Dimineți de femeie

La bărbați e simplu, se trezeste el apoi se trezește și domnul iar după asta fiecare cum se descurcă. La femei e mult mai complicat și e pe faze.

Faza I (înainte de căsătorie)

Femeia se trezeste de dimineață, îl sărută tandru pe el și pe domnul, intră în baie și după o toaletă lungă (n-ar vrea ca el s-o vadă nemachiată) merge în bucătărie și constată ca el o așteaptă cu cafeaua aburindă și micul dejun pregătit. Ziua începe minunat.

Faza  II (începuturile căsniciei)

Femeia se trezeste de dimineață, vrea să-l sărute pe el și pe domnul însă aceștia lipsesc, intră în baie și după  toaletă  merge în bucătărie și vede că el i-a lăsat cafeaua aburindă și micul dejun pregătit. Ziua începe foarte bine.

Faza III (casnicia continuă)

Femeia se trezește mult mai dimineață, evită să-l sărute pe el și pe domnul, intră în baie apoi merge în bucătărie și  pregătește cu drag micul dejun și cafeaua pentru amândoi. Ziua începe frumos.

Faza  IV (apare un copil)

Femeia nu doarme. El și domnul nici nu există. Dimineața e tot un fel de seară pentru ea, e la fel de obosită. El încearcă să o ajute amintindu-și de începuturile căsniciei. Femeia găsește astfel dimineața în bucătărie cafeaua rece și două sandvișuri leșinate cu salam fără carne. Ziua începe ca și cum nu s-ar fi sfârșit.

Faza V (copilul merge la gradiniță/școală)

Femeia se trezeste înaintea tuturor, nu-i pasă de el sau de domnul, face micul dejun și pachete pentru toți, apoi intră in baie. Pregatește copilul de școală, îl spală, îmbracă piaptănă, etc.  Ea nu mănâncă dimineața. Bea o cafea pe la 10 când lucrurile se mai liniștesc. Ziua începe.

Faza VI (copilul nu mai depinde de parinți dar locuiește încă acasă)

Femeia se trezește de dimineață, după ce-l visează pe el și pe domnul. Îl sărută în grabă pe unul din ei, apoi sare din pat. Intră în baie își tratează cu grijă ridurile și merge în bucătărie. Vede că el i-a lăsat de cu seară scrumiera plină de mucuri pe masă. Face rapid ordine și  pregătește micul dejun pentru cine vrea să mănânce. Ziua poate începe.

Faza a VII (din nou făra copil)

Femeia se trezește când vrea ea. El și domnul dorm încă, unul din ei a adormit definitiv. Intră în baie și nici nu se uită în oglindă. În bucătărie e o ordine perfectă. Face două ceaiuri (doctorul le-a interzis să mai bea cafea) și priveste melancolică pe fereastra. Oare când a trecut viața asta? Câte zile vor mai începe?

(Visited 76 times, 1 visits today)
nina

@dojo- eu incerc sa ma mentin, da’nu depinde numai de mine. 😀
@Gerhald- e mai bine asa pentru voi. 🙁

@anca- dap si mie mi s-a parut cam trist sfarsitul, dar ce-ai fi vrut sa zic, ca totul va fi bine si frumos? 🙁

Carmen

De ce nu Faza VII s-ar transforma in Faza II reluand ciclul (da el si domnul ar lipsi); totul sta in puterea si dorinta noastra de a trai a 2 a tinerete!!!

viatanomada

mi-ai luminat ziua(asa cam pe la amiaz’,da’ deh,asta e)ca pana acum am facut de toate si am mancat 3 ness-uri tapene,ma apuc de pregatit masa ca apar cei mari de la scoala si ei intai invadeaza bucataria.Dar recunosc usor jenata ca mai amestec fazele si parca mai intineresc putin, iar cu ultima nu-s de acord,nu fu’ vorba mai demult cu un loc special unde ne retragem si socializam in draci,draga Nina,n-am uitat sa stii,vreau fazele VII, VIII, IX si care-or mai fii sa le petrec frumos.Un rest de zi frumoasa iti urez!

nina

@Nicu- am sa las fetele sa-ti raspunda. 😀

@Cafea-amara- tu esti mai sadica ca mine.

@viatanomada- nici eu n-am uitat. Va veni o vreme in care ala va fi singurul lucru care ma va tine in viata. 😀

nina

@Nicu- atunci n-ai sa stii niciodata. 🙁

@Mircea- pai, tu stii. LA tine cine se trezeste primul? 😀

@cafea-amara- daaa, si ce nume frumos ii dadusem eu. 🙂

@Cypy- 🙂

capca1

buei, e trista povestea ta !
asa ca zic io un banc, un pic vulgar, dar de bun simt.
de ce, dimineata, cand se trezesc, femeile se scarpina la ochi ?
pentru ca ele n-au c**ie, ca barbatii !!!

PS daca te amuza bancul, asa-s io, pontos!
daca nu te amuza bancul sa stii ca e foarte bine…asemenea bancuri nu ma reprezinta nici pe mine !!! 🙂

Tomata cu scufita

Asa e viata, nu prea avem ce sa-i facem. Adica asa e o viata obisnuita, ca mai sunt si exceptii. Da’ jur ca asa mi-as dori sa fie viata mea. Da’ n-am avut niciodata norocul ca el sa se trezeasca inaintea mea si nici sa bea cafea… deci… 😛

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.