fără toane

Hai să vă spun o întâmplare. Am niște copiii pe stradă care se joacă cu precădere pe o anumită porțiune a acesteia, respectiv în fața porții mele și-a vecinului de lângă. Și de vis-a-vis, dar acolo deocamdată nu stă nimeni și nu are cine să-i certe.  Copiii aceștia sunt prietenii fetelor mele și se joacă aici pentru că așa le place lor. Sincer, chiar nu-mi explic de ce, mai ales că la noi sunt uneori și mașini parcate pe marginea drumului, care-i mai încurcă în jocul lor cu mingea, dar…

Pe mine nu mă deranjează că fac gălagie în fața porții mele, ba chiar îmi place să aud râsete și zbenguieli de copii. Pe vecinul de lângă însă, îl disperă chestiile astea. Și-i ceartă de fiecare dată când are ocazia. Ăștia mici nici nu-l bagă în seamă. Îi dau cu sărut-mâna când scapă mingea la el în curte și în funcție de cât e vecinul de supărat, le-o mai înapoiază sau nu. De cele mai multe ori, nu.  Uneori eu îi mai zic: Lasă-i vecine, că-s copii.  Răspunsul standard este: Copii, da’ să se ducă în pxxxa mami lor la ei în poartă! Dar copiii nu se sinchisesc de vorbele lui, ei își văd de joacă nestingheriți.

Îmi amintesc când eram noi mici și ne jucam în fața blocului.  Adică nu deranjam doar o familie, două, ci un întreg palier de apartamente. Sigur erau cel puțin doi-trei oameni din bloc cu gura pe noi zi de zi, dar la fel ca și copiii de azi, nu-i prea băgam în seamaă Deh, asta este, trebuie să se joace și ei undeva.

Asta fiind situația cu copiii de pe strada noastră, ies eu acum vreo două zile din curte și vreau să urc în mașina care era parcată la poartă și să plec undeva. Băieții de pe stradă (fiindcă ăștia care se joacă în dreptul curții noastre îs doar baieți, fetele au cartierul general în altă parte a străzii) nu mai aveau minge (cred că tocmai ce le-o confiscase vecinu’) și în lipsă de ocupație jucau  X si O. Nu, nu pe hârtie cum v-ați fi așteptat, nici cu creta pe vreo tăbliță ci direct pe tablă. Tabla de la mașina mea. Bineînțeles că îi ajuta mult și praful strâns de două saptamani pe Accentul meu așa că numai bine se desenau cu degetul tablele pentru joc. Și nici măcar nu începuseră recent. Adică avuseseră ceva timp pentru lucru, de vreme ce toată mașina, absolut toată, era plină de x-uri  și de 0-uri. Scăpase parbrizul pentru că era cât de cât mai spălat. 😀

–Ce  se întâmplă aici băieți? îi întreb în timp ce încercam să-mi dau seama dacă e de râs sau de plâns ce făceau ei acolo.

Ei blocați, nu se așteptau să ies chiar atunci. Adevărul este că la vârsta lor ultimul lucru la care te gândești când te joci e ca cineva îți va întrerupe jocul și eventual îți va cere socoteală. Unul mai șugubăț îmi răspunde:

–Am vrut să vă scriem pe mașină spală-mă, dar ne-am gândit ca mai bine facem întâi un X si O. Trebuia să plecați un pic mai târziu. 😀

Le-am spus că nu-i ok ce-au făcut, că puteau să-mi zgâraie mașina și drept pedeapsă le-am spus că trei zile nu mai au voie să se joace în fața porții mele. Au zis ok, si-au plecat. De atunci nu i-am mai auzit. Au trecut doua zile. Tare ma mir ca m-au ascultat! Oricum, eu am spălat mașina. 🙂

sursa foto