Pentru că am tot auzit despre carduri bancare create exclusiv pentru femei sau săli de fitness doar pentru sexul slab, mi-am amintit de-o perioadă foarte frumoasă din viața de liceu.
Era imediat dupa revoluție și în Târgoviște începeau încet-încet să apară barurile și cafenele. Cum noi eram încă în liceu și nu fusesem până atunci în niciun bar, era un pic ciudat să ne facem debutul așa oricum. Ideea era că locuiam într-un oraș mic și majoritatea colegelor mele fumau. 😀 Le era frică să nu le vadă cineva cunoscut cu țigra în mână (da, era suficient) și să afle astfel părinții de micul lor viciu. Oare asta mai e valabil și-n zilele noaste?
Oricum, ideea e că aparuse atunci un bar pe undeva pe lânga Sala Sindicatelor. Era de fapt o cafenea deschisa exclusiv pentru femei. Interesat era că nu scria nicăieri asta, nu avea nici portar sau bodyguard, dar totuși înăuntru nu intrau decât femei și toată lumea din oraș știa asta.
Noi, niște eleve de liceu, ne simțeam foarte bine acolo. Nici măcar nu se serveu băuturi alcolice, erau la mare căutare ceaiurile, dar se fuma la liber. Țin minte că ale mele colege fumau cu mare relaxare, erau sigure că frații lor mai mari (credeți sau nu, dar frații mai mari încearcă tot timpul să-și protejeze surorile mai mici) n-ar veni niciodată să-și petreacă după-amiezile libere la Femina. Cafeneaua aia era tot timpul plină. Nu cred însă că mai există azi.
Mă gândesc acum, daca or mai exista pe undeva locuri de genul ăsta. Nu mă refer la barurile sau cluburile pentru gay sau lesbiene, ci pur și simplu baruri în care baieții să nu aibă acces.
Mă mai gândesc, desigur, și dacă astfel de baruri ar mai avea vreun rost acum. Mai sunt oare fete care să nu se uite după baieți în timp ce savurează un suc?
Si la mine in oras exista o cofetarie FEMINA. Probabil era aceeasi situatie ca si la tine, acolo intrau doar fetele, dar pana sa am eu varsta potrivita pentru baruri s-a desfiintat. Tot ce stiu este ca acolo se gasea profiterol si era foarte cautata pentru asta 😀 Acum singurul scop de a merge la un suc cu fetele este sa se uite dupa baieti :)) 😀
Hotarat, da, as merge fara sa ma uit dupa baieti! Uneori mai e nevoie si de asta :)) Chiar ar fi bun de realizat conceptul asta!
@miki- are si uitatul dupa baieti farmecul lui, dar nimic nu se compara cu o cafea bauta intre fete. 🙂
@Ioana.I -habar nu am daca mai exista. Dar ar fi o idee de afacere. La fel de bine ar merge si pentru baieti. 🙂
CAm greu de crezut ca mai sunt astfel de baruri, pentru ca probabil ca domnii s-ar considera chiar discriminati.
@RCA Ieftin- si eu m-am gandit ca s-or fi inchis din cauza acuzatiilor de discriminare. Dar cluburile private cum functioneaza atunci? Aia nu-i discriminare?
Eu nu consider asta o discriminare, chiar dacă la prima vedere aşa pare. 🙂
@copilu- multumesc! 🙂
ha,ha,ha…misoginismul invers !
sa stii, cu toata sinceritatea, mi se pare un lucru civilizat barul numai pentru fete(femei).
in fond, asa cum noi, barbatii, simtim uneori nevoia sa iesim ,cu baietii, la o bere, de ce e ceva iesit din comun ca si fetele sa faca asa ceva ?!mai ales ca v-ati rupe si de ideea vesnica de shopping!
cred ca oferta de pe piata e extrem de redusa pentru ca nici voi, potentialele cliente, nu doriti cu adevarat asa ceva !
parerea mea!
Luna trecuta m-am inatlnit cu prietena mea intr-un bar unde am stat la povesti cam 5 ore. Si crede-ma ca nu am aruncat un ochi dupa baieti. Eram doar eu si ea si povestile noastre. Ne mai deranja chelnerul care ne mai intreba daca sa ne mai aduca ceva….Doua ceaiuri, va rugam!….Insa cafeneaua nu era exclusiv pentru femei.
@capca1- da probabil ca nu-i suficienta ceree. 🙂
@Weigela- lasa ma, alta e cand n-ai treaba cu lumea din jur si alta e cand te ascunzi de cineva.