Autor: Simon Toyne (1969, Marea Britanie)
Editura: Allfa
Într-o dimineață a zilele noastre oamenii din întreaga lume află oripilați de gestul unui călugar aparținând ordinului Sancti, care tocmai aflase taina sfântă a Sacramentului. Acesta a evadat din chilia în care fusese închis și după ce a escaladat o stâncă înaltă și abruptă cu mâinile goale, a stat în vârful ei câteva ore ținându-și corpul în forma sacră a literei Tau și asigurându-se că e văzut de toată lumea. Apoi, fără nicio avertizare s-a aruncat în gol urmărit de privirile îngrozite ale turiștilor ce veniseră să viziteze Citadela.
Am primit cartea cam acum o luna și am citit-o imediat. De atunci stau și mă gândsc, încerc să-l înțeleg pe autor, încerc să-i acord circumstanțe, mă gândesc că e tânăr și mai poate progresa, numai de nu i s-ar urca la cap laudele din presa din întreaga lume. Ghinionul lui este că eu am citit și Codul Lui Da Vinci și Simboul Piedut, și să compari cărțile astea două este peste puterea mea de înțelegere. Așa că azi m-am hotărât să scriu.
Singurul lucru care mi-a placut în povestea lui Toyne este felul în care acesta a descris Citadela și modul de viață și gândire al călugărilor din măruntaiele muntelui. Atât. Restul, o ziaristă tânără și frumoasă (ce clișeu, nu-i așa?) sora geamănă a călugarului mort, un tânăr chipeș bun în a mânui armele și motociclete pliabile din aluminiu ținute în rucsac. Să fim serioși, astea sunt povești de adormit copii. Iar în final aflarea cumplitului secret ținut ascuns de mii de ani în munte, nu n-am să spun ce este, poate unii dintre voi vor dori să citească cartea, și poate unora chiar le va placea.
Recunosc că poate mi s-ar fi părut o carte bună de citit în weekend, dacă nu ar fi fost peste tot comparată cu Codul. Poate de asta nu mi-a plăcut. Pentru că am așteptat să-mi pună mintea la dezlegat mistere, la înțeles ritualuri și căutat adevăruri. Abia o umbră din toate astea se regăsesc în Sanctus, așa că părerea mea este că Simon Toyne și-a făcut un mare deserviciu comparându-se cu Dan Brown. E ca și cum aș scrie eu o carte acum despre copilăria mea și aș compara-o cu amintirile lui Creangă. 🙁
Dacă aș recomanda cartea? Da, dar numai celor care n-au citit Codul lui Da Vinci sau au văzut doar filmul. 😀 Multumesc editurii pentru carte!
Nota mea: 2,5/5
Eu am o nedumerire. Cartea a fost publicata in 1969? Pentru ca atunci nu prea vorbim de comparatie, nu?:)
@cafea_amara- bre, baga repede o cafea, in 1969 s-a nascut autorul. 😀
Ah, da! Gata, am bagat doua! 🙂
Mie mi-a placut codul.
@cafea_amara- si mie mi-a placut Codul, tocmai de aia zic ca nu se compara cu Sanctus. 🙁
Am citit Codul lui Da Vinci, insa nu pot zice ca mi-a placut enorma de mult, a fost o lectura ok. Asta poate pentru ca unele chestii mi s-au parut exagerate. Nu stiu daca as alege-o lectura de uichend.. Dar as putea sa incerc 🙂
@Marmotzel- asta nu-i asa intortocheata precum Codul lui Da Vinci, deci o poti lectura lejer in weekend sau in vacanta.
[…] Simon Toyne, publicat de editura Allfa. Primul a fost Sanctus și părerea mea despre el o găsiți aici. Nu-i un secret pentru nimeni că nu-s fan Toyne și cu toate astea Gheia mi-a plăcut. În orice […]