fără toane

Jambiere.  Hai că-mi ieși de-o rimă.

Să vă explic. Abilități practice înseamnă în aceste zile, pentru elevii clasei a V-a a liceului Waldorf din București, tricotaj manual. Și nu orice fel de bentiță sau fular, ci jambiere. Două. Lucrate la 5 andrele, exact așa cum pe vremuri bunica ne făcea ciorapi de lână. Am avut câteva perechi din astea, ah, ce călduroase erau. Dacă n-ar fi trebuit să am încălțămintea mai mare cu un număr ca să ma încapă, le-aș fi luat și când plecam de acasă. 😀

Cum clasa despre care vă spun, din care cu multă bucurie fac parte și fetele mele, numără nu mai putin de 30 de copii, doamna profesoara ne-a rugat pe noi parintii sau bunicii, dupa caz, să-i dăm o mână de ajutor, să punem noi ochiurile pe andrele și să lucrăm câteva rânduri pentru a putea apoi copilul mai ușor să intre în producție.

Așa că e usor de ghicit cum mi-am petrecut seara eu si bunica fetelor (mai ales ea). Dacă eu am inteles ca trebuie sa fac cateva randuri și m-am oprit (cel portocaliu e lucrat de mine, nu v-ați fi așteptat, știu), bunica și-a luat treaba în serios și dacă n-o opream la timp, n-ar mai fi avut copilul Iulia ce să facă la școală.

Fetele însă sunt departe de a fi înțeles cum se lucrează cu andrelele (sunt și puțin în urmă față de colegii lor, care au mai lucrat și-n anii precedenți), iar eu, sincer, până zilele trecute nici nu credeam că mai există  așa ceva pe piață. La andrele mă refer.   Chiar mă gândeam la un moment dat, de ce mai învață copiii ăștia să tricoteze, când probabil asta nu le va folosi niciodată la nimic. Însă unul mai deștept ca mine, mi-a spus că nu lucrul în sine e esențial, ci modul în care o fac, ordinea cu care lucrează se va vedea mai târziu în felul în care își vor rezolva și celelalte treburi, bla, bla… Oare așa va fi?

Edit later: Iulia și-a uitat lucrul acasă. 😀