fără toane

Aş putea trăi liniştită 100 de ani într-un loc care să aibă vremea tot timpul anului, exact cum a fost ieri în Bucureşti. Deocamdată însă ne bucurăm de maxim zece zile din astea într-un an, aşa că ar fi indicat să mă bucur cât pot de astea. Zis şi făcut. Ieri dimineaţă am plecat cu copii, căţel şi purcel la sărbătoarea recoltei sau zilele toamnei sau cum s-o fi chemat evenimentul ce a avut loc zilele astea în parcul Naţional. Ne-am întâlnit aici cu încă doua familii de prieteni şi în timp ce copiii se jucau supravegheaţi de taţi , mamele au căscat gura pe la tarabe, care fie vorba între noi, erau pline cu bunătăţi de toamnă, de la magiun de prune şi zacuscă de ghebe, până la plăcinte maramureşene  gătite la faţa locului. Vă spun, o nebunie.

După ce ne-am facut plinul aici, am plecat mai departe să aprofundăm cumva tradiţiile astea, către muzeul satului, unde ne-am chinuit un pic să găsim loc de parcare, pentru că era acolo toată lumea luminată.

Pentru cei care nu ştiu, intrarea la muzeul satului este 6 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru elevi şi studenti. Mi se pare un preţ corect, pe care merita să-l plătesti ca să-ţi petreci câtevaore  între casele ţărăneşti, să asişti la ceva spectacole populare, să vezi de aproape ii româneşti adevărate,  de care eu sunt îndrăgostită.

Scopul principal pentru care ne-am dus noi la muzeu a fost altul. Bunica le-a povestit fetelor că pe vremuri, lumea în Oltenia trăia în bordeie şi mânca la mese mici stând pe scăunele şi mai mici. Adică, locuiau în nişte case care,  în afară de uşa şi câteva geamuri, nu prea aveau legatură cu exteriorul. Erau construite în pământ.  Cum pe copiii de azi nu-i mai poţi convinge cu vorbe,  a trebuit  ca mândrele mele să vadă ele cu ochii lor cam cum stătea treaba cu bordeiele. Şi-au văzut.

Apoi,  ca să încheiem duminica asta într-un mod cât se poate de românesc şi tradiţional, am ajuns acasă, am tăiat în felii subţiri o bucata de apropae doua kg de pastramă de berbecut şi vreo doi cârnaţi de casa lungi cât o zi de post, am aruncat totul pe grătarul încins în curte, am scos un castron de muraturi de anul asta (da, le-am pus) şi o carafă de vin tot de anul ăsta (tot de-al nostru), şi-a fost festin.

Numai să-mi spună cineva că a avut o zi mai faină!