fără toane

Maricica s-a hotărât să nu se mai întoarcă acasă. Îi părea rău doar de băiețelul ei de 4 ani, dar nu avea încotro, așa credea. Se săturase de bărbatul ei bețiv și gelos, dar și de cea care-i dăduse viața, o cotoroanță de femeie, pe care n-o mai considera mamă încă de pe la 10 ani.

Într-un fel îi părea rău și de bărbatul ei, care așa bețiv și gelos cum era (fie vorba între noi, la partea cu gelozia avea omul dreptate), aducea bani acasă și o suporta pe hoașca de soacră-sa. Oare ce-o să-i pățeasă lui pielea acum singur cu ea și cu copilul? Dar Maricica nu voia să se lase pradă sentimentelor acestea contradictorii care o încercau.

Se hotărâse să rămână la Mircea, colegul ei de muncă care îi promisese că o face doamnă dacă se leapădă de soț și copil. Merita și ea o viață mai bună, că așa îi citise ei în palmă o babă în tinerețe, că va lua bărbat cu carte. Mircea era inginer și mai era și chipes bată-l norocul. Dacă ar fi lăsat-o să ia copilul, Maricica ar fi fost pe deplin mulțumită. Dar chiar și așa,  femeia se gândea numai la binele pe care îl avea în față. Copilul va crește și singur, că nici până acum nu se omorâse ea cu educația lui, mai mult mama ei se interesase ca el să aibă mâncare și hăinuțe, furând bani din buzunarele bărbatului Maricicăi, când acesta se întorcea rupt de beat de la vreo cârciumă nenorocită.

Cu gândurile astea în minte a ajuns femeia în casa noului iubit, căci i se aprinseseră Maricicăi călcâile rău de tot de data asta. Nu era prima dată când își găsea un amant, dar de data asta simțea ea că-i ceva serios. Mircea promitea.

Casa i s-a părut din prima clipă una de oameni bogați, nu ca a lor, unde se înghesuiau în două cămăruțe toți patru. Aici erau multe camere, fiecare aranjată cu gust și nelocuite, dacă era să te iei după ordinea care domnea în jur. Uite, ar fi avut loc și pentru copil aici, dar n-a fost să fie. Nu se va mai gândi la asta.

Bucătăria mare, spațioasă și foarte cochet utilată a făcut-o pe Maricica să se simtă nu ca o doamnă a casei, ci ca o bucătăreasă la stăpân. Ea nu era o gospodină, toată viața acasă la ei făcuse maică-sa mâncare și pe ea n-o prea interesase bucătăria. Acum îi venise rândul și asta nu-i prea surâdea, nu se aștepta să fie și pusă la muncă după mototolirea cearceafurilor. Însă Mircea a liniștit-o rapid spunându-i că va veni în fiecare zi Lina, femeia în casă pe care el o avea, și aceasta le va găti și deretica, așa că ea nu-și va bate capul cu astea. Maricica era în culmea fericirii și nici nu-și mai ducea aminte de unde a plecat. Era gata -gata să devină o doamnă.

După prima lună petrecută la Mircea, deși avea și soarele și luna, cum s-ar spune, deși colegele de serviciu doar că nu-i spuneau și ei doamna inginer, Maricica și-a dat seama că nu-i fericită. Îi lipseau ai ei mai mult decât ar fi crezut, se trezea gândindu-se la copil și la soț, ba uneori o visa chiar pe maică-sa care o chema cu voce blânda înapoi acasă. Simțea că și ai ei îi duc lipsa și ar fi vrut să se împartă. Îi lipseau serile zgomotoase din casa ei dărăpănată, mai ales când îl vedea seara pe Mircea bând ceaiul în fotoliu și citind liniștit o carte. Simțea atunci că locul ei e în altă parte, și că lumea asta, la care râvnise, nu-i de ea.

Acum stă și se gândește cum să facă. Mircea a fost bun cu ea, i-a facut toate poftele, într-o zi a dus-o la un restaurant unde  a comandat el pentru ea, dar acolo Maricica nu s-a simțit în largul ei și și-a dat seama că dacă ar fi vrut să devină o femeie egală  lui Mircea, ar fi trebuit să înceapă mai demult. Acum e poate prea târziu și nici nu-i sigură că asta își dorește. Se gândește…

Voi ce-o sfătuiți sau merită să ne băgăm cu sfaturi în situații de genul ăsta?

Sursa foto