Când am ajuns aseară acasă, aveam pe masa din curte un teanc de pliante de la Cora, Real, Metro, Selgros… Le aruncase peste poarta un om. De fapt cred că a aruncat la noi, tot ce mai avea în sac, pentru că erau mai multe oferte de acelaşi fel, ma rog, nerelevant.
Cum stăteam eu aşa, cu piciarele sprijinite la orizontală pe un alt scaun şi uitându-mă prin ofertele alea, îmi luminează intelectul o idee. Îi zic soţului: “pentru că avem frigiderul gol, deşi la noi abia vinerea e zi de cumpărături, hai mergem la Metro să mai luam una alta acum când încă nu-s preţurile mărite, că tot banii aştia o sa-i avem si vineri.”. Cum, daca-i musai, soţul merge cu plăcere, am mai pregetat doar până au înscris paraguayenii (aşa se scrie?) ultimul gol din penalty, am luat o sacoşă mare şi-am plecat, gândindu-mă desigur la aglomeraţia pe care o voi găsi în magazin.
Îmi imaginam că tot micul intreprinzator, care se aprovizionează de la Metro, este acum în drum spre casele de marcat, împingând la cărucioare pline de marfă, pentru care să plăteasca un TVA de doar 19%, urmând a le vinde apoi cu 24% taxă, iar diferenţa de TVA, deşi va trebui să o dea la stat (ok, ştiu că până la urmă la stat ajunge praful de pe tobă) va putea măcar să se folosească de banii ăia o periada de timp, până le-o veni scadenţa.
În parcare la Metro aproape gol. Adică, erau câteva maşini, dar cred că erau ale angajaţilor. Magazinul era gol. Aveau marfă, nu zic că era gol de marfă, ci de clienţi. Aproape niciunul. Nimic. None. Nada. Ninguno.
Nu mă plâng, nu ma înţelegeţi greşit, dar mă gândesc că n-am judecat corect. Că undeva îmi scapa mie ceva. Poate mă luminaţi, poate mai sunt puţini mici întreprinzători, iar aceia care mai sunt nu-şi fac aprovizionarea de la Metro. Sau poate nu-i face pe ei o diferenţă de 5% la TVA.
Acum serios vorbind, se modifică sau nu TVA-ul de mâine?
Se modifica .. din pacate !
aoleu ce o sa creasca preturile de maine
@Florenta – 🙁
@produse naturiste – vorab bunicii mele: “pai de…”
Ma gandesc la faptul ca oamenii nu au lichiditati asa de multe incat sa isi faca stocuri de produse cu TVA mic.
@Titus- chiar asa sa fie? Sa cumpere ei marfa pentru maine cu banii din vanzarea de azi?
[…] This post was mentioned on Twitter by Nina Costea, Nina Costea. Nina Costea said: sa mergem sau nu la cumparaturi in ultima zi cu TVa-ul mic http://bit.ly/dfu0fe ? […]
Nu…ieri a fost gol…pentru că abia azi e ultima zi.
De ce să faci azi ceva ce poți face și mâine?
Si ai mei au fost la cumparaturi aseara. M-au intrebat daca imi trebuie ceva. M-am scarpinat in cap, am ridicat din umeri – habar n-am!
Azi mi-a picat fisa ca nu mai am Mr Muscle din ala de desfundat tevi. Da’ nu-mi iau azi. O sa-mi iau la sfarsit de saptamana. Sau la sfarsitul saptamanii viitoare. Asta e.
@Claudiu- hahah, asta sa fi fost motivul?
@brontozaurel- tocmai tu sa faci asta? Tu care esti atat de chibzuita?
Fac cinste cu un suc rece daca te tine sa vii la Orhideea sa faci cumparaturi. Ce zici, te bagi?:-D
@mRcosmin- vin doar la suc. 🙂
Or fi fost in Selgros sau Carrefour :))
Eu in Arad nu calc in Metro…
Noi oricum facem cumparaturi de 2-3 ori pe luna, chestii din astea zilnice (sau aproape), gen paine, rosii, le cumpar de la un magazinas de langa bloc. Avem destule in casa incat sa nu fiu nevoita sa dau fuga la super-mega-hiper market sa ma bat cu lumea pe 2 sticle de ulei si un kil de zahar. Mda, stiu ca o sa fie nitel mai greu, dar cred ca ne vom descurca (de parca am avea incotro). Noi o luam ca pe un exercitiu de cumpatare. Doar ca suntem 2 adulti tineri si fara copii, iar singurii batrani din familie sunt parintii jumatatii, pensionari militari cu grad de general in retragere, care ar fi culmea sa comenteze ceva. Mie imi e usor sa vorbesc.