Jurnal de consilier local – săptămâna 67

E duminică dimineața, ora 10:07 mai exact, când încep acest jurnal. Spun asta ca să mă laud că până la ora asta am făcut deja o oră de sport, am luat micul dejun cu familia și-am băut o cafea. Să trecem acum la scris, că dacă și azi e la fel de frumoasă vremea ca ieri, am de gând să-mi petrec ziua pe afară. Ce mai rămâne din ea, desigur.

Luni – Pentru că anul trecut am făcut un curs de management al deșeurilor și cursurile astea se încheie de obicei cu un examen, luni a fost ziua de examen și sper că am răspuns bine la întrebări. Nu a fost greu, mai ales dacă erai atent la cursuri și mai treceai apoi o dată, cu atenție, prin ele. Cu ce nu mă împac însă, e titulatura asta pe care o câștigi odată cu trecerea examenului, aceea de expert în managementul deșeurilor. Hmm… Expert ăsta în mintea mea înseamnă ceva extrem de competent, un om care excelează în domeniul lui, nicidecum cineva care face un curs de două-trei săptămâni și învață chestii teoretice despre legislație și cum trebuie să decurgă lucrurile într-un domeniu. Așa că eu sunt departe de a fi expertă în ceva, cu atât mai puțin în managementul deșeurilor.

Marți – Azi am participat alături de colegi consilieri, câțiva arhitecți de la Ordinul Arhitecților și reprezentanți de la Direcția de Investiții din primărie la o întâlnire în teren de data asta, la școala Neagoe Basarab, școală despre care vă spuneam și săptămâna trecută că urmează să fie demolată și construită alta nouă după un concurs de soluții pe care ni-l dorim foarte mult. Pentru că în curtea școlii zace de 10 ani o sală de sport construită din panouri care nu a fost niciodată folosită pentru că nu i s-a făcut atunci recepția (constructorul a dat faliment) și sala doar a ocupat curtea școlii vreme de 10 ani degeaba, aceasta urmează a fi expertizată și în funcție de răspunsul expertului și a PMB-ului (ei au fost cei care au contractat construcția acestei săli) va fi și ea demolată sau nu. O să vă pun si poze de la fața locului, sigur că da.

Miercuri – Am primit suplimentare la ordinea de zi pentru ședința de mâine și a trebuit să avizăm două proiecte la comisia de buget. Erau pe ordinea de zi suplimentară și două proiecte ale colegilor noștri Mihaela Văcaru și Alexandru Sava, cel cu transparentizarea investițiilor realizate de Primăria Sector 3 și cel cu donarea terenului din Victor Brauner către PMB pentru a-l putea apoi transforma în zonă verde.

Joi – Azi a fost ședința ordinară de Consiliu Local și am reușit să împiedicăm numirea în funcții a unor administratori la societățile primăriei, după un concurs profund viciat, iar nouă, consilierilor, cei care urma să-i validăm nu ni s-au pus la dispoziție nici măcar CV-urile lor, nu mai zic sa fi fost invitați în ședință, să zică măcar bună ziua.  După voturile acestea însă, consilierii PSD și PNL au decis să părăsească ședința și pierzându-se cvorumul aceasta s-a încheiat. Așa că proiectele colegilor noștri și încă alte 4 proiecte n-au mai putut intra la vot. 🙁

Vineri – Azi am primit din nou o convocare pentru o nouă ședință de CL, de data asta pentru una de îndată, luni la 13:00.  Reluăm proiectele cu numirile de joi (era o vorbă, să faci același lucru de mai multe ore fără să schimbi nimic și să te aștepți la rezultate diferite, nu-i chiar o dovadă de inteligență).  Nu știu la ce se așteaptă primăria de data asta, dar vom vedea.

Sâmbătă – În tot timpul ăsta în care eu v-am povestit că am făcut altceva, propunerea de buget a primăriei este în dezbatere publică, o puteți consulta și voi aici și puteți trimite amendamente la adresa relatiipublice@primarie3.ro și dacă doriți să vă înscrieți pentru a participa joia viitoare la dezbatere o puteți face trimițând datele de contact datele de contact (nume, prenume, număr de telefon mobil) până pe data de 9 februarie 2022 la dresa economic@primarie3.ro

Duminică – Azi vă spuneam la început că am fost deja foarte energică dis-de-dimineață, sper să mă țină energia până diseară târziu pentru că mi-am propus să ies afară, dar să și lucrez ceva, că tot timpul e de lucru și nu cred că asta se va schimba prea curând. Așa că bucurați-vă de vreme și ieșiți azi din casă. Nu veți regreta!

Mai avem de parcurs 141 de săptămâni. Să fim bine!

(Visited 60 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.