fără toane

Pentru cei care se aşteptau să scriu ceva deştept în dimineaţa asta (nu că aş mai fi scris ceva deştept vreodată, dar am câţiva cititori răbdători care au încredere în mine şi-mi spun că mai devreme sau mai târziu tot vor citi un articol bun aici), vă rog să mergeţi să citiţi altceva, eu azi (şi un general lunea) nu pot să gândesc. Urăsc lunea şi ea mă urăşte pe mine. Pretty fair.

Totul începe cu o rază de soare care-mi intră dimineaţa pe fereastră şi o face altfel decât în celelalte zile. Adică, lunea raza intră piezis şi se opreşte supărător pe ploapele mele. Deschid ochii orbită şi văd că-i 7.30. Luni.

Închid ochii din nou şi încerc să nu mă gândesc la nimic. Îmi iese. Nici nu-i greu la cât de goală mi-e mintea. 😀

Până la urmă raţiunea învinge şi mă trezesc, îmi bag picioarele în papuci şi pornesc spre baie. În drum spre baie traversez un hol prin geamurile căruia văd terasa. Îmi amintesc de sâmbata şi duminica ce tocmai s-au încheiat, când mi-am petrecut mare parte de timp pe terasa asta. Mai o bălăceala, mai o carte, mai un joc, mai un stat la soare…

Trecând până la urmă peste tot şi toate, termin cu baia, mă îmbrac şi pornesc spre serviciu. Ajung în timp record şi urc mândră (habar nu am de ce eram mândră) scarile cladirii în care avem sediul. Un coleg vigilent observă că mi s-a descusut un pic o bretea de la rochie şi face glume, cum că s-ar putea să răman dezbrăcată. Îi răspund cunoscătoare că anul ăsta se poartă rochiile prinse pe un singur umar, deci nu-i problemă. 😀

Ajung în faţa biroului, mă aşez, dau drumul computerului şi aud undeva în jur că tocmai ce s-a buşit serverul firmei. Adică cu totul. Excat când ne revenisem după ce în iunie se întâmplase exact acelaşi lucru. Naşpa.

Acum să aibă cineva curaj să-mi spună că lunea e o zi bună. Doar să îndrăzniţi. Eu am ştiut încă de la raza aia ciudată de dimineaţă că ceva nu-i în regulă. Plus că azi colac peste pupază, tre să plătesc rata la bancă şi n-am bani suficienţi, dar măcar serverul să-şi revină.  🙁