Femeia și machiajul

Am crescut în casă cu un creion verde pentru conturat ochii. Nu cred că-l cumpărase cineva din familie, pentru că mama nu se machia deloc. Cred mi degrabă că-l primise cadou. Acest creion vede a fost toată educația mea în materie de machiaj până pe la 14 ani când într-o vacanță de vară petrecută la bunici (ah, ce vremuri), o verișoară mi-a dat cea mai bună veste pe care aveam să o primesc vreodată legată de make-up: exista o pastă (am aflat că-i zice “fond de ten” 😀 )  care îți colorează fața uniform. A fost pentru mine o chestie extraordinară, mai mult teoretică, pentru că deși am atins atunci minunata pastă, mai mult de a o întinde pe pielea de pe mână, n-am avut curaj. Nici atunci, nici în anul care a urmat, nici…

Primul produs de machiaj pe care l-am cumpărat a fost un rimel. Nu vreți să știți, era solid, într-o carcasă pătrată de plastic, nu știu de ce, dar am impresia că sunt singura femeie din lume care a folosit vreodată așa ceva . Puneam pe el o picătură de apă și cu peria care se găsea în carcasă încercam să-mi dau pe gene. Bineînțeles că mi se părea că-s  maxim de frumoasă. 😀

A urmat apoi un ruj roz sidefat care mi se părea că se potrivește excelent cu ochii mei verzi- albăstrui.  Eram la liceu și eram tot în perioada asta a rimelului solid. Da, m-a ținut aproape doi ani. La faptul că putea fi expirat, m-am gândit încă din momentul în care am văzut că e solid. Adica din prima, așa că nu mai conta cât îl păstram.

Când am venit la facultate, am investit banii de cheltuială dați de acasă pentru o săptămana, într-un fond de ten, și am mâncat doar eugenii cu ceai în toate cele 7 zile care au urmat. Nu-mi plângeți de mila, au fost multe, multe asemenea momente, dar le făceam cu bună știință. Odată mi-am luat chiar două paltoane identice ca model, dar de culori diferite. Atunci am mâncat doar ceai. 🙁

Nu-mi mai amintesc urmarea, nu mai știu când am adăugat pudra, blush, farduri de pleoape, ideea e că azi n-aș mai pleca fără machiaj de acasă, deși nu mă pricep la chestia asta foarte mult. Adică mi le pun acolo, una peste alta, știu câteva reguli de machiaj, mai ales de demachiaj, dar atât. De aici și frustrarea pe care o am legat de fetele/femeile perfect machiate. Oare ele cum reușesc să arate impecabil, că doar n-or fi toate actrițe sau modele să le machieze zilnic profesionisti.

Ieri m-am uitat la niște filmulețe pe youtube și m-am îngrozit. Am înțeles de acolo că dacă n-ai einșpe tipuri de pensule pentru machiaj, ai trăit degeaba. Nu mai vorbesc de anti-pete, anti-cearcăn, anti-bube, anti-riduri, creme iluminatoare, etc. Ba, într-un clip o tipă își lipea bandă adezivă pe pomeți, știa ea de ce, adică avea sens ce făcea, dar mă imaginam pe mine făcând asta într-o zi de lucru și nu mă vedeam bine.

Oricum, am ajuns la concluzia că dacă vreau ca tenul meu să arate bine, cearcănele să nu se mai vadă, chestii, trestii, pe lângă faptul că trebuie să-l îngrijesc cum se cuvine, mai tre’ să fac și-o investiție serioasă în diverse produse și accesorii de machiaj.

Încep azi, mă duc să-mi caut perie de aplicat fondul de ten. Pam, pam.

