fără toane

Muncesc din greu dacă vă întrebați cumva pe unde am dispărut. Dacă nu vă întrebați, nu-i problemă, citiți în continuare.

Eram ieri seară cu Sorin undeva în podul semi-mansardă al casei, unde am improvizat zilele astea un atelier de serigrafie. Aveam treabă până pe la trei dimineața (asta era varianta optimistă de estimare a timpului). În ușă apare copilul Iulia care se arată  dispusă să ne ajute. Eu m-am prins că are portofelul gol, obișnuim să le plătim munca copiilor noștri, nu chiar de fiecare dată că trebuie să știe și ce-i ăla ajutor dezinteresat sau voluntariat, dar de cele mai multe ori ne recompensăm cumva față de ele, așa că era clar acum de ce voia Iulia să-și aducă aportul.

M-am bucurat că vrea să lucreze, chiar aveam nevoie de mai multe mâini, trebuia să despachetăm niște chestii. Multe. Iulia s-a apucat de treabă și a descoperit o metodă foarte ingenioasă de a despacheta fără prea mult efort și într-o ordine desăvârșită. Am fost chiar încântată de felul în care se descurca, dar nu puteam să nu mă gândesc la momentul în care se va plictisi și își va negocia  plata. Nici n-am avut timp să merg cu gândul prea departe când o aud zicând cu glas mieros:

– Mami, merit, mă, și eu măcar 1 leu pentru cât am muncit în seara asta?

– Da, meriți și mai mult, zic eu. Uite, dacă așezi astea pe scaunul de lângă carusel și pui apoi cutiile în ordine lângă ușă, ai de la mine 10 lei.

Ochii copilului sticleau, cred că deja se gândea în ce buzunar al portofelului își pune banii, dar plusează:

– Dar dacă stau eu cu voi în seara asta și vă ajut până terminați tot? În plus dacă îți aduc și ție micul dejun la pat mâine dimineață, cât aș câștiga?

Asta cu micul dejun la pat e un răsfăț pe care eu îl fac eu pentru ele uneori, mai ales în weekend-uri, și pe care mi-l oferă și ele mie o dată, de două ori pe an.  Acum aș fi putut avea unul, dar sigur copilul n-ar fi putut sta cu noi aproape toată noaptea la muncă, așa că mă arunc și eu, știind sigur că nu va fi cazul să plătesc:

– Ehe, dacă ai face tu asta, dacă ai lucra cu noi până terminăm, dacă mi-ai aduce și micul dejun la pat, atunci eu ți-aș da ție 50 lei.

Credeam că suma asta o va da pe spate și nu mică mi-a fost uimirea când am auzit-o:

– Uof, dar spune odată ce vrei să fac ca să câștig 100 lei, să-ți fac și cafeaua, ce să-ți mai fac!?

Și când te gândești că a început întrebându-mă dacă merită și ea 1 leu…

Până la urmă Iulia a ales varianta cu 10 lei, dar eu am primit micul dejun la pat, cu cafea cu tot. 😀