fără toane

Am plans de dimineata. De fericire pe de o parte si de dor pe partea cealalta. Felicitari facute manual cu dragoste si creioane colorate, poezii si cantece dedicate mamei. Aproape ca a fost “Cantarea Romaniei” la mine in camera. Insa cand au ajuns la cantecul asta, gandul mi s-a dus si mie la “mama mea”.
mama
Eram obraznici amandoi. Eu si frate’miu. Dezordonati, lenesi cateodata. Nu mancam, pierdeam des cheia,  nu aveam grija de haine, spargeam pahare zilnic. Intram cu copii in casa fara stirea ei si aproape de fiecare data disparea cate ceva. Nu s-a suparat prea tare niciodata. Ba da. Odata. Cand i-a disparut coronita de mireasa, pe care o tinea intr-un loc special in sifonierul ei. De asta imi aduce aminte si azi, cateodata. Dar de iertat ne-a iertat, cum a facut-o de fiecare data.

” Ce ne-ai adus?” Asta era in loc de saru’mana cand vene acasa. Daca nu ne aducea nimic ( da, copii din ziua de azi, existau si zile din astea 😀 ) ne spunea direct, sa nu ne amagim. ” Nu v-a adus mami nimic.” Daca tacea la intrebarea noastra, era clar. Ne adusese ceva. 🙂  Lucra la fabrica de legume si fructe. Ceva-ul adus, erau de obicei fructe proaspete, compoturi, gemuri. Ma  mir ca-mi mai plac fructele si azi.

Ieri am sunat-o sa-i cer un sfat. Mi la dat asa cum numai o mama il poate da. Cu glasul ferm si totusi usor ingrijorat. Era vorba de nepotica ei, un pic racita. Mama. Nu s-a schimbat. Si o iubesc cu aceeasi dragoste pe care o simt eu acum dinspre fetele mele. Se cheama dragoste de mama.

Zilele trecute am aflat de la Sonia de faptul ca eu sunt a doua mama pentru ea. Ei na?!  Da’ cine-i prima? Ea zice: “Hai ma nu te supara, dar asa am citit eu intr-o carte”  Ce ai citit? “Ca Maica Domnului e prima noastra mama” Mda… Mai zi ceva. Daca a citit copilul…