Mama soacră s-a trezit azi dis de dimineaţă, a frământat coca, a lăsat-o la dospit, a modelat apoi din ea niste omuleţi de aluat şi i-a băgat la cuptor. Când au fost copţi, i-a scos şi i-a trecut printr-un sirop dulce, dulce, apoi cu o pensulă i-a uns cu miere peste tot, după care i-a tăvălit prin nucă. Aşa făcea mama ei pe vremuri în Oltenia.
Au ieşit super delicioşi şi va trebui să mă credeţi pe cuvânt, pentru că nu mai sunt. Au dispărut. Bine, noi avem acum burţile mult mai umflate, dar o dată în an sunt mucenicii. Mai rămane să bem paharele alea multe de vin şi gata cu ziua asta. 🙂
P.S. În afară de ăştia a făcut şi unii împletiţi cu care a procedat la fel, în timp ce pe aragaz a fiert optuleţe din alea mici cu zahăr şi scorţişoară. Da exact, nu-mi mai trebuie mucenici până la anu’.
Ia nu tastezi si reteta ??
@RaulPop- maine o sa postez si reteta, dar sa stii ca cea mai importanta e partea cu siropul, mierea si nuca. 🙂
yumy, yumy
Arata exact ca mucenicii mamei 😀 deliciosi!
Heey, si eu primeam mucenici din astia mari de la bunica-mea knd eram copil 🙂
Si ma enervam, ii spuneam ca astia nu sunt mucenici adevarati, mucenici sunt aia mici si cu zeama pe care ii primesc yo de la pomana 😀 [presupun ca de cateva ori in viata a picat vreo Sambata Mortilor pe langa 9 martie si asa ramasesem yo cu impresia ca mucenicii vin de la pomana :)) ]
Anyway, I miss them, n-am mai mancat mucenici nici mari nici mici de cativa ani buni 🙁
doar 5 comentarii?… fete astia zici ca sunt oameni morti… carbonizati