fără toane

…când puteau face lucrurile altfel.

Martha privea cu ochii pe jumătate închişi la perechea ce se dezmierda zgomotos la masa din stânga ei. Copiii ăştia îi aminteau de vremea când venise prima dată în local. Îmbrăcată aproape ca o femeie de stradă, îl târâse aici pe Stephan, fără ca măcar să bănuiască cum aveau să evolueze lucrurile între ei.

Se cunoscuseră în ziua accea, ea studentă la teatru, el tâmplar. În timp ce repeta cu colegii ei piesa ce urma să le asigure debutul cu dreptul în lumea bună a actorilor mari, Stephan cu Mathias (colegul său mai bătrân) se straduiau să termine decorul pretenţios cerut de scenarist. Un shimb rapid de priviri, urmat de altele mai  domoale,  însotite de zâmbete abia schiţate i-a făcut să părăsească teatrul împreuna în ziua aceea. Martha îndrăznise să-l invite la o cafea şi un pahar de  Old Tom gin, care ştia că se găseşte la cafeneua din josul străzii teatrului, cafenea în care nici ea nu pusese piciorul până atunci.

Apropierea dintre ei a fost atunci firească, exact cum se întâmpla acum cu tinerii de la masa altăurată. Au petrecut 5 ore în cafenea şi au continuat să se vadă din ce în ce mai des, până când, dupa trei luni, prin octombrie, s-au mutat împreună  într-o cameră mobilată cochet, din apropierea teatrului. Acolo a început cu adevarat povestea lor de dragoste, acolo s-au cunoscut ei cu bune şi cu rele, mai mult cu bune, din moment ce au ramas împreună 18 ani, până când Stephan a disparut fără un cuvânt, într-o perioada foarte grea pentru ei, lăsând pe umerii fragili ai Marthei rezolvarea situaţiei în care se găseau şi în care se băgaseră fara voia lor în urmă cu 12 ani. Cel putin astea erau gândurile femeii, în seara aceea răcoroasă de februarie, când ar fi dat orice să poată întoarce timpul înapoi şi să schimbe un singur moment. Acela…

-va urma-

sursa foto