P.S. Cred că mama mai are și acum creionul verde. 😀

(Visited 85 times, 1 visits today)
ioana toma

alea care arata PERFECT si care de regula coboara din 4×4 sunt fie amante de smecheri cu bani fie fiicele acestora. Restul sunt doar femei absolut normale si minunate ca si tine care-si pun fardurile ”acolo, una peste alta” fix ca si tine, si obtin in final un rezultat foarte bun, fix ca si tine. Si nu mai fi modesta dna toane ca femeile cu ochii colorati ”verzi-albastrui” au totdeauna un avantaj din punctul meu de vedere. Sunt din start ceva mai colorate, daca mai pun si putin blush, s-a rezolvat problema in proportie de 90% restul procentului devenind insegnifiant.

nina

@Maria- am grija, asta-i alta poveste, dar nu-mi iese machiajul ala perfect. Inca. 😀

@Machiaj Ochi- Multumesc si bine ai venit!

@Ioana- Daca zici tu ca-i insignifiant, asa o fi, numai ca mi-a intrat in cap ca tre sa stiu sa ma machiez perfect. 😀

Maldita

Nina, cum ne-am gasit noi sa scriem despre chestii atat de profunde in aceeasi zi. :)) Eu despre haine, tu despre machiaj. Articolul asta s-ar fi putut transforma in leapsa. Ma gandesc sa-l preiau, daca-mi dai voie. 😀

schumitza

of, si inca cum! eu cand am descoperit tutorialele pe youtube si mai ales blogurile de beauty mi-a venit sa plang. da ia ca incet incet m-am perfectionat. daca vrei o pensula buna de fdt gasesti pe E.L.F (eyeslipsface.com.ro sau .co.uk) pe la 18 lei. Si eu mi-am achizitionat recent primul set de pensule, daca vrei scrie si la mine pe blog si la alte fete despre ele si despre altele. Si mai am o lista luuunga cu ce-mi doresc

Liviu

Sunt de părere că fetele din ziua de azi nu ştiu să se macheze. Nu toate, dar unele exagerează cu pudra sau alte chestii gen fond de ten. Atâta timp cât nu ai riduri sau ştiu eu ce alte semne nu ai de ce să îti dai cu câţiva mm de pudră. Prea se exagerează cu machiajele astea. Natural e mai bine.

nina

@schumitza- cred ca osa apelez la ei. am fost azi prin oras, m-am uitat dar nu mi-a placut nimic. Acum sunt si pretentioasa. 😀

@Liviu- Uof, un singur baiat comenteaza la discutia noastra si ala ne spune fara machiaj. 🙁 E ok pana la o varsta dar cand ajungi sa te apropii de 40 nu mai sustii atat de tare naturelul. 🙂

Liviu

La 40? Da, pentru ca apar ridurile, un cearcăn.Dar nu m-am referit la doamnele la o anumită vârstă care se machează decent. (2 culori)
Dar când tu domnişoară la 15 ani te fardezi în aşa fel încât un păun devine invidios pe tine… Asta nu înţeleg eu, daca le vezi fără macheaj nu le recunoşti…

curs valutar

Eu ca barbat nu o sa inteleg niciodata nebunia asta cu machiaju

Plus eu personal cred ca majoritatea se machiaza aiurea si ma fac sa ma gandesc la clovni cea ce nu e placut deloc …

Plus wtf de la 14 ani sa te machezi ? la 40 de ani ce mai faci ?

nina

@clara- o folosea pentru a-si proteja pometii de fardul de ochi care ar fi putut sari.

@curs valutar- asta-i o replica buna pe care sa o spun eu fetelor cand le-o veni ideea cu machiajul.

dojo

Io mi-s salbatica la din astea.

Am avut in liceu niste incercari din astea de a fi mare doamna si s-au lasat nasol. Ruj am purtat de vreo 5 ori cred. Atat imi ling botul, cand am ceva pe el, ca in 5 minute s-a dus rujul. Si apoi mi se face rau de la el 😀

Am incercat sa-mi las unghii lungi, dar mi-e atat de peste mana, incat le-am “tuns” la prima ocazie. Port si acum unghii scurte, pe care le tai saptamanal.

