o variantă cu gluga detașabilă și cu fermoare pentru un aspect cool.
PANTALONI SCURȚI/ȘORT
O pereche de pantaloni scurți din denim, bumbac, fâș este ideală pentru o vacanță plină de aventură. Alege o variantă în tendințe, pantaloni scurți tociți și de ce nu cu ținte, vor arata foarte bine în fotografii împreuna cu un cardigan în culoarea mentei, cizme din cauciuc si ochelari de soare tip aviator. Îi găsești la Bershka, Pimkie, Zara sau pe www.topshop.com.
COSTUM DE BAIE
Dacă vacanța ta include sporturi de apă sau rafting alege un costum de baie întreg, dacă include sesiuni de relaxare și bronzare optează pentru unul din două piese. Vara aceasta mizeaza pe culoare, alege fie unul cu imprimeu exotic, fie unul verde neon sau corai. H&M, I.D. Sarrieri si Koton îți ofera o gamă variată de modele.
Nici nu îmi puteam dori mai mult. Am aflat cu ocazia asta că cizmele de cauciuc vor merge cu mine în excursie, că ochelarii mei Ray-Ban sunt numai buni, că voi avea 2 costume de baie și că pelerina mea de ploaie va trebui să-și facă loc în bagaj. Sper să rămână acolo pe toată perioada excursiei. Mai am nevoie de ceva?
Mulțumesc mult Ailin, vom ține cont de sfaturi și ne vom întoarce cu povești frumoase! 🙂
Flip flops! Noi am stat in camping in Budapesta si au fost numai buni sa te fatai de colo colo 🙂
@Cristina- o, da. E de la sine inteles ca vor fi in bagaj. 🙂 Cum a fost in camping in Budapesta? In care ati stat?
Mai ai nevoie de multa buna-dispozitie la purtator si ore de odihna ne-neglijate, ca sa va puteti bucura de toate provocarile excursiei!
Drum bun si distractie faina!
@Ioana- multumim! Buna dispozitie avem, dar stii tu de unde sa luam cate ore de odihna? 🙁
Nu stiu, dar ma gandesc ca un program de somn pastrat cu putina rigurozitate v-ar putea ajuta 🙂 Gen plimbari nu pana foarte tarziu in noapte 😀
@Ioana- incercam, incercam. 🙂
Ooookay, eu am cautat “parka” pe google 😀
@Elena- daaa, mai invatam si noi chestii. 🙂
@nina : am stat la Haller, aproape de centru . BESTIAL! Amandoi vrem sa ne intoarcem . Apa fierbinte non stop, prize, wi-fi , personal care vb Engleza.
@Cristina- multumesc! Tot acolo avem si noi in plan sa ne oprim. Ati facut ceva rezervare inainte?
Da, a facut sotul in Maghiara cu o sapt inainte (dar poti si in Engleza, nu e stress). E ft plin campingul, deci…da, fa rezervari din timp 😉 Enjoy!
@Cristina- multam de informatii. 🙂