Sunt un șofer, mai bine zis o șoferiță cu mulți ani de experință (dacă vă întreabă cineva, spuneți 20), nu-s cea mai rabdătoare dintre ele, mă enervez ușor în trafic, uneori înjur în gând ca la ușa cortului, alteori merg atât de pedant și cu toate astea, după atâția ani îmi place în continuare să conduc. În general, și nu neapărat mașini. 😀
Mă aflam ieri în plină intersecție când observ un scuterist cu cască (emoticon cu ochii bulbucați) care se încadrează regulamentar (emoticon care leșină) și face stânga la fel ca mine. Pentru că eu rămăsem cu ochii la scuter, domnul care-l conducea a trecut înaintea mea și a mers frumos după o mașină care-i era înainte până la urmatoarea intersecție. Eu cu ochii la el, plină de admirație. Avea nenea ăsta la scuter în spate un beculeț care clipocea și arăta celorlalți participanți la trafic că omul și mașina (mă rog, scuterul) vor să facă stânga. Semnaliza, adicătelea. Uau! Incredibil.
Vă jur că n-am mai văzut în viața mea un scuter semnalizând și din cauza asta eu am crezut că nici nu pot semnaliza decât așa, ca bicicliștii, cu mâna. Aproape că-i compătimeam pe acești kamicaze ai șoselelor. Dar nu, ei pot semnaliza și de ieri am și dovada. Bine, omul nostru cred că era începător pentru că prea s-a comportat civilizat. A, nici nu mai contează că a uitat semnalizarea pornită până la următoarea intersecție. Noroc că acolo nu avea cum să facă stânga, ar fi intrat cu bună știință într-un gard.
Oricum , mie-mi va rămâne pururi în amintire, ca omul care aproape a inventat semnalizarea la scutere. 😀
:))) Dap, scuterele sunt dotate cu semnalizare inca din fabrica. Din pacate cei care le conduc nu sunt “dotati” cu ce trebuie.
Am aflat si eu de curand ca pentru a conduce un scuter nu ai nevoie de permis de nici un fel, lucru care mie mi se pare aberant.
@Corina- aberant, clar. Nu-i verifica nimeni daca macar pe bicicleta stiu a merge. 🙁
adica incerci sa spui ca-i ramasese blocata semnalizarea si a fost pura coincidenta ca s-a sincronizat cu ea? 🙂
@Coana zoitzica- ma esti nebuna, s-ar putea sa fie asta… 🙁
moi??? jamais 🙂
culmea este ca in Croatia am vazut o densitate mai mare de scutere pe metrul patrat decat in Romania, dar nu aceeasi densitate de creiere imprastiate pe metrul patrat ca in Romania. sa fie de la briza Adriaticii?
Problema si mai mare e cand tu, soferul, il lovesti pe el in mijlocul intersectiei… pentru ca nu s-a gandit nimeni ca el ar avea nevoie sa stie macar ce inseamna triunghiul ala cu laturile rosii.
@Coana Zoitzica- e clar de la briza. 🙂
@Corina- oooo, eu ma feresc de ei ca de naiba. 🙁
Ca sa conduci scuter tre sa faci niste cursuri de legislatie din cate stiu, nu-i chiar asa
@Alexandra- imi place ca esti optimista. Eu cred ca asta era doar un proiect de lege, nu cred ca s-a pus in practica. Eu am pe strada doi copii (baieti de 16,17 ani care merg regulat cu scuterele si bag mana-n foc ca n-au facut niciun curs, nimic. 🙁
Cand am dat de permis, adica in 2008, imi amintesc ca citisem asta in legislatie, dar nu bag mana in foc. In orice caz nu mi se pare normal, si biciclistii ar trebui sa faca niste cursuri de legislatie (doar circula pe sosea, acolo unde nu au piste speciale!)
Btw, nici eu nu am vazut pana acum scuter semnalizand. Ever. O singura data am vazut o motocicleta.
Eu cred ca voi nici macar nu va uitati la ce fac cei din trafic. Am vazut o multime de scuteristi semnalizand. E normal…majoritatea femeilor nu vad sau nu percep lucrurile pe care altii le fac decat daca le iese dildo-ul din minte