fără toane

Oare de ce companiile (nu neaparat cele de telefonie mobila despre care e vorba azi) nu-şi apreciază clienţii până în momentul în care aceştia sunt, în 90% din cazuri, pierduţi.

Soţul meu are un abonament la Vodafone  de prin 2004. La început era foarte avantajos, vorbea de rupea şi plătea în jur de 50-60 lei/luna. În ultimul timp însă, facturile nu vin mai jos de 200 lei şi nu vorbeşte în niciun caz de 4 ori mai mult ca înainte.

A incercat de vreo trei ori să discute cu Vodafone şi să încerce să-şi schimbe abonamentul cu unul mai avantajos dar i s-a răspuns de fiecare dată că ăsta e abonamentul pe care el şi l-a ales şi că nu poate decât să-şi mai ia un  alt abonament şi să le folosească concomitent, dar asta ar fi însemnat nu mai ştiu ce bălării, că până la urmă n-a făcut nimic şi a mers în continuare cu facturi gigant (pentru noi) . 😀

Numai că între timp s-a inventat portabilitatea. Adică chestia aia prin care îţi poţi păstra numarul chiar dacă te muţi cu abonamentul în altă reţea. Şi s-a dus la Cosmote. Şi-a facut cerere de portare şi cică în 8 zile se rezolvă. Au trecut doua zile de atunci şi ieri l-au sunat de la Vodafone. Cu o oferta noua, extraordinară dupa părerea lor, numai să nu se mute.

Acum daca tot s-a ajuns în stadiul asta, nu era normal ca Vodafone, care ştia exact cât şi unde vorbeşte el într-o lună, să-i facă o ofertă care să se muleze perfect pe nevoile lui şi să bată cumva şi ce i-ar fi putut oferi Cosmote? Eu zic că da. Ei au zis că nu. I-au făcut doua propuneri de abonament mai avantajoase, evident, faţă de ce are el acum, desigur cu conditia de a-şi prelungi abonamentul cu minim 1 an), şi totusi  departe-departe de oferta Cosmote.

Ideea este că dacă Vodafone i-ar fi făcut oferta asta atunci când el a sunat la ei iniţial, probabil Sorin ar fi acceptat-o cu bucurie, fara să mai studieze vreo ofertă a concurenţei, dar acum ce credeţi că a făcut?

Da.

Sursa foto