Cu rimelul a fost chiar si mai misto. Pardon, mascara. Am o prietena ce s-a tinut de mine sa incerc de la ea, asa ca mi-am pus pe gene. Acum, fie vorba intre noi, o chestie produc bine: par. Am niste gene tepene si lungi … Iti poti imagina ce s-a intamplat cand am pus porcaria aia peste niste gene deja mari si dese. Eram ca Basescu, cu ochii deschisi pe jumatate. M-am lasat deci si de sportul asta, ca si-asa is impiedicata.

La ora asta singura concesie pentru feminitate este ca sunt mereu epilata complet si am sprancenele facute de cosmeticiana, ca io cred ca le-as face ca dracu. Si port parfum, is innebunita dupa parfum.

Nu am avut fond de ten, nu am avut farduri. Am 32 de ani si majoritatea jura ca nu trec de 20. 😀

nina

@dojo-lasa bre, stim si noi ca exista exceptii, ca matale, care au o fata colorata uniform si fara alte semne si riduri profunde, etc. Dar majoritatea nu suntem asa. 🙁

Ana

Eu zic nu machiajului (cu miiiiici exceptii). Si bijuteriilor (cu exceptia cerceilor pe care ii am de cand aveam cateva saptamani). Nu pentru ca nu mi-ar pasa de cum arat. Din contra. Paradoxal, se cheama vanitate. Fara machiaj, fara bijuterii, ramane doar frumusetea corpului si a miscarilor. Tin enorm la felul in care arat. Dar lucrez in primul rand la detalii care nu pocnesc pe nimeni in fata. Am grija la formele mele si am grija ca pielea mea si parul meu sa fie mereu curate. Rulez la geluri de dus si alte produse de curatare in draci. Dar nu folosesc creme decat pentru pielitele din jurul unghiilor, in rest pielea mea e oricum fina. Nu sunt niciodata pensata (personal, mie nu imi plac sprancenele pensate). Machiaj la mine inseamna balsam/ luciu de buze si poate putin fard de pleoape (doar tonuri de gri). Altceva niciodata. N-am folosit niciodata rimel si nu mi-am tencuit niciodata obrajii. A, si nu am intalnit niciodata o fata/ femeie careia tencuiala de pe obraji sa nu-i accentueze imperfectiunile.

schumitza

da, chiar asa, las ca vorbim noi de la 25 in sus. nu m-am tencuit si nici nu ma tencuiesc nici acuma. pot sa zic ca-s binecuvantata cu un ten fara prea multe probleme. da din cand in cand mai am cate o cearcana cara ma face sa arat zombi sau un cos care apare fix cand ti-e lumea mai draga orice ai face. asa ca ma dau cu fdt, imi uniformizez culoarea pielii ca sa zic asa. am noroc ca am gasit un fdt care sa nu arate ca o masca, chit ca caut deja de 3-4 ani. apoi putin blush mai ales iarna ca sa nu arat ca o moarta…si ia ca se aduna…

Isolda

Eu de cand am plecat din Ro folosesc mult mai putin produsele de machiaj . Zilnic insa ma infratesc cu creionul dermatograf si mascara .( in sezonul rece . vara chiar nu folosesc nimic in timpul zilei , doar seara daca ies la vreo sindrofie )
Ceea ce m-a amuzat foarte tare insa a fost povestea ta cu cele 2 paltoane identice . Dom’le , credeam ca numa’ io-s asa dusa cu capu’… chiar de curand m-am indragostit de un sal circular ( la mare moda aici prin vest ) care insa avea ” defectul” de a se afla in 6 variante de culori . Si cum nu m-am putut decide la o singura culoare le-am luat pe toate 6 .
Diferenta e ca n-o sa ma hranesc numa’ cu ceai in urmatoarele zile da’ scaunul la cap nu mi se aseaza curand , e clar !!!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.