N-am decupat în toată viața mea mai mult decât în ultimele 48 de ore. Și îmi aduc aminte că îmi plăcea să tai orice-mi cădea în mână pe vremea gradiniței. Am ținut foarfeca în mână 12 ore adunate și în momentul în care scriu nu-mi mai coordonez mâinile cum trebuie. Cred că mâine o să am febră la degete, dacă există așa ceva.
1500 de bucățele de material modelate în fel și chip de mânuțele astea două. Sunt foarte mândră de rezultat, din păcate nu vi-l pot arăta, că-i puternic personalizat și clientului, mai mult ca sigur, nu i-ar plăcea să-i lansez eu, acum, campania 😀 , așa că va trebui să mă credeți pe cuvânt.
Întotdeauna am invidiat oamenii din mâna cărora iese ceva, zic invidie prin prizma faptului că eu, de exemplu, stăteam 8 ore la birou și când plecam acasă tot ce lăsam în urmă era coșul plin de gunoi. Apreciez mult mai mult munca unui tâmplar față de cea a unei secretare. Poate și pentru că la sfârșitul zilei, primul îmi poate arăta ce a făcut. Nu-s ipocrită, înțeleg rolul fiecăruia în minunata formă de orgnizare numită societate, doar zic.
Revenind, pentru că a fost nevoie de cât mai mult ajutor pentru a termina în termen comanda asta care implica și decupaje, ne-au sărit în ajutor și fetele. Iulia psihic și Sonia fizic. Adică Iulia își făcea temele și noi, părinții ei, eram mulțumiți, iar celălalt copil, Sonia, a venit în atelier și ne-a ajutat cum a putut. A fost ca o minge de ping-pong, s-a mișcat de colo-colo pentru că noi eram mulți și fiecare avea nevoie de câte ceva, n-a comentat cum face de obicei și a fost de un real folos. Îl striga pe Sorin cu aelativul “șefu” și bineînțeles că la sfârșit a întrebat dacă va fi și ea plătită pentru munca depusă.
Nu vă spun ce i-am răspuns, bănuiți voi, ideea e că am termint comanda la timp, toată lumea a fost mulțumită și clientul încântat. E uimitor cum o chestie de heirup ca aceasta te face să-ți amintești pe viu cât de mult înseamnă “satisfacția lucrului bine făcut“.
Voi ce-ați mai făcut? 😉
pai si pe Iulia nu o platiti? intotdeauna suportul moral e cel mai important 😀
@Coana zoitzica- am zis eu ca pe Sonia o platim?
pai si atunci cum vrei sa invete copilul valoarea banilor?
d-aia am ajuns si noi asa, mergem la servici si spunem saru’mana ca nu ne cer bani la intrare.
asa vrei sa le inveti pe fetele tale? 😀
@coana zoitzica- lasa bre, ca era o vreme in care de fiecare data cand le ceream sa faca ceva ma intrebau: “si mie ce-mi iese?”. Sa zicem ca am depasit-o. 😀
Chiar asa…si copilu`?Copilu` nu primeste nimic?Alo, protectia copilului…:))
@cafea_amara- tu de munca voluntara ai auzit? Pe Sonia n-a obligat-o, bre, nimeni sa vina sa ne ajute. 😀
Ador sa fac ceva cu “manutele astea doua”. Acum 2 ani m-am apucat de facut bratari handmade si ar trebui sa-mi repun “shopul” in functiune. Am o satisfactie enorma, cand iese un model misto. E adevarat ca si web designul imi ofera satisfactia unei creatii, dar imi place de multe ori sa fac ceva “fizic”.
As fi innebunita sa am un atelier de tamplarie sau orice “custom made”, dar n-am spatiu. Cine stie …
Asa ca bucura-te, ca e nemaipomenit sa-ti rupi spinarea un timp si sa vezi ce ai realizat. Pur si simplu drog, atat de misto e sentimentul.
Vin în sprijinul copiilor 😀
Are cineva întrebări 😀
asa mamicule, invat-o cu munca voluntara si cand o sa-ti spuna ca pleaca in africa sa nu vii pe net sa ceri cine stie ce sfaturi sau pastile.
sa vezi cat or sa te coste ochelarii pentru copii, ca sigur la intrebarea “noua ce ne iese”, raspunsul a fost ochii 😀
@dojo- dap, cunosc sentimentul. 🙂
@Copilu- nu, eu nu am nici o intrebare, deja mi-e frica de raspunsuri.
@Coana zoitzica- nu bre, nu i-am raspuns asa, i-am zis ca mergem duminica la patinuar. 😀