Majoritatea dintre noi, nu suntem singuri pe lume. Avem parinti, iubiti , copii, prieteni… Tinem vreodata cont de ei cand luam o hotarare? Desigur, vorbesc de hotarari mai importante decat culoarea pantofilor din dimineata de vineri. Importante zic. Atat de importante, incat ei sa fie afectati intr-un fel.
Ne hotaram de ex. sa facem facultatea in alt oras. Ne gandim la parintii nostri? Ne pasa ca ei, dupa 18 ani, in care copilul/copii a fost prioritatea lor nr.1 zilnic, raman acum fara “obiectul muncii” ?
Sau, parintii isi schimba serviciul, se duc sa castige mai mult pentru copii lor, in alt oras/tara. Sa luam in calcul varianta in care copilul pentru asta isi schimba scoala si implicit colegii, prietenii si viata. Nu vreau sa ma gandesc la cazurile in care copii sunt lasati acasa, mai ales cand au sub 18 ani si pleaca ambii parinti de langa ei. Au luat parintii in calcul fatul ca, altul ar fi fost destinul copilului lor?
Mi-am pus problema asta, cand la un moment dat, a trebuit sa trec printr-o interventie chirurgicala destul de complicata ( nu apendicitata 😀 ) . In loc sa ma gandesc ca as fi putut sa nu-mi mai trezesc din anestezie, ma gandeam la ai mei. La cum ii va afecta pe ei, faptul ca eu nu ma mai trezesc. Am inteteles atunci, cat de greu este pentru un om, sa moara. Ii este greu pentru cei care raman. Desigur, viata lor va curge in continuare, dar oare asa era scris, sau el am facut o “gluma proasta” si le-a schimbat viata.
Doamne, ce mi-o fi venit?
Nu aveam nicio indoiala ca esti o femeie deosebita, mi-ai dovedit-o o data in plus.
Faptul ca gandesti asa, ca nu esti egoista, ca ii iubesti pe cei de langa tine in felul acesta, denota ca faci parte din categoria “cea mai bogata femeie din lume”.
Putini oameni inteleg sau macar se straduiesc sa inteleaga care e sensul vietii.
Inainte de face ceva, orice, trebuie sa te gandesti cum ii va afecta asta pe cei din jur. Nu poti sa pleci de langa ei si apoi sa le spui ca e pentru binele lor.
Cu situatiile limita, cum ar fi interventiile chirurgicale complicate, e un pic mai greu. Acolo nu depinde doar de noi. E ceva intre noi si EL. Un lucru e cert, El are grija de oamenii buni. Intotdeauna.
@nume de cod 29- multumesc, in El imi era si mie speranta cand am intrat in operatie, in El si in doctorita Nicolaescu. 🙂
si eu ma gandesc de multe ori mai mut la cei de langa mine si dupa la mine 🙂 am povestit despre o patanie de-a mea …atunci m-am gandit la mine dar si la familia mea (ai mei oricum nu ma lasau sa plec)
Esti ok?
@tzontzyca- am uita de patania ta. 🙁 Vezi, tu esti cel mai bun exemplu. 🙂
eh …a trecut …acum rad cand imi aduc aminte …dar sunt si trista pt bunica mea .
Nu mi-ai raspuns … esti ok ?
@tzontzyca- daaaaaaa, acum sunt ok, numai ca nu se stie pana cand 😀