fără toane

(Citeste povestea de la inceput)

 Simti insa, ca n-ar fi tocmai bine pentru el sa lesine intr-un asemenea moment si isi aduna toate fortele ca sa poata sta in continuare pe picioare. Se sprijini de cel mai apropiat copac si incerca sa nu faca zgomot.

Grupul barbatilor era galagios. Aveau carafe mari cu vin si privindu-i asa din spatele flacarilor, lui Ion i se parea ca avea in fata o petrecere de talhari. El nu era tocmai departe de adevar, pentru ca, isi amintea acum, ca aflase de-o ceata de munteni care se aciuasera la marginea satului lor de ceva timp, incercand sa lucreze cu  ziua pe la sateni. Pesemne ca acestia petreceau acum in fata lui, dupa ce ii furasera oile in timp ce el dormea. Undeva in stanga focului se afla si butoiul cu vin din care acestia isi umpleau, la intervale mici de timp, carafele. Nu era un bidon, nici macar o damigeana, era un butoi.

Nici nu mai stia Ion de cat timp statea acolo intepenit, cu inima batandu-i sa-i sparga pieptul si privind la spectacolul din fata lui. Nu se mai gandea acum nici la mancare, nici la somn, nici la oi. Se gandea doar cum sa scape el cu viata de aici, pentru ca auzise din povestile celor batrani, ca astfel de talhari nu lasa martori in urma lor. Ii venise si ideea de a se urca intr-un copac, insa ar fi facut zgomot mult si nici nu stia daca l-ar mai fi tinut picioarele.

La un moment dat, copilul fu’ trezit de un urlet de jivina.  Adormise acolo langa copac, ghemuit si incarcat de griji. Urletul era de lup si el stia ca animalul e aproape, pentru ca mirosul de carne fripta nu-l putea tine departe. Odata cu el au intrat in panica si petrecaretii care au fugit cat i-au tinut picioarele, abandonand tot ce mai era de mancare si bautura in jur.

Pana sa se hotarasca Ion ce sa faca, lupul ajunse deja langa locul in care avusese loc ospatul si se invartea lacom printre resturi. Baiatul a prins atunci un curaj extraordinar, curaj pe care nu l-a mai regasit apoi niciodata in viata lui. A sarit dintr-o data din locul in care statea si din doi pasi a fost in butoiul cu vin. De fapt, butoiul era acum gol, golut, pesemne ca hotii de oi, l-au luat  si pe acesta din vre-o curte si nu fusese tocmai plin. Ion nu vedea nimic, insa pe pipaite impinse dopul, care acoperea cepul butoiului, afara si incerca sa vada ceva prin gaura de la mijlocul butoiului. Jarul focului ardea inca si il ajuta pe baiat sa distinga ce se intampla in jur. Lupul auzise o miscare in jurul butoiului si acum ii dadea tarcoale. Ion nu mai privea prin gaura si statea acum ghemuit, cat mai departe de gaura.

Dintr-o data, ceva paros intra pe cepul ramas liber si baiatul intelese ca lupul isi varase coada unde nu trebuia. Fara sa gandeasca prea mult, apuca cu ambele maini  de ea si trase puternic spre el. Intelesese acum ca nu mai avea alta scapare, decat sa tina strans de coada animalul. Acesta din urma, speriat o lua la fuga incercand sa se elibereze. Ion tinea in continuare mainile inclestate in coada lui. Butoiul se culca pe o parte si il urma pe lup hodoragind puternic. Ion se lovea cu spatele, capul, coatele, genunchii de butoi dar nu scotea nici un cuvant si nu dadea drumul la coada. Intr-un final butoiul ceda si cercurile ii sarira care incotro. Undeva in departare, Ion il auzi latrand pe Matei…

Baiatul se trezi intins pe fanul din cosar. De undeva din ulita, auzi un strigat puternic  de copil “La revedere ba Ioane, ne vedem mai tarziu”. Iesi buimac din ascunzatoare cu ghiozdanul in spate.

Intra in casa si ii spuse mamei zambind, ca lui ii place scoala. De atunci si pana in ultima zi de scoala din viata lui, Ion nu mai avu nici o absenta.

Sfarsit…