fără toane

Lucrăm zilele astea la niște șepci din cele cu urechi care se poartă în deșert. Nu vi le pot arăta că-s personalizate pentru client și nu-i ok să le postez aici, dar legat de asta cu șepcile și procesul lor de fabricație aș vrea să vă zic vreo două vorbe ca să nu aveți impresia că se fac numaidecât.

În primul rând pentru șepci trebuiesc cozoroace și chiar dacă ai pe stoc dar sunt negre nu le poți pune la niște șepci albe așa că trebuie să comanzi cozoroace. Da, se mai fac încă în Romania. La comandă. Dacă ai rezolvat-o cu cozorocul, ai nevoie de materialul din care e confecționată șapca,  în cazul nostru doc alb, care nu-i chiar pe toate drumurile, dar de obicei se găsește. Evident că atunci când ai tu nevoie nu mai e în stoc la nimeni, dar te dai de trei ori peste cap și faci rost. Uof, urăsc vorba asta cu faci rost, în capul meu ea rezonează cu ceva obținut pe căi nu tocmai legale. E, pentru doc alb n-a trebuit să încălcăm legea, ci doar să ne facem obligații la furnizor. 😀

Gata, avem toata materia primă, ne mai trebuie ață și eifas, un fel de chestie care se coase pe margini și care iar nu se găsește ca atare, ci trebuie făcută dintr-un material la fel ca cel pentru șapcă doar că puțin mai subțire, care apoi trebuie croit într-un anume fel și cusut, după care rulat și tăiat în fâșii înguste numai bune de cusut pe marginea șepcii.

Bun, știu că v-am pierdut deja în amănunte, dar toate astea-s necesare pentru a obține o amărâtă de șapcă. Stați că acum având materialele putem începe să lucrăm la ele, nu înainte însă de a le croi. Asta cu croitul e de importanță maximă, la noi croiește Sorin (soțul meu) și nu greșește niciodată. 😀

Bun, să zicem că le avem croite și putem începe lucrul. Pentru început se cos husele de cozoroc, adică partea cu care îmbrăcăm cozorocul. Se cos și se întorc pe față. Apoi urmează introducerea cozorocului în husă, operațiune care se face manual și e extrem de migăloasă dar foarte importantă, pentru că trebuie să se vadă excelent pe față și foarte frumos pe dos. 😀 Operațiunea asta poate fi făcută și de un ucenic meticulos ca mine. Apoi se închide cozorocul, hai că v-am înnebunit, adică se trage un tighel (știti termenul asta, nu, înseamnă cusătură) foarte foarte aproape de plasticul cozorocului pentru a fi cât mai întins materialul pe el. Gata, am terminat cu asta, adică nu, urmează să se taie resturile de matrial de după cusătură și să se calce partea din dos pentru a întinde eventualele neregularități. Acum putem spune că avem un cozoroc perfect, dar de aici până la teminarea șepcii mai e cale lungă și cred că v-am plictisit destul.

Ce-am vrut eu să vă explic cu toată descrierea asta, este că atunci când cineva ne spune că  e 10-15 lei o șapcă să știți că aceasta își merită banii cu vârf și îndesat pentru că nu se face bătând din palme. Multe mâini harnice și pricepute lucrează la un loc pentru ca la sfârșit să putem admira o șapcă. 🙂