- Aseară în loc să merg la o întâlnire cu prietenii, am ajuns la film. Am văzut I am number four într-o companie selectă, mulțumesc chinezu pentru invitație. Nu știu cum o fo la tine, dar la mine fetele s-au bătut pe cartea aia. A câștigat Sonia, care a citit din ea, cred că toată noaptea, după cum se codeste acum să-și scrie la mate. 🙁 Eu o să-mi spun părerea despre film abia după ce citesc cartea. 😀
- Mâine mă duc cu fetele la un atelier de creație. Cum ce creație? Mărtișoare. Nu v-ați fi așteptat să vină martie așa repede, ha? Vor face mărțișoare pentru doamne și uite așa scap eu de alergătura dupa ele, plus că ni s-a promis că-n timp ce copiii lucrează, mamele stau la un ceai sau o cafea. Nice.
- Azi avem de terminat o comandă importantă (exact vineri, cum ne-am obișnuit) pe care am facut-o cu drag pentru niste copii. Cercetași. Da, există.
- Acum câteva zile am văzut pe cheiul Damboviței, cam pe lângă parcul Izvor cum dintr-o casă iese trunchiul unui copac. Mă gândesc că-i de mult caolo. Voi l-ați văzut sau numai mie mi se pare ceva ciudat. Îs curioasă cum arata casa pe dinăuntru.
- Vreau să vină primăvara mai repede, să pot sta la masa din curte cu prietenii și familia, să uităm de criză și să bem un vin bun.
(Visited 47 times, 1 visits today)
Amin! Suna foarte bine ultimul punct al postului. 🙂
Primavara sa vina si sa nu mai plece niciodata!
@RCA Ieftin- 🙂
@Gerhald-apai da, asa as vrea sa fie!
Sa aveti spor sa livrati comanda la timp!
Weekend placut!!!!
@weigela- comanda livrata, clientii incantati. 🙂 weekend placut si tie!
daca nu se incadreaza la “incalcarea proprietatii” ar fi interesant de vazut un fotoreportaj din casa-cu-copac
Undeva pe Soseaua Oltenitei era un magazin de plante care la fel pastrase in interior trunchiul unui copac imens ale carui ramuri se intind dincolo de acoperis. Cred ca asta era si ideea unui adevarat magazin care comercializeaza plante: sa pastreze viata. 🙂
Weekend frumos si sa ne arati martisoarele facute de fete 😉
@Mihai-nu stiu pe dinauntru dar pe dinafara sigur am sa-i fac o sedinta foto.
@iYli- Da, au iesit foarte frumoase, o sa vi le arata intr-o zi saptamana asta.