că de meritat o meritau sigur. 😀
Am scris azi pe mamistie un articol în care povestesc cum am rezolvat eu treaba cu bătaia copiilor, care nu-i indicată, desigur, dar despre care fetele mele au aflat că există.
Îmi aduc aminte cum am incasat eu cea mai mare bataie de la ai mei, atunci cand copil fiind am plecat pe la alte blocuri, aproape din alt cartier si am stat pana pe la 12 noaptea. Părinții m-au căutat atunci cu toți vecinii, era și în vremea în care se zvonise că se fură copii, așa că eu cred că atunci i-am adus la limita disperării. Și mi-am luat-o. Adică m-a dus maică-mea din fața blocului până in casă ținându-mă de păr. N-am atins nici-o treaptă și locuiam la etajul trei.
Credeți că le-am purtat pică părinților sau ceva de genul acesta? Nici vorbă, știam exact ce le-am făcut și aproape că m-aș fi supărat dacă treceau peste asta fără să fiu pedepsită mai aspru, nu cum făceau de fiecare dată, tăindu-mi porția zilnică de ciocolată. 😀
Așadar, dacă vreți să vedeți cum am rezolvat chestia cu bătaia, de data asta aplicată pe copiii mei, luați și citiți. 🙂