fără toane

De la 4 pana la 18 ani am locuit la bloc in Targoviste. A fost prima data, un bloc cu patru etaje in care apartamentele nu aveau balcoane. Am avut acolo prieteni cu care ne jucam in fata blocului cat era ziua de lunga, iar apoi la ora 3PM ( atunci suna sirena de la uzina din oras), fugeam repede in casa si asteptam sa ne vina parintii de la serviciu. Noi am facut parte din generatia care ” a crescut cu cheia de gat” . Cheia asa se pierdea foarte des 🙂 . O data imi aduc aminte ca la pranz ne-am dat seama ca am pierdut cheia. Am cautat-o cred cateva ore si apoi am inteles ca n-o s-o mai gasim si ne-am resemant. Atunci fratele meu si-a dat seama ca ii atarna ceva in captuseala de la geaca 🙂 . Era cheia logic 😀 . Uitase sa o puna la gat 😀 . Asta a fost un caz fericit, in general odata pierduta, ramanea pierduta. Ne-am mutat apoi in alt cartier, tot intr-un bloc cu patru etaje dar de data asta aveam balcon si apartamentul era mai mare. Nu stiu din ce motiv aici nu am mai pierdut cheia ( pesemne ca mai crescusem 🙂 ) In blocul asta nou in care ne mutasem, erau 20 de apartamente si 44 de copii. Nu glumesc! Numai pocaitul de la parter avea 8 😀 . Toti copiii erau apropiati cu noi de varsta + /- 4,5 ani. Ne jucam impreuna, mergeam la scoala impreuna, duminica mergeam la cinema si apoi la cofetarie. Nu toti, dar un grup de 10-12 tot se strangea. Acum majoritatea dintre ei sunt plecati in strainatate. Cand mai merg pe la Targoviste ( apartamentul a ramas in familie) intreb de fiecare dintre ei. Acum cand ma gandesc, vremurile astea imi sunt foarte indepartate si mi-e greu sa cred ca mai sunt si azi copii care isi petrec copilaria cu cheia de gat. Azi nu as avea curaj sa las copii singuri acasa nici macar o ora. Nu stiu cum au avut curaj parintii nostri sa faca asta.
Vezi tu, erau alte vremuri!