Vă spuneam zilele trecute cât de mult s-au mișcat treburile în ultimii 10 ani. .
Acum zece ani, majoritatea dintre noi, nu aveam calculatoare acasă, acum se descurcă cu computerul până și babele, iar internetul îl avem deja, mulți dintre noi, pe telefon. Am fost zilele trecute la o conferință, în care se discuta despre viitorul produselor bancare și se întrevede efectuarea tranzacțiilor prin simpla apropiere a ceasului de un POS deștept.
Stau acum și mă gândesc, cum or să stea oare lucrurile peste 20 de ani? Ok, vom fi cu toții mai bătrâni, asta se știe. Iulia și Sonia vor avea 30 de ani și mai multă minte probabil. Eu s-ar putea să fiu de mult bunica, logic.
Iulia mi-a spus, că a visat asta într-o seară. Adică, nu e sigură că era seară. Cineva i-a vorbit așa:
“Buna, sunt Raluca, nepoata ta și îți vorbesc din viitor.
Suntem în 07/11/2029 o zi memorabilă pentru omenire. Azi s-a lansat la scară globală potpalul Asus TL350, cu ajutorul caruia poți călători în trecut.
Călătorii în viitor s-au făcut încă din 2012, când Frank Palm a fost nevoit să efectueze o călătorie temporală în viitor și a avut posibilitatea de a modifica coordonatele de atunci, ale axei temporale, evitând astfel, sfârșitul omenirii, sfârșit datorat pandemiei de gripă porcină, declanșată în anul în care tu asculți mesajul meu.
Desigur, tu știi doar că se vorbește de o epidemie de gripă porcină, dar istoria pe care noi o studiem în 2029 menționează date mult mai grave.
De atunci, s-au făcut foarte multe călătorii în viitor, de exemplu eu știu exact cum vor arăta viitorii mei copiii și pe ce planete îmi voi face concediile în următorii 50 de ani, împreună cu cei trei soți pe care îi voi avea, dar n-am putut afla niciodată prea multe, despre istoria de dinainte de 2009.
Se pare că domnul Palm, a făcut mult bine omenirii, dar a șters atunci dintr-o eroare, amintirile oamenilor, iar aceștia lipsiți de memorie, n-au știut la ce foloseau cărțile și computerele, așa că majoritatea dintre ele au fost distruse.
Norocul a fost că laptopul Asus UL30, cu care Palm plecase în călatoria sa în timp, era intact. La întoarcere, acesta, care era singurul om a cărui memorie nu fusese afectată, a reușit să-l conecteze la alte computere scăpate de distrugere, reușind astfel să salveze multe date despre trecutul omenirii. Însă nu atât de multe, cât își doresc să cunoască, acum, copiii ca mine.
De aceea bătrânul Palm s-a luptat mult în acești ultimi ani, pentru a putea pune la punct o tehnologie, care să ne ajute pe noi, copiii de azi, să ajungem la voi, oamenii din istoria veche a omenirii. A reușit deocamdată doar parțial, deoarece încă nu putem ajunge fizic la voi, dar putem să ne facem auziți.
Cuvintele mele se imprimă în format text pe pagina alba a potpalului Asus TL350. Tati mi-a spus că pe vremuri se numea laptop și avea forma ușor dreptunghiulară. Al meu e rotund și mic cât o portocală. Ceea ce auzi tu, este de fapt vocea lui transpusă în timpul tau. Vorbește toate limbile pământului, mult mai bine decât o facea pe vremea voastră google translate.
Este un potpal făcut special pentru copii. Putem foarte simplu să ne facem auziți de copii din trecut și pe lângă asta, mai știe să facă multe lucruri. Face cu mine lecții de pian și îmi atrage atenția că ora prânzului a trecut și eu nu mi-am mâncat sâmburele. Da, ăsta e pranzul unui copil de 8 ani…”
Dupa asta, Iulia îmi spune că glasul s-a stins, fără a-și lua rămas bun și fără a-i spune dacă revine sau nu.
Mă întreb cum or să stea oare de-adevaratelea lucrurile peste 20 de ani. Apropo, Sonia zice că pe fetița ei o va chema Raluca. Dar dacă la un moment dat în viitor, călătoria în timp a devenit posibilă, atunci acei călători sunt deja printre noi?
Acest post a fost scris pentru concursul SuperBlog 2009.
Cine stie ce va fii. Eu una las timpul sa curga. Poate o sa fie mai bine, poate mai rau, insa prefer sa vad ce surprize imi rezeva viitorul.
@Malve- adica tu crezi ca-i mai bine sa nu stim ce ne asteapta, asa-i?
Eu zic ca e mai bine sa lasa viitorul sa isi deschida surprizele pe rand.
@malve- corect!
eu am citit pe Descopera.ro ca sunt in lucru niste ochelari cu subtitrare… o sa mai invatam o limba straina doar din hobby…
who knows?
@alex- exact cum invata acum copiii tabla inmultirii doar din hobby. 🙂