În România. Că tot are dojo o impresie bună despre cum ești tratat la noi. Nu vreau să i-o stric, vreau doar să-i spun că nici aici nu-i întotdeauna ok din prima.
Acum vreo 5 ani într-o primavară spre vară, ne-a adus o vecină un castronel cu zarzăre. Verzi. Nespălate. Copilul Iulia le-a văzut pe masă în curte și le-a mâncat. Pe toate.
În seara aia n-a vrut la cina decât o salată din care a ciugulit puțin castravete. A doua zi dimineață n-a vrut să mănânce nimic din ce i-am dat. Am insistat. A mâncat un sendviș până la urmă, dar l-a vomat în zece minute. Hmm. La prânz la fel. A mâncat felul unu, felul doi l-a refuzat, după care a vomat din nou. Deja am intrat în panică.
Pe vremea aia aveam de la serviciu asigurare privată de sănătate la Interamerican și am sunat la ei să mă îndrume ce să fac cu copilul. Mi-au spus că nu au pediatru în seara aia, să vin mâine dimineață, dar m-au avertizat că dacă-i grav să ma duc la urgențe. Dacă copilul poate rezista m-au programat la ei a doua zi la 11. Am ales varianta a doua și ne-am prezentat la spital la ora stabilită. Copilul nu mâncase nimic de peste 36 de ore. Sau mă rog, inițial ce mânca voma, apoi n-a mai mâncat deloc. A consultat-o doctorul și mi-a spus ca are o indigestie. Mi-a dat o rețetă pentru niște pastiluțe și mi-a spus să le ia înainte de masă, că-i va disparea senzația de vomă și va fi ok. M-am liniștit .
Am dat fuga la farmacie, i-am dat copilului pastila și până să-i pun eu ceva de mâncare în farfurie, a vomat-o. M-am chinuit așa cu ea până noaptea când ajunsese galbena ca o stafie. Voma și apa. Tot. Se faceau de acum 48 de ore de nemâncat și nebăut nimic. La 12 noaptea am pus copilul în mașina și am ajuns cu el la Grigore Alexandrescu, după ce înainte mai oprisem la un spital, unde medicii ne-au spus că trebuie să mergem la spitalul de copii.
Am ajuns la camera de gardă, doctorii de acolo ne-au înțeles că Iulia nu putea lua pastile, i-au făcut o injecție habar nu am cu ce, au lăudat-o că a fost cuminte și mi-au scris o rețetă cu siropuri în loc de pastile. Ne-au trimis apoi acasa cu tot cu copil.
A doua zi am început cu siropul, dar ce să vă spun, ajunsese copilul în asemenea hal că voma și siropul. Trebuia să ne fi dat seama, dacă ea voma și apa… A mai trecut o zi. Nici nu mai știam ce să fac, eram de acum într-o panică mare de tot, vedeam cum se stinge copilul pe picioare și niciun medic pe la care trecusem nu-i făcuse nici măcar o analiză.
Cum-necum am rezistat până dimineața când am luat copila aproape leșinată și am ajuns cu ea la spitalul de copii Victor Gomoiu. Nu vreți să știți ce draci aveam de toată situația asta, dar totuși m-am dus calmă la medicul de gardă, i-am băgat 100 de lei în buzunar și i-am spus pe un tot hotărât că vreau s-o bage urgent pe perfuzii cu glucoză și ce-o mai ști el, că e total deshidratată și dacă nici el nu face nimic, copilul ăsta moare. Era un doctor tinerel, parcă îl văd, a fost foarte speriat de tot ce i-am povestit, cum am fost la încă doi doctori înainte de el. A insistat pe lângă ceilalți medici, nu numai s-o hidrateze, dar și s-o interneze și s-o țină sub observație câteva zile până își revine. Am stat atunci lângă patul ei toata ziua și noaptea, timp în care perfuziile s-au scurs picătura cu picatura în trupul firav al copilului, iar a doua zi de dimineață, când a văzut o fetiță de lângă patul ei că mânca pâine prajită cu gem, Iulia a cerut și ea. Momentul ăla e unul dintre cele mai fericite momente din viața mea. Vă spun, am fost atunci speriată rau. Când am văzut că vrea mâncare și mai ales, că n-o mai vomita, am simțit că mi-a mai dat Dumnezeu o viață. Încet-încet copilul a prins putere și după trei sau patru zile am plecat cu ea sănătoasă acasă. Făcuse o enterocolita acută de la zarzărele alea verzi, enterocolită pe care azi o previn din prima cu o linguriță de Metoclopramid. Sirop. Pentru că Iulia de atunci nu poate înghiți pastile. Deloc.
