Era odata un padurar care isi ducea zilele taind si strangand, impreuna cu sotia lui, uscaturile din padure… Si cum taia el cu securea crengile usacate ale copacilor, in apropierea unui lac, se intampla ca din greseala ii scapa securea din mana si…baldabac!!! direct in fundul lacului se opreste…
Se aseaza bietul om pe marginea lacului si incepe sa se vaite…
“- Valeu…vaaaiii… ce ma fac… cum o sa-mi mai castig painea de acum incolo… Vaaaaii…copilasii mei or sa moara de foame…!”
Iese Zana Lacului si zice: “-De ce plangi, om bun?”
-”Cum sa nu plang”, zice padurarul… “uite mi-a scapat securea din mana si s-a dus direct pe fundul lacului… cum o sa-mi mai castig painea cea de toate zilele?”
Se scufunda Zana Lacului si iese cu o secure de aur… “- Asta e securea ta? – intreaba Zana… “-Nu, nu e asta…” zice padurarul. Se scufunda zana inca o data si iese cu o secure de argint… “-Asta e?” “-Nu. nu e asta, e una mai veche si mai ruginita…” Se scufunda zana inca o data si iese cu securea veche, ponosita a padurarului… “- Asta e, asta e!” – zice padurarul cu bucurie… O prinde in mana , o saruta si nu stie cum sa-i mai multumeasca zanei… “- Uite, zice zana, pentru ca ai fost asa de cinstit si nu te-ai lacomit la vederea securilor de aur si de argint… uite…. ti le fac cadou pe toate!”… Omul multumeste si pleaca bucuros spre casa…
Azi asa, maine, asa, trec zilele ca una… Intr-una din zile, omul isi duce sotia la padure sa stranga impreuna crengile uscate. Ajung si in apropierea lacului si deodata aude un tipat… Un fior il trece pe bietul om pe sira spinarii… cand se uita in urma, vede cu groaza cum sotia-i dispare in lac… “-Vaaaiiii… valeu… ce ma fac…. cine o sa ma mai ingrijasca pe mine …pe copilasii mei…”