Joia dimineața vine doamna de germană. În timp ce ea le învață pe fete limba lui Goethe, eu îmi încep programul de lucru, așa că pentru a avea totul pregătit pun într-un plic onorariul pentru profesoară și mi-l bag în buzunar. Plicul zic. Timp de aproape trei ore mă plimb pe unde am treabă cu el în buzunar, fără niciun incident până joia trecută, când la un moment dat pun mâna să văd dacă am plicul la locul lui (în buzunarul de la spate al pantalonilor) și îmi dau seama că lipseste. Say what? Caut din nou. Nimic. Și-n celălalt. Nimic. Mă uit pe jos, pe birou, printre hârtii. Nimic. Cobor în atelier. Întreb de plic. Nimeni n-a văzut nimic. Caut prin curte. Plicul alb, zapada albă, nimic.
Mă liniștesc un pic și refac traseul pe care l-am făcut în cele două ore care trecuseră de când băgasem plicul în buzunar. Căutasem peste tot, chiar și în baie. Plicul nu era și pace.
Mă resemnez, mă duc și pregătesc alt plic. Ați ghicit, nu-l mai bag în buzunar.
Totuși, mă gândeam, unde naiba e plicul ăla, că n-am plecat de acasă și orinde ar fi căzut trebuia să-l găsesc. Și dintr-o dată, mă ridic de pe scaun, mă duc în baie, ridic capacul la WC și văd prin spuma albă plutind un plic. Fleașcă. Banii la fel.
Voi ce ați fi făcut în locul meu? Mi-am pus mănușile, l-am scos, am mulțumit în gând celui care a hotărât să faca banii de plastic, i-am spălat (curat spălare de bani) și i-am pus într-o hârtie. Cu ei o să-mi plătesc rata la Bancpost. 😀 Pentru că pot.
Ăia sunt bani murdari, curat murdari 😀
@Copilu- hihih, ar trebui sa ma specializez in spalare de bani. 🙂
🙂 Bine ca i-ati gasit! Dar cat mai costa o ora de germana?
@RCA Ieftin- ieftin ca tine, 15 lei/ora/persoana.
Da, si eu mi-as fi pus manusile si-as fi purces la recuperarea lor . Oi fi hapsana sau doar constienta ca banii nu cresc in pom ???
@Isolda- hai datah ca doar n-au cazut in hasna. 😉
Ma subscriu aceleiasi proceduri.. 😀
15 lei / ora / persoana?! Adica 2*15*3 ore? 90 lei sedinta? Nu e cam scump? Sau tu numesti ora sedinta de meditatie? Am pierdut ceva pe drum… Eu iau 20 lei / copil / 2h si 25 lei / adult. E drept, engleza, dar preturile sunt in jur de 25 lei / 2h, indiferent de limba.
@Alecs- 🙂
@Alina- nuu, nu trei ore, doua. Dar sta profesoara mai mult de fiecare data. In total ii dau 60 lei de sedinta. Eu zic ca nu-i mult, mai ales ca fetele au facut niste progrese foarte, foarte mari. 🙂
Ei, daca tu esti multumita si fetelor le place de doamna, atunci e a fair trade. Mult succes cu limba asta grea si frumoasa!
Bine că i-ai văzut la timp, că de nu îi scăpa-i pe Apa Sâmbetei. Şi eu aş fi băgat mâna după ei, doar nu era să-i las acolo 😀
Tare bun tariful la germana 😛 Pe aici, si-i un orasel tare mic, se practica 30 ron o ora si jumatate la limbi straine…
Nina, nu e mult cât îi dai, mai ales daca e profesoară. Astea-s preţuri pe care le practică studenţii. Deci ţineţi aproape, că merită. Mai ales dacă se şi vede ceva după femeia asta.
@Alina- Multumim!
@Mazgalica- zici ca s-ar fi dus daca trageam apa peste ei?
@Irina- hmm, stiu ca exista si mai scump…
@Copila blonda- dap, cel mai important e ca le baga ceva in cap la mandre si ele invata cu placere. Abia asteapta sa vina doamna, care-i mai mult domnita. 😀
Eu nu i-as fi spalat foarte bine … 😀
Pretul nu e rau. Eu ceream 50 de lei/sendinta de 2 ore acum 5 ani, ca m-am lasat intre timp de sportul asta. Si, cand spui ca ale mici si incep sa miste pe Schopenhauer language, inseamna ca nu is bani aruncati.
Cat priveste banii din buda, faceam la fel 😀
@Alina- tu esti mai rea ca mine. 😀
@Dojo- stiu ca nu e mult. Suntem foarte multumiti de profa. 🙂
[…] Toane: Plicul cu bani […]
Eu in locul tau i-as pastra… doar pentru NOROC! J
Hihi, și eu aș fi băgat fără probleme mâna după ei. Bine că nu i-a luat apa :)) Cât despre preț, cred că e foarte ok. Eu astă vară când mai eram acasă și făceam engleză luam 50 lei pe ședință de 2 ore, 70 pe ședință de 2 ore cu 2 adulți. Și germana e ceva mai complicată zic eu. Oricum, spor la șprehănzuit fetelor ! 😀 Pupez!
Am un prieten care a aruncat plicul in care avea salariul impreuna cu alte hartii intr-un cos de gunoi din Dr Taberei. Asta era seara. Dimineata avea nevoie de bani si a realizat ca nu ii are. Cumva s-a gandit ca ultimul loc in care putea sa fie plicul era cosul. Si l-a gasit si pe cos si pe plic ::))
Noroc chior!
@Gabi- asa noroc mai bine sa mearga la ei. 😀
@LiaLia- Si tie spor la invatat suedeza!
@iYli- aoleu, prietenul tau e mai tare ca mine. Mult mai tare.