Ghiozdan, hăinuţe şi copii

Aseară am fost la Carrefour să mai cheltuiesc nişte bani. Glumesc. Le-au rămas fetelor ceva bani din excursie (da, m-am mirat si eu), cum Sonia s-a hotărât să-şi ia ghiozdan nou şi Iulia o păpuşă nouă, am purces la cumpărături.

Până şi-a ales Sonia ghiozdan eu aproape umplusem caruţul cu mâncare (de post). Şi-a găsit în final ceva pe placul ei pentru care să-i ajungă şi banii, ba chiar i-a mai rămas ceva şi pentru nişte haine de păpuşă. Iulia şi-a găsit şi ea un bebeluş cu cădiţă şi oliţă 😀 şi chiar dacă eu le tot spuneam că ele acum îs mari şi n-ar mai trebui să-şi dorească păpuşi, tot degeaba, n-am cu cine.

Cu ocazia scurtei vizite la magazin am revăzut şi aparatul foto pe care mi-l doresc de nu mai pot, dar încă nu am strâns bani suficienţi 🙁  şi cu inima oarecum împăcată, că el încă nu-i scos din fabricaţie, am ajuns la case.

Aici, coadă rezonabilă, câteva persoane. În timp ce noi aşteptam să ne vină rândul şi discutam una alta, fetele în faţa noastră se tot uitau la ghiozdanul Soniei şi şuşoteau. Până la urmă mi-au spus şi mie. Cică scria pe eticheta  ghiozdanului că era făcut de oamenii din spatele nostru. Cum aşa? le-am  întrebat.  Mi-au făcut semn să mă uit peste umăr şi văd că în spatele nostru erau câţiva chinezi. 😀

Acasă Sonia a plâns cu lacrimi de crocodil, că hainuţele, pe care le-a cumpărat pentru păpuşa ei, erau prea mici şi că ea nu este o mamă bună, dacă nu ştie măsurile baby born-ului ei. 🙂

(Visited 36 times, 1 visits today)
Weigela

Poate daca vei fi cuminte iti va aduce Mosul aparatul foto pe care ti-l doresti….Cat despre Sonia, o adevarata problema…ce frumoasa e copilaria…lasa-le sa se joace cu papusile…o sa le fie dor de perioada asta peste ani…

Noroc ca Sonia nu trebuia sa-si duca bebitzul ei azi la gradi cu metroul, ca sigur era suparata ca nu ajunge in timp la gradi….

nina

Pai eu am fost cuminte si trebuia sa-l primesc de ziua mea, da’ cica din cauza crizei tre’ sa mai astept un pic. Dar nu vreau sa astept asa de mult, pana la Craciun… 🙁

Si mie imi place ca sunt niste mamici respnsabile. Nu s-ar fi suparat Sonia ca nu merge metroul, ei ii place mult sa mearga pe jos, la plimbare, dar nu prea are ocazia, mai ales acum ca-i frig. 🙂

Ruxandra

Frumos e cand esti copil. Mi-aduc aminte de mine, imi insiram papusile prin toata casa si o puneam pe bunica-mea sa se joace cu mine.

Si acum mai am o papusa – bebe de care m-am atasat de pe la 3 ani.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.