Așadar, cam asta-i odiseea cu mersul la urgențe. A, mai am un caz, mult mai recent, cu tata socru pe care mi l-au internat de ocluzie intestinală. I-au făcut o clismă și în două zile i-au dat drumul acasă, iar în două zile eram din nou la spital (același), unde au descoperit la ecograf (același), că are o disecție severă de aorta. Epic fail.
Dar sunt convinsă că doar mie mi s-a întâmplat asta, iar ceilalți români au avut parte de tratamente corecte din prima, la noi la urgențe. 🙁
Eu nu mi-am pierdut inca toata increderea in sistemul medical romanesc, cel putin cand vine vorba de specialistii de la privat. Dai un ban, dar macar stai in fata 😉
Eu am renuţat la sistemul medical de stat şi am ales de 2 ani sistemul privat, e mult mai avantajos şi nu trebuie să mai suport umilinţa de prin spitalele autohtone.
@Gerhald, @anarhistul- am avut 5 ani abonament la clinica privata si eu si copiii. E adevarat ca esti tratat ca un om, nu ca un animal dar, si aici intervine un dar mare, acesti specialisti de care voi spuneti, sunt fie aceiasi medici de la stat care lucreaza cu jumatate de norma aici, unde se poarta altfel cu pacientul, probabil si pentru ca are timp de alocat fiecaruia mai mult, fie sunt medici tineri care n-au lucrat nicaieri asa ca nu au cine stie ce expeienta. Am vazut ca toti privatii trimit cazurile mai grave la spitalele de stat.
Oricum, cred ca in cativa ani sistemul medical privat se va infige mai bine in sistem, ca sa zic asa, si atunci poate vom plati asigurarile medicale la ei. 😀
Unii nu au avut noroc sa se mai intoarca acasa. Socrul meu a facut saptamana trecuta o operatie din care a iesit cu picioarele inainte. Nu i-au facut toate analizele necesare, iar din operatie in loc sa il trimita la reanimare l-au trimis in salon si de acolo la morga.
Cu clinicile private subscriu la exemplul – sunt depasiti de situatie, iti iau banii, te trimit la spitale de stat unde nu rezolvi nimic. Povestesc din proprie experienta.
In concluzie, doresc tuturor multa sanatate.
stii eu sunt copil de medic si pot spune ca mi-am pierdut de tot increderea in sistemul din romania.eu am ajusn la urgente cu hemoragie mare, pe mama nu au lasato sa intre in sala iar…cel care a vrut sa intre i-a cerut de la obraz bani ca altfel nu se uita la mine.
Vai, don’t get me started cu medicii si cu plimbarile astea. tatal meu a facut timp de vreo 4 luni de zile tratament pentru o infectie. preima niste perfuzii si medicamente timp de 2 saptamani, il trimiteau acasa, peste alta saptamana se intorcea cu febra. si tot asa de vreo 3 ori. pana s-a dus la unguri si a aflat ca are endocardita…
@corina- imi pare tare rau de socrul tau! 🙁
@Marya – apai daca nici pe copiii de medici nu-i trateaza altfel nu stiu ce sa mai zic. Jenant.
@ Tomata cu scufita- fata draga, imi pare tare rau de tatal tau si implicit de durerea ta. E infinit de greu sa stii ca ai fi avut poate o sansa, dar ti-au mancat-o doctorii pe paine. 🙁
spuneti-mi si voi ce sistem functioneaza in Romania ?!
voi ati avut necazuri cu sanatatea, altii au cu invatamantul, de justitie nici nu mai vorbesc !
s-a produs o disolutie a tot ceea ce inseamna organizare, suntem buni, ca masa de cotizanti si, din patru in patru ani, de votanti.
starea aste e grafata pe lehamitea generalizata…ne meritam soarta pentru ca am acceptat sa fim condusi doar pentru EI, ca le fie LOR bine , nu am luat “foc” atunci cand am vazut ca suntem dispretuiti, pe fata !
de-aia zic, refuz sa mai dezbat probleme serioase pe blog…nu ne ajuta cu nimic, mai mult, ne incarcam cu o stare negativa…
un cantec vesel sa cantam, zic ! 🙂
@capca- asa, asa, baga propunerea de cantecel. 🙂
Chiar daca nu iti citeam postul eram convins ca e asa cum zici tu 🙂 Imi imaginam numai dupa cateva paragrafe.
Din pacate am si eu experienta spitalelor dar… ca sa zic asa, eu am avut o pila acolo. Toata lumea te trateaza altfel, nu vor bani de la tine, esti tratat mai ca om.
Dar, am avut o pila…
Nu as vrea sa aud de spital, la o ora la care nu-mi permit sa-mi sun prietena… cred ca as trece peste orice urma de bun simt si as suna-o totusi. N-am curaj la urgenta asa de unul singur 🙁
@criserb- ferice de tine! Numai ca asa cum scria si Marya mai sus, uneori nici pilele nu ne mai sunt de ajutor. 🙁 Noi sa fim sanatosi!
ihi, fix mare incredere in ambele sisteme.
unii din cei mai mari increzatori in sistemele astea ori se trateaza la viena, ori au murit si nu ne pot spune nimic.
@coana zoitzica- care sisteme? Care incredere? 🙂
vis-a-vis de sistemul sanitar romanesc as putea scrie o epopee …epopeea groazei !!!
De departe insa cel mai interesant episod a fost cand m-am operat de apendicita , o operatie banala de altfel si cand i-am explicat asistentei ca-s alergica la penicilina .
Vazand ca nu m-a luat in serios , am simtit nevoia sa ma repet , moment in care doamna asistenta-mi raspunde iritata ” Da’ lasa-ma draga cu sclifoselile astea ….asa toti suntem alergici la cate ceva !”
Nu s-a intamplat nimic dupa ce mi-a injectat penicilina …doar am intrat in soc anafilactic si apoi in moarte clinica , pt scurt timp , e adevarat .
Noroc ca medicul chirurg care se ocupase de mine nu era la fel de retardat precum asistenta .
@Isolda- uof, se pare ca fiecare dintre cei care au trecut printr-un spital si-a vazut moartea cu ochii ca sa zic asa. 🙁
Exact asta zice şi mama: să te ferească Dumnezeu să ai nevoie de vreun serviciu medical în România!
Bine că s-a făcut bine copilul Iulia 🙂
De acum înainte, când nu poate înghiţi nimic că vomează imediat, înmoaie-i buzele în apă. Sau dă-i linguriţe. Puţin, foarte puţin şi des. Tocmai ca să eviţi deshidratarea. E foarte periculoasă, mai ales pentru un copil.
Sănătate socrului tău!
@Copila blonda- Multumesc frumos pentru sfat si pentru urari si pentru mai stii tu ce! 😀
Din pacate asta este clasica de aceea imi este si groaza de medicina. Cu sau fara bani in buzunar e panica. Am patit-o si eu, dar si cu bunicul sau cu tata.
Stii vb aia sa te pazeasca Dumnezeu de avocati si de doctori!
La el nu asta a fost problema, desi nu a ajutat plimbarea asta intre spital si casa. Problema a fost ca s-a apucat sa lucreze cand inima era slabita. 